October 9, 2007

scolari

Azi noapte a fost a doua oara, in decurs de mai putin de o saptamana, cand mi-am visat scoala generala. M-am visat in curte, jucandu-ma cu mingea. Trageam de fapt la poarta. Eram 3, frate-miu, un coleg de la alta clasa si eu. Dubios triunghi, tinand cont ca frate-miu n-a invatat in aceeasi scoala, iar cu colegul (Girescu) nu prea aveam tangente, eram la stadiul de salut-salut. Visul nu se oprea aici. Astfel, mai tarziu, m-am trezit stand la o masa (ca alea de la festivalul berii, mai mult banci decat mese) cu baietii din clasa. Nu tin minte clar ce vorbeam, insa toti eram mici, ca atunci. Am totusi impresia ca vorbeam despre cum stam acolo, mici fiind, si cum regretam zilele alea, parca stiind ca acum suntem mari si nostalgici.
Visul de saptamana trecuta nu mi-l mai aduc aminte si asta ma enerveaza. Am zis la un moment dat ca o sa tin minte fiecare vis care ma face sa ma simt bine. Se pare ca nu-i posibil si nici asta nu-mi place.

Intram pe poarta de fier, mare si verde, cu covrigii fierbinti in mana. Traversam incet curtea scolii, salutand lumea ce ne iese in cale. Ne asezam la umbra si mancam linistiti comentand meciul de tenis cu piciorul din fata intrarii elevilor. Ne bagam pe rand la joc, dupa principiul 'invingatorul la masa'. Terminam si urcam in cele din urma cele doua etaje, facem dreapta si intram in clasa. Au trecut 10 minute din ora dar profa' n-a venit. Ne asezam in penultima banca de la fereastra si intrebam in fata: "Am avut ceva pentru azi?".

No comments: