December 7, 2009

izvorul fericirii

Am două misiuni, dar prefer să ignor una, asumându-mi consecințele. De toți banii plăcere! E atât de cald și liber, numai așa mă pot potoli. Investesc să-mi alin setea și mă așez. Momentan nu prețuiesc confortul, o masă cu bănci de lemn e tot ce-mi trebuie. Nisipul parcă frige, dar berea rece îl face uitat. Am în jur un decor de vis, un vis frumos, dar frumos tare! Cu muzică ca asta, oameni ca mine, zâmbete la fel. Mă uit spre ei, spre zare, mă joc cu rămășițele unei cochilii și mă bucur. Râd peste tot. Rămân în pană de superlative și onomatopee euforice. Nu e un vis și e atât de perfect! Beau în cinstea ei, a lumii!
Vino, așează-te și hai să stăm împreună. Hai să tăcem și să ascultăm ritmurile și șoaptele ce ne înconjoară. La cererea lor hai să încercăm să le ținem minte. Uită-te în ochii mei și promite-mi că n-o să le mai uit, că sunt ale mele pentru totdeauna. E atât de bine! Mai iau o gură. Ultima. Sunt prea beat de fericire.

November 30, 2009

intr-o doara

Da impresia de cele mai multe ori ca a plecat de ceva timp. Nu se lasa corectat. N-ar fi cinstit fata de voi. Privirea-i pierduta, mainile-i inclestate in formatiuni scheletice nefiresti, mersu-i absent, nimic nu deranjeaza. Nu vrea sa reprezinte, aude si atat. Albastru-i din ochi e la fel de incolor precum paharul pe care il scapa regulat printre clipe de plictis. Cateodata retraieste minuni, atat de rar ca-i sunt imposibil de numarat. Alteori inventeaza revelatii false, atat de dese si colorate, dar cu o scoarta mult prea groasa. De cele mai multe ori insa infloreste cactusi spinosi si numai cu ajutorul vostru. Nu exista nimic pentru si nimic impotriva, dar chiar daca ar exista nu s-ar ajuta de ele, cel mult le-ar formula ca si intrebari. Acum n-are chef si n-are sa spuna nimanui. Asteapta in zadar sa fie ghicit si ii place!

Cat e adevar, cat nu-i provocare?

October 14, 2009

repede


Adrenalina nu dă inspirație. Ba dimpotrivă, nu știe decât să împroaște cu iluzia puterii. Ia minți și dăruiește acte de vitejie, prostie, elan și bătăi rapide din palme.

Inspirația dă adrenalină. Cu cât mai multă, cu atât mai plăcută, la prima vedere. Aduce în prin plan scenarii fanteziste, vorbe rostit corect, vise și bătăi rapide ale inimii.

October 2, 2009

hai!


O seară ce a fost și o zi ce se anunță, doar asta contează atunci când zâmbetul îți atinge obrazul și ochii ignoră oboseala.

Dă-mi mâna, ce-ai făcut azi?
Mă gândeam acum la tine și la cum îți place ție să ignori, să râzi de alții și să te deranjeze când lacrimile te încearcă. Și asta pentru că te încăpățânezi să mă asculți. Îți vreau doar binele și niciodată nu ți-am înșelat așteptările, nu înțeleg de ce n-ai avea încredere în mine. N-am să-ți zic nimic mai mult, refuz să mă lovesc cu fruntea de stânci reci și dure, doar pentru a-ți dovedi supunere. Nu îți voi oferi căpșune iarna sau buchete de ghiocei în septembrie. Nu mă chinui să te mint că sunt un Superman contemporan. Nu-mi stă în fire. Așteaptă-te să eman masculinitate pe care să n-o înțelegi și nu-mi cere explicații pentru ceea ce crezi că o precede. Nu te mai previn de nimic de acum, întâlnește-te cu imprevizibilul și arată-mi că-l accepți după ce-l privești scurt, m-am plictisit de amânări. Ți-aduci aminte cum era la început? Te vreau fără sens!
Dă-mi mâna, am o surpiză pentru mâine..

September 28, 2009

Ce ești? (1)

Un măr

Îndrăznesc să-i acord titlul de regele fructelor. Nu prin prisma complexității, ci a notorietății. Este simbolul poamelor de pretutindeni, versatil și nobil. Privit în religie drept copacul interzis, este dătătorul de judecată, de libertate.

Am în față un exemplar galben-roșiatic, un măr de modă veche, clasic. Nu-mi dau seama dacă și când îl voi mânca, sau mă voi hrăni platonic cu imaginea-i, atât de des întalnită în arta umană a naturii moarte. Forma perfectă și îmbinările deloc unice de culori îl fac extrem de plăcut ochiului, iar gustul dulce sau dulce-acrișor îl fac o desfătare culinară dozată excelent. Are și calități de simbol, aducător de belșug, instrument științific creator de legi sau armă cu două taișuri în basme.

Notă finală: 9/10

(17/10/2008)

September 14, 2009

bah, viața e frumoasă!

Avem în titlu concluzia mea, după 24 și ceva de ani de viață. Nu exagerez când spun că cel mai intens moment pe care l-am trăit a fost să mă nasc. Sunt absolut convins că strigam de bucurie când primul val de lumină mi-a pălmuit pentru prima oară irișii albaștri. Sunt totodată curios dacă e oare prima dată când observ cât de bine e să trăiești, cât de plăcut e să zâmbești și cât de interesant e să gândești? Autiștii de pretutindeni știu despre ce vorbesc și sunt convins că și autiștii de voi înțelegeți.
Încerc să mă adun și să scriu despre ceva concret, dar sunt atât de multe.. De la succese la decepții, la însurători, la amiciții, la soare, prin vânt, jocuri, muzică, cărți, plimbări, amintiri, planuri, surprize, tristeți, lumini și culori, totul se adună în jur și ne oferă tot ce poate mai frumos și mai trăibil posibil.
Nu sunt high, nu sunt îndrăgostit, nici măcar optimist, dar trăiesc cu convingerea că viața este cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla. Să ne trăim bine!

September 7, 2009

ploua-v-ar!

Orașul nu e trist când plouă, oamenii sunt depresivi și asta îl liniștește.

În ultima vreme am văzut prea multe poze fără zâmbete. Economic vorbind, din cauza crizei, spiritual vorbind, din cauza crizelor. Și ca antiteza să fie completă, oamenii se contrazic și lasă intenționat să se înțeleagă că banii aduc fericirea. După spusele a generații întregi, toamna e vreme de făcut copii sau/și de numărat bani. Nicio altă activitate nu are cum să coloreze cerul gri din jurul ochilor între-deschiși de somn și între-închiși de frustrare. Toamna ne spune că în curând se mai duce un an și că tocmai s-a terminat timpul liber, plătit, de huzureală la soare, cu picioarele murdare de nisip. Ce am făcut să merităm o așa trecere inuman de buscă? Nu ne ajunge că am mai ratat 12 luni aiurea, mai trebuie să ne și plouă când tocmai vroiam să reintrăm în rutina zilnică mult dorită?

Un câine prieten mi-a zâmbit și a dat bucuros din coada când l-am mângâiat, stricându-i poziția de covrig ud în ploaie.

August 18, 2009

wnw

Pe Tic îl știu dintotdeuna, am copilărit împreună. De fapt, el copilărea mai rar cu noi, avea prostul obicei să dispară cu lunile și apoi să apară ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și a ieșit p-afară cum stabiliserăm ieri, acum 1 an. Nu am stat să mă gândesc ce făcea în timpul ăsta și nu l-am întrebat vrodată, nici nu cred că eram curios. Îmi plăcea compania lui, parcă își acoperea timpul lipsă într-o secundă, îl comprima în câteva ore.
L-am admirat, am văzut în el ceva complex, de multe ori incomplet, dar fascinant. Avea puterea de a anima și uni ceea ce alții plictiseau. S-au creat multe legende în jurul lui, dar cum cineva se apropia prea mult, urma perioada despărțirii. Era dureros pentru noi, aveam să mai petrecem mult timp în liniște până la următoarea lui apariție. Nu putea fi uitat, iar cum vreunuia îi trecea prin minte așa ceva, Tic apărea și ne aducea aminte de el, dispărând apoi instantaneu, lăsându-ne să ne zbatem într-un miraj obositor.
Așa a început totul..

August 10, 2009

misclick

Băutură ieftină și tutun uscat, închipuiri
Mă înconjoară iar, văd cum transpiri,
Te ștergi pe mâini cu mâna mea
Mi-arunci căldură, aduci fiori din preajma ta.
Știu că greșim, m-alătur unei utopii
Veșnic în căutarea unui vis de împlinit.
Parcă am fost aici, e greu de retrăit
Acum sunt și mai mulți, nu doar copii.
Și dacă ești aievea, dacă nu mă mint?
Glasul tău, ochii, privirea, clipești la fel,
Ori sunt eu? Îmi place să m-alint,
Ești gri și-n fum, o să încerc alt link.

August 9, 2009

mazed

Un șut, o paradă, un alt șut, aceeași paradă, un penalty decisiv transformat, urmat de un altul, toate îmi gâdilă moralul.
Degeaba, nu pot să-mi trezesc simțurile, trăiesc din reflexe și unii ar zice că nu o fac rău.
M-am plictist însă de inerție, muzică pe repeat și picioare amorțite.
M-am plictisit de zile identice și zâmbete tâmpe.
Nu-mi găsesc locul printre rafturi, e luna plină?
Halal memorie.
Inspirație nema.
Îmi trebuie ceva și un plan.

August 3, 2009

artistic

Voi folosi un pătrat alb, fără cusur. Voi folosi culori inventate de sunete și linii transcrise cu ajutorul privirii. E invenția mea, la care lucrez de mult, întotdeauna fără efort fizic.

Totul începe cu o descătușare galben-verzuie, cu o tentă absentă. Urmează o tăcere punctată timid cu gri, acoperită ușor cu roz pal. Condimentez partea centrală cu picuri roșii, de sudoare și tinerețe inodoră. Îmi pun palmele pe ochi și îmi închipui un fundal neutru, colorat și nu prea, vag, supărător de incert. Colțul de sus il las gol, cercul de jos îl las plin, din el o să bem. Desenez două picioare, o mînă, un ochi și puțin păr. Cu tremur în glas și fără să privesc înfig compasul și creez galben. Mă așez deasupra și îl întreb ce lipsește: *Alb, mult alb..*

La prima vedere nu se înțelege nimic, poate nici la a doua. E foarte probabil să nu se ințeleagă de fapt, niciodată. Iată-mi creația care nu stârnește curioziate!

July 27, 2009

sunt unde?

Imi place sa-mi pun din cand in cand intrebarea asta. O ascult atent, ma gandesc ca ar fi bine sa-mi dau un raspuns, dar subit o uit si nici macar nu-i acord diacriticele corespunzatoare. Cred ca cred ca vreau sa ma grabesc sa trec la urmatoarea, dar de cele mai multe ori ma insel si revin la ea. Si iar ma intreb si iar ii ignor floricelele si scrisul caligrafic, fara greseala.
Sunt mereu in acelasi ciclu neplictisitor, presarat pe alocuri cu alte mii de intrebari, inspirate si nu prea, dar intotdeauna simpatice. Nu sunt curios cand si daca bucla va rezista la infinit, momentan ne intelegem prea bine, iar zambetele tampe sunt la mare pret printre cafelele insipide si lichidele inodore, singurele care au puterea sa intervina si sa mai adauge anapoda cate-o virgula atipica.
O singura nelamurire mai ramane insa: 'In Jamaica ploua?'..

July 16, 2009

must listen (VIII)


Alexandrina Hristov - Roule Taxi
Asculta mai multe audio Muzica

nisip

Am luat-o deoparte și i-am șoptit șoapte. Privea în gol și se scărpina în tălpi. Nu-mi dădea voie să-mi dau seama dacă e atentă sau nu. Am apăsat-o încet pe umăr în timp ce mă îndepărtam și am privit-o cum revine la poziția inițială precum un resort perfect. M-am ridicat, prefăcându-mă că nu-mi pasă și că atenția mea e acum postată pe o insulă îndepărtată. Cu fiecare pas îmi concentram mai atent auzul asupra-i. Degeaba, se pierduse.

June 3, 2009

must listen (VII)

sol

Pe partea cealalta iarba e intotdeauna mai gustoasa, spune o veche zicala bovina. O auzeam destul de clar si des, astfel ca a venit o vreme cand, obsedat, n-am mai rezistat tentatiei. O singura problema aveam, nu ma puteam desparti de cei ce m-au adoptat. Chit ca plecam zile intregi, in cele din urma ma intorceam la aceeasi alee ce ducea acasa. Era din istinct sau nevoie, din dragoste sau de dor, pe oriunde as fi iesit din pamanturile cunoscute, odiseele se terminau la aceeasi intresectie de 3 drumuri, 2 dintre ele avandu-si capatul in fata, respectiv spatele ieslei mele. Odata ajuns inapoi, ma simteam din nou copil, in siguranta si fara griji, dar gandul unei nou avantari in necunoscutul salbatic, curiozitatea tipica mintii tinere, insetata de nivele inalte de adrenalina, imi incoltea din nou in inima.

Eram insa indecis, nu-mi faceam planuri, asteptam puseul de curaj care sa ma arunce doar in cateva clipe departe de fratii copaci cu care am crescut odata. Si iata-ma iarasi singur, in locuri de vis, nu prin prisma frumusetii, dar a enigmelor ce le bantuiau ori a detaliilor ce le slefuiau formele si senzatiile. Cateodata ma simteam atotputernic, cateodata unic, cateodata identic cu cei din jur, intotdeauna intruchiparea povestitorului, a eroului si a cititorului.

Avalanse de culori nu ma lasau sa privesc in spate. Nu aveam nimic programat, dar totul venea parca de la sine. Paseam interesat de fiecare textura ce-mi modeleaza talpile si priveam soarele din orice noua perspectiva, inchizand-mi ochii si absorbindu-i lumina in intunericul pleoapelor. Stateam tolanit in cea mai inocenta iarba, parca nu-mi venea sa cred ca viata imi poate oferi mie astfel de momente de care nu auzisem decat in povesti, care nu ma adormeau niciodata si pe care, oricat as fi incercat, nu puteam sa le constientizez, sa le aseman unor sentimente reale, traite sau retraite vreodata de vreo fiinta cunoscuta. Cufundandu-ma in ceea ce unii ar putea numi meditatie, uitam de realitate, de timp si scopul lui infinit, iar cand ma trezeam vroiam acasa. Atat de simplu mi se paruse drumul pana acolo, incat eram destul de naiv sa cred ca pot reveni oricand, reluand si continuand, intrerupandu-ma odata cu plictiseala si reintrand la loc in ciclu ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Senitatea cu care luam deciziile ar fi putut speria pe oricine, in afara de mine, pe care ma obisnuisem.

Si in ciuda modelelor clasice, circularitatea avea sa-si repete unduirile, lasannd-mi amintirile la capatul aleii, stiind ca n-are sa astepte mult pana cand voi veni dupa ele, mi le voi baga in buzunarele fara fund si voi pleca asemeni unui trubadur intr-una din cautarile epice ale unui ceva.

May 13, 2009

leSS

Drumul imi pare din ce in ce mai prietenos, cu fiecare kilometru parcurs in pozitii locomotorii nefiresti. Sunt absent, locurile mi se par mai noi si mai frumoase cu cat le vad mai des. Se poate ca lumina sa fie de vina, lumina din ochi ar zice unii. Imi place sa-mi privesc coechipierii in liniste, pe fundaluri muzicale fantastice, inventate de o minte insetata de ei.
As vrea sa avem destin si asta sa-mi fie menirea. Fara atasamente cidate, legaturi obligate de situatii asteptate si poezii cu versuri albe spuse pe dinafara. Prea multa autodictare inconjuratoare nu ne face decat rau, ne plctiseste anii, ii face sa se manance intre ei, ca mai apoi sa ne dea confuzii si depresii formale. Suntem prinsi in capcana aspra a satisfacerii de sine, mereu aceleasi medii ne provoaca aceleasi zambete insotite de acelasi ritm cardiac. Nu e cale de intoarcere, iar resemnarea si-a infipt de mult ghiulul in ceara fierbinte din jurul buzelor fiecaruia. Incubatorul functioneaza la capacitate maxima, cloneaza alb si negru si nimeni nu-si da seama ca mai mult nu se poate.
Ar fi inutil sa se inceapa revolutii, s-a incercat de nenumarate ori, numarul celor care inteleg ce se intampla, tinde la o cifra negativa si pe deasupra, mai sunt si pasivi. Stiu, e o mentlitate de lider revolutionar, nici nu am incercat vreodata sa insinuez ca intra in discutie aceasta pozitie, sunt un simplu partizan al culorilor si neprevazutului, un combatant din umbra al rutinei si prostului gust, al simplitatii fericite induse de mainstream. Cum ma manifest? In niciun fel, am spus doar ca suntem pasivi, nu incercam sa educam, nu ne batem gura cu gauri negre. Suntem hedonisti si cateodata ne uitam telurile pentru care am fost proiectati. Suntem artisti si cateodata ne place sa fim recunoscuti. Suntem solitari si nu ne cautam perechi. Ne place arta, niciodata intelegand-o toti la fel.

May 11, 2009

retrospectiv

Ma gandesc sa angajez pe cineva sa mai stearga praful din cand in cand p-aici. Nu de alta, dar in ultima vreme am aruncat peste tot cu drafturi mototolite. Ma plictisesc asa incat imi vine cateodata sa-mi mut bratara pe cealalta mana si sa ma oftic.
Am descoperit si redescoperit insa cateva chestii care aduc a placere: un radio care promite orice, oricui (via Miezu), un loc cu prieteni si aceleasi joace care nu-i minteau pe baietii de la Level cand le spuneau ca le distrug viata sociala. Nu m-am tranformat totusi, sunt trecatoare. N-am fost in forma la paintball, am recuperat la fotbal. Mi-am dat foc, am fost mahmur ca pe vremuri, m-a durut fundul pe bancile de pe Motoare si m-am bucurat ca exista viata in Lipscanie. Mi-am facut planuri, multe degeaba, asa ca mi-am facut altele. M-a plouat in buzunare si pe sosete, dar nu m-am tuns. Am confundat oameni care meritau confundati, am ignorat oameni care nu meritau si n-am cautat altii. Am luat un examen usor si m-am lovit de o birocratie ascutita. N-am invatat o limba noua, am baut cafele si m-am plimbat cu trenul. Am ajuns pe locul 10 si am vrut sa impartasesc reusita cu localnicii din Fundulea. Am fost lenes, dezordonat si uituc si m-au apostrofat, au incercat in zadar sa ma faca sa-mi pese. Am zis de trei ori 'la multi ani' in propozitii ilizibile si apoi mi-am pus gluga si mi-am uitat ideile, nu neaparat in ordinea asta.

April 28, 2009

may I?

Se anunță o revenire la origini. La cele recente, bine-nțeles, cine-și mai aduce aminte ce a fost înainte? Se va folosi cam aceeași compoziție, mai concentrată și cu un volum mai mic. Important e însă și ambalajul. Norme europene, globalizare, mainstream, toate aparțin unor modele pe care Vama, precum și palinca de Bihor, brânza sibienilor sau cârnații de Pleșcoi ar fi indicat să se încăpățâneze să le privească în ochi și să le recunoască tovărășie. S-a discutat prea mult despre salvarea spiritului Vămii și despre demersurile la care ar trebui să luăm parte pentru a ne face auziți. E lesne de înțeles că puterea nu se va lăsa înduplecată de schelălăielile unor pierde-vară.
Revenind la ce va fi însă, eu unul sunt optimist. Pe oricâți metri pătrați de asfalt voi călca nu am cum să nu-mi dau seama de locul în care mă aflu. Doar uităndu-mă peste valuri și peste somnul adânc, de mijlocul zilei al petrecăreților de mijlocul nopții, îmi voi aminti de spiritul vamaiot, pe care ochelarii de soare italian și camerele de 4 stele unde se adăpostesc să se adape cu aburi de whisky scump, nu vor putea vreodată să-l facă uitat.
Așadar, sperați că-l veți reîntâlni și nu veți fi dezamăgiți.

March 26, 2009

profesorul de surf


Eram într-una din pauzele de țigară în care amândoi tăceam și ne uitam fix, în același punct imaginar:
-Am talent? Nu vroiam să întreb asta. Nu vroiam nici măcar s-o gândesc, dar așa a fost să fie. M-a ignorat, după cum era și normal. Mi-am dat căciula jos și am inhalat. Dezgustător! Mi-aduce aminte de trecutul plictisitor în care obișnuiam să-mi petrec zilele crude de primăvară. Mă afecta astenia.
-Ceilalți muncesc. M-am înecat sec și adânc. Ce rost avea? Dintotdeauna i-am văzut ca pe niște lemmingși. Chiar și din mijlocul lor mi se părea că nu eram diferiți deloc. Am uitat rapid ce gândeam când în față mi-a apărut silueta apusului. Mă simțeam liniștit, concentrat pe ale lui flagele luminoase și pe zgomotelele de fond. Urmam. Așteptarile au fost dintotdeauna mari și eram obișnuit să nu mă dezamăgesc. Mă supraestimam de cele mai multe ori, aș fi vrut să-mi urmăresc performațele prin ochii altora, să le imortalizez și să mi le aduc aminte mereu.
-Te aștept aici. Parcă mi-ar fi citit gândurile. Nici eu n-aș vrea să văd pe cineva copiindu-mi mișcările, știindu-mi intențiile. Probabil d-aia n-am făcut nicio repetiție împreună. M-am ridicat greoi, leneș, fără vlagă. Mă păstram. Aveam de gând să uimesc prin rapiditate animalică și forță, reflexe și intuiție.
-Urează-mi baftă!
-Nu știi să înoți..

March 4, 2009

kitschy


Exista chef de scris, exista si timp pentru chef, iar saptamana in care, nu stiu voi, dar cel putin eu unul ma aflu, imi da si subiectul: ceva ce ar putea avea ca si traducere, destul de rudimentara ce-i drept, worshipping women and spring, nu neaparat in ordinea asta.

A inceput mai devreme, vinerea trecuta, inca in februarie. Flori, martisoare, flori, bomboane, cadouri, toate luate in graba, de oameni nerabdatori in fata primaverii si a fetei. Intocmai ca mesajele primite inainte de ziua ta, nu cu mult, cat sa se puna, un start furat pentru o cauza frumoasa. A urmat o sambata prietenoasa, cu negustori stand peste programul anual, incercand sa-si vanda marfa fara varsta. Duminica, respectiv primul punct culminant al saptamanii de cel putin 10 zile,
a adus in prim plan talentul creativ al romanului. Surpize Kinder, papusi clasice de plus, magneti de frigider, toate au necesitat o singura funda si brusc au devenit simboluri al celui mai tanar dintre anotimpuri. Si cum la un moment dat la matematica ne-a fost demonstrat, prin niste operatii absurde, dar adevarate, ca 1=2, asa s-a intamplat si in acesasta luna. Luni a fost de fapt adevaratul Duminica, 1 Martie 2009. Miros de zambile in toate spatiile prevazute cu usi, sunete lascive de pupaturi mai mult sau mai putin obligate de situatie si vai-uri prelungi urmate de ce frumos-uri zambitoare. O singura observatie mai am de facut pe marginea celor ce-au fost sa fie, simbolul martisorului se judeca! A trecut de mult vremea cand un cosar era egal cu o brosa suflata cu aur, acum trebuie atinsa simbioza perfecta: sa se reflecte primavara in el, dar totodata sa aiba prestanta cand si daca isi primeste locul in pieptul mandrei. Si toate astea dintr-un maldar de kitschuri kitschoase sau din propriile maini.

Ce urmeaza? Din pacate acelasi lucru, Valentine's, Dragobete, 1 si 8 martie, totul e identic.


February 9, 2009

DISPĂREȚI !!

Puține sunt momentele în care îmi ies din fire, în care îmi clocotește sângele. Știu că în astfel de situații aș fi în stare de acțiuni dramatice, cu urmări drastice. Și unul din aceste cazuri, dacă nu chiar singurul, îi privește pe criminali. Pe de altă parte pot fi acuzat de extremism și rasism, dar acest cuvânt îl asociez imediat țiganilor. Această rasă imbecilă, organizată în haite mizerabile, atacând în cele mai mișelești moduri, pe orice căi, pe oricine. Crime, hoții la drumul mare, bătăi și dezmățuri, tenul întunecat de jeg le cuprinde pe toate.

Cum să rămân impasibil când toată Europa ne asociază cu asemenea animale? Cum să merg liniștit pe stradă, știind că asemenea brute ma pot surprinde oricând? Vă urăsc din suflet și nu am să aștept să am probe pe al meu corp ca să vă pot da pe mâna legii. Cu prima ocazie voi acționa cât se poate de liber în fapte și gândire. Voi ignora eternul exemplu Mădălin, care mai mult ca sigur că ar fi tot un smardoi în scenarii de stradă.

Pieriți din fața mea!

February 3, 2009

Unicul Căpitan


Azi e ziua lui. Ar fi împlinit 33 ani. Ar fi fost Unicul Căpitan în continuare, pentru totdeauna. Peluza s-ar fi numit tot PCH, pentru el, pentru tot ce-a făcut pentru Dinamo, clubul care îi e cel mai bun prieten, îi e casă și în preajma căruia se simte invincibil, nemuritor.

Am așteptat mult timp până să scriu despre Cătălin. Am în cap mult prea vie imaginea tragediei: în camera mea, un strigăt din sufragerie, mama, A murit Hîldan!... Nu simt, încerc să-mi dau seama cât de greșit și imposibil e gândul ăsta. Tata, Aoleu... Mi-e frig, din ce în ce mai frig, sigur e o greșeală, e vorba de altcineva, păsesc tremurând, tremur pășind, aștept să mă trezesc. Ajung în fața lui și amuțesc, amețesc. Nu înțeleg cum e posibil așa ceva. Mă uit la tata și văd lacrimi prin lacrimi, suntem goi de cuvinte, de idei, așteptăm să se trezească. Reluările ne confirmă, a doua oară, a treia oară.. De ce? De ce?

La mulți ani Căpitane!

reclamă

De data asta o fac fără pretenții materiale.

E un blog: http://chestii.hostatic.ro/, plin de, după cum bine îi spune și numele, chestii!

Cine postează? În ordinea numerelor de pe tricou: Alex a lu' Bianca, Bogdan, Cosmin, Dan, Ina, Natalia, Mox (ăștia sunt cei mai activi) și alții. Ce postează? Chestii, trestii.

Vă așteptăm!

January 22, 2009

pensionărpește

2009, cine s-ar fi gândit c-am să te găsesc într-un acvariu? Imprevizibil ce-i drept, dar totuși cum ai ajuns aici? O poveste lungă zici.. Am timp. Da, știu, nu te-ai fi așteptat să găsești pe cineva cu timp liber în aste vremuri agitate. Pentru prieteni, orice, te ascult.

Deci stai așa să ințeleg, aveai alte planuri, dar o întămplare rău intenționată, pe care nici măcar nu o cunoști, dar care e foarte puternică, fizic vorbind, te-a luat cu forța și te-a aruncat aici. Mi se pare greu te crezut. Nu te mai jura. Bine să zicem. Păi și cu toate asea ce e? Cioburi peste tot, un castel ingust, lumină artificială și drăcia aia ce e? Un magnetofon subacvatic? Hai mă să fim serioși. Ia pune ceva. Incredibil, merge! Dar ce-i mizeria aia care se aude? Bine, nu discutăm gusturi muzicale acum. Așa și de când ești aici, în sihăstrie? Vai frate, nu cred! D-aia ești așa răgușit, după atâta hibernare cred și eu. Păi și n-ai de gînd să faci nimic? Când asta? Bine, dacă tu zici. Ne vedem acolo. Ciao!