batranul cu flori

Nu l-am vazut intr-un decor sumbru sau stand pe banca in parc sau plimbandu-se singur pe o strada pustie. In Romana, la coloane. Nu mersul leganat mi-a atras atentia, nici macar privirile insetate pe care le arunca in laturi sau pe care le concentra ca un lunetist drept inainte. Buchetul de flori, galbene, palide, dar inca vii. Le strangea in pumn cu o stangacie tipica barbatilor care fac daruri florale numai cu ocazii speciale si nici atunci cu strangere de inima. Insa doar lipsa obiceiului era comuna cu acestia. Acum florile erau parte din el, respirau impreuna si nu si-ar fi desclestat degetele decat in fata ei.
O striga din priviri, ignora decorul si cauta sa intre in spatele scenei, dar nu gasea usa. De cand o cauta! Parca se fereste de el. Florile sunt pentru ea, vroia sa i le arunce cand s-a terminat spectacolul, dar cortina s-a tras prea repede. De atunci da ture in jurul scenei. N-o va mai gasi. Florile n-o mai vor. Ele hotarasc. Nu vor sa plece din pamantul in care si-au infipt radacinile; ar muri..