March 6, 2014

palindrom

M-am trezit la fel de amețit cum m-am culcat. Am coborât târâș din pat și am mai răscolit o dată așternurile goale. Am aruncat o privire pe fereastra cu prea mult soare și mi-am îndesat stângaci picioarele în papucii aruncați la distanță greu de reprodus.

A urmat un drum pe cât de scurt, pe atât de șerpuit. Ajuns în fața ei, i-am fixat privirea ca într-o obsesie abia venită pe lume. Nu am scor niciun cuvânt, dar umeazeala din palmă mi-a inundat simțurile. Am zâmbit, mi-a întors gestul. Au urmat momente de rătăcire imobilă. Timpul s-a încurcat pe sine și mai apoi pe mine. Clișee ale vremii s-au răsculat și mi-au confirmat: "Nu e o iluzie, dar nici ceea ce pare. Cu toate acestea, chiar vă știți dintotdeauna". Dintodeauna mea sau a ei, nu mai conta.

I-am analizat atent pielea, irisul, părul. Mi-a aruncat un rânjet ușor. Îl știu prea bine, m-a obișnuit cu el. Am coborât mâna și am pasat umezeala palmei. Textura simplă, alunecoasă, îmbia la un masaj al împreunării. Tăcerea se spulbera încet. Susurul se transforma ușor într-o cascadă. Am ridicat bărbia și am tras cu ochiul acolo unde cândva era cerul. Am consumat brusc o clipă de neatenție. A fost de ajuns. Am tresărit și am făcut un pas în spate. Săpunul nu a ajuns în savonieră. Ba dimpotrivă.

Mulțumesc și pa, mândr'om.