October 21, 2013

oare doar doare?

Trec prăfuit pe lângă o reclamă ce are în prim plan o brichetă și pe fundal o farmacie. Calc în paradoxuri ce-mi rămân lipite adânc pe tălpi. Erau vremuri când m-aș fi oprit si aș fi încercat să-mi scutur bocancii, acum doar prefer să mut pietricele dintr-o parte în alta și mă bucur când le trimit în colțuri ce doar îmi gâdilă pașii. 

Mai găsesc metafore chiar și în pahare cu sirop, nu mi-am pierdut ochii și încă nu m-am pierdut. Cu simțul tactil nu mă mai pot însă mândri ca pe vremuri, furnicăturile se blochează nu de puține ori între firele de păr, fie ele blonde sau șatene. Generez și regenerez în continuare clorofilă. Refuz, ca și în alte dăți, să-mi trag pelerina, iar ploaia de rouă mi-ar putea turna curând chiciură în seva brută. Eh, cine mai are nevoie de boboci? Sunt la tot pasul și lumea a început să-i și numere. 

Flutur cu o mână un steag revoluționar, îmi bat cu cealaltă joc de istoria recentă, iar când le folosesc pe amândouă îmi pierd din echilibru. Lumea se schimbă și schimbă, iar eu tot la locul meu nu stau. N-am stare de mine și mă simt în stare de cu totul altceva. 

Un salt, altul, un genunchi însângerat, o palmă zgâriată, o nouă săritură. Iar mi-am mușcat din pumn. Capitulez doar când se sună de intrare. Până atunci promit să țopăi prin caligrafie, prin caietele pătate în băltocile de călimară și autodictări, chit că nu ne vedem în toamnă.  

Scrie-mi ce vrei în carnet, dar nu uita să mă trezești când mi-e lumea mai dragă. "Doare, Seb, doare?"