October 27, 2010

-nt

Ce începe când tocmai s-a terminat și se termină fără să fi început vreodată? Nu pot să-mi aduc aminte. Nu pot și gata. Oricât aș încerca, oriunde aș căuta. Am aflat măcar de unde această barieră de netrecut, o salcie plângătoare ce și-a săpat singură abisuri de jur împrejur. Abia am reușit să umplu sticlele noastre cu lacrimi între timp, același timp în care un bob e și stafidă și vin. Vă torn acum pe rând și vă șoptesc vorbe de prieteni eterni și prietene eterne. Luați-mă în seamă, luați cu pâine și mestecați.

Doamne, ce n-aș da să prindă cineva peștișorul ăla de aur odată!

July 22, 2010

de azi nu

Bună ziua domnule! Ce vânt te aduce pe meleagurile noastre? Nu-mi spune că ai uitat ce ai făcut ultima oară când ai trecut p-aici. Nu cred să fie careva să nu regrete inițiativele tale, pentru ca mai apoi să le hulească, iar și mai apoi să le renege fiecare după puteri. Nu, ne pare rău, dar nu cred că e momentul unei noi înfățisări. Ți-a trecut vremea bătrâne, iar noi ne-am săturat să ne tot înșeli așteptările. E timpul să faci cale întoarsă și să continui căutările în altă parte. Nu sunt răutăcios, ba chiar am avut de multe ori tentația să-ți urmez pașii, un efort care cu siguranță m-ar fi costat aproape cât te costă pe tine și nu vreau asta. Prefer liniștea pe care o promovezi și tu mereu. Sunt vocea lor întru-totul, degeaba încerci să mă acoperi, nu mai ai nimic aici. Sunt strigătele care te simt și te alungă. Pleacă, te rugăm, până nu e prea târziu!..

July 15, 2010

impersonal

Ne-ai ales întâmplător, dintr-o mulțime dezordonată. Ne-ai arătat drumul și ne-ai așezat cuminte într-un întuneric ușor de accesat. M-ai ales târziu, după ce i-ai încercat și pe alții și totuși nu m-am resemnat. Ne-am așezat împreună la masă, am adoptat o poziție ce atrăgea priviri admirative, dar ce a urmat nu voi uita ușor. După un început în care ți-am purtat parfumul, ți-am mângâiat tenul fin și ți-am purtat semnătura angelică, te-ai folosit de mine fără nici o urmă de milă sau regret. Ai exultat chiar când în cele din urmă s-a terminat murdarul ritual și ai scăpat de mine, făcându-mi vînt într-un abis împuțit. Tentativa de răscoală, alături de cei răniți a fost ușor înăbușită cum numai un tiran inocent o poate face. Ne-ai trimis departe, mult prea departe pentru a mai îndrăzni să visăm la răzbunare. Păcat că doar atât știu să fac, sunt doar un biet șervețel..

July 14, 2010

Reverberații nocturne

Am să încep prin a-mi cere scuze pentru disconfortul creat persoanelor de la masă. Lăsați-mă să plătesc vă rog. De acum câteva luni începând și încă neterminând v-am bruiat constant, la asta însă voi reveni cu altă ocazie. Momentan mă adresez doamnelor din primul rând și al celor din al patrulea, poate chiar și domnilor din primele 3 coloane. Cu dumneavostră dragilor, am să-mi petrec o buna perioadă din timpul meu scurt și vă promit că n-o voi face din obligație. Nu ne-am adunat aici să ne răscumpărăm din vorbe, nici măcar să punem cap la cap indiciile ce vor constitui planul de atac. Vă veți da seama pe parcurs că întâmplările sunt o categorie familială a conicidențelor, care la rândul lor se amestecă cu mici și inofensive hazarduri urmând a da, de cele mai multe ori, naștere frumosului. Aici recunosc că nu am niciun amestec, nu mă descurc cu rețete.
Acestea fiind zise vă las în compania sunetelor voastre favorite, a balsamurilor și a zâmbetelor stângace. Mă găsiți vis-a-vis.

June 8, 2010

3 doamne

Dacă n-ar fi venit de la A.m.p, cu siguranță n-aș fi răspuns leapșei. Dar iată cum accept să alerg puțin fără să mă pun pe coco.

Încep dezamăgitor pentru că nu numai că îmi lipsesc cele 3 cuvinte, dar nici nu am găsit vreo pușculiță ajutătoare. Astfel că am să invoc 3 litere, de la 3 fete care n-au fost deloc departe de un titlu onorific.

Prima este I. care mi-a arătat cum e să fii spontan, să te plimbi prin locuri la care cu puțin timp înainte nu îndrăzneai decât să visezi. Mi-a arătat cum oboseala fizică nu doare și cum zâmbetele se folosesc și în alte moduri decât pentru a reacționa banal la o poantă regândită. Mi-a demonstrat cum există momente în care poți refuza imortalizarea într-un tablou pastelat, alături de toți ceilalți, neoporidu-ți mersul legănat, în paralel. Mulțumesc I.!

Urmează O., cea care îmi cunoaște limba. De la ea am aflat frumusețea gândurilor fără sens. Filmul nostru a fost o reeditare a unor episoade nedifuzate de nimeni, un joc de cuvinte rar, cu punctaj mare. Am făcut parte dintr-un duet fără muzicalitate, fără toane și mereu pe aceeași măsură. Mulțumesc O.!

Am să închei cu A., fără să am vreun motiv ascuns. Ea m-a pus să mă uit în oglindă și să reflectez. Numai cu ajutorul ei am început să observ detaliile, sa-mi văd ochii așa cum nu se văd când mă uit pe furiș. Am tălmăcit și răstălmăcit, mereu în fața aceleiași bucăți de sticlă care mă copia întru-totul. De pe un stadion până în podul unui han, tot ce am făcut a fost să mă holbez. În cele din urmă m-am văzut. Mulțumesc A.!

May 13, 2010

Almanah

Mă echipasem cu picioarele de munțoman și nu mai aveam nevoie decât de ajutorul unui shuffle norocos pentru a-mi începe odiseea. Lăsat pe spate, sprijinit în coate și pe scoarța moale doar în aparență, nu puteam să nu mă gândesc. De fapt niciodată nu pot să iau o pauză totală, un defect. Închid ochii și mă potrivesc în cadrul roșu, inspir niște secunde creative, urmând să expir încet, încet, depășind mai întâi termenele lor. E prima dată când mă simt bine după o absență de câteva decenii, parcă.
Am renunțat să mai gândesc cuvinte, mă descurc și fără. Ba chiar după o impresie total obiectivă reiese că mi-e mult mai bine așa. Da, doar mie, sunt aproape singur, nu mă vede nimeni. Important e să le evit capcanele involuntare și să-mi potrivesc salturile cu ritmul muzicii. Of, iar aceeași greșeală!.. Nu mă pot abține să nu fac scenarii, oricât de oricum ar fi. Prost, Seb, prost!
E timpul. Nu pornesc chiar entuziasmat, mai ales după uriașa decepție de mai devreme. Scuip niste fum neuronal. Mă ridic, te ridic, ne uităm unul la altul și te abandonez după zile si zile de repetiții făcute împreună. „Alma, nah! Voi găsi un rucsac și sus, tu mă tragi în jos, mult prea în jos..”

May 10, 2010

albastru tăcut

Apartenența la cea mai des întâlnită specie de mină de pixuri nu a părut să-l deranjeze vreodată. Mereu a trăit cu impresia că are momente când își poate schimba nuanța, ba chiar pretindea în mintea-i că deține o ciudată impermeabilitate a tuturor liniilor trasate de el pe orice tip de hârtie. Și ca orice întâmplare care își rezervă dreptul de a fi povestită în mare parte datorită incertitudinii acțiunilor ce-și fac loc printre rânduri, acest albastru a promis și promite că va mai promite.

Câte din promisiuni și le-a ținut? Mai pe toate făcute altora, mai niciuna făcută lui, e un culor intrat în tiparele altruismului și rămas acolo. Își mai aduce aminte din când în când cum era înainte, cum toate cele 3 încercări de a-și aerisi literele proaspete și-au găsit sfârșitul în lungi pauze, succesoare ale strofocărilor pulmonare ce s-au dovedit a-i servi doar ca și muze. Toate celelalte adieri nu au reușit decât sâ-i gâdile obrajii cu șuvițe umezite de caniculă. Culorile fierbinți nu i-au inspirat niciodată încredere, dar în ultima vreme l-au atras de prea multe ori ca să mai poată nega un trend inconștient.

Acum caută răcoare, ba chiar frig, se așează pe verdele favorit și urmărește jocul. Nu va mai dura mult până când își va pierde glasul și va sări iarăși mut în calea uneia dintre ielele pe care le iubește așa mult. Nu vrea să nu poată să le facă față, nu trebuie să le lase să-i scape. Un galben i-a adus aminte de ceva ce el de mult uitase, o frică pe care o ignoră din cele mai vechi timpuri. Unde ar mai fi farmecul? Și de ce are momente când simte mici tremuri ce nu-i aparțin? Să aibe legătură cu nuanța fricoasă de galben? Iar dacă, prin absurd, farmecul dispare, va veni rândul altei culori să facă farmece?

May 3, 2010

autostrada fără lună

E o plăcere să-i calci pe asfalt, să-i simți granulația, netezimea-i, pe tălpile de cauciuc. Se bucură de o realitate ieșită din comun, e dorința oricui, dar mult prea puțini se bucură de ea. Însă odată ce ai ajuns să-i calci pe urmele scrijelite de timp însuși, vei descoperi plăceri nebănuite, negândite de o minte verde. Nu e nici pe departe o utopie, se poate demonstra oricând, prin poze, vorbe și matematică. Am privit-o la început cu reticență, argumentele pe care știința mi le aduce nu le pot contrazice. Astfel că mă echipez și-mi iau avânt. Am să alerg până la epuizare, până când picioarele îmi vor fi așa de grele încât pașii vor lăsa în urmă basoreliefuri de-o eternitate indiscutabilă. Să vedem atunci cine va mai avea curajul să-mi arunce în față negații ori contestații ale unei caligrafi perfecte.

Așadartocmai când vechile limite se îndepărtează lăsând în urmă siluete dornice de recunoaștere, iar slalomul prin beznă e atât de bine dozat încât reușesc să ignor fiecare lege a fiecărei gravitații a fiecărei proiecții, apare! Neantul a ieșit la joacă cu o nălucă năucitoare și mi-e imposibil să le rezist. Ce caută aici și de ce a început să-mi lumineze noaptea?

O urmăresc deja de ceva timp și înțeleg că nu voi mai avea energie s-o ajung. Nu a semnalizat nici măcar o dată, de stat pe avarii nici nu poate fi vorba, schimbă direcția des și brusc. Simt că am intrat într-o buclă și mă învârt în aceeași intersecție, iar semaforul intermitent refuză sî-mi acorde vreun indiciu..

April 14, 2010

aniversare

Tu! Ia niște timp și fă-ți de cap. Te învăț cum, nu că m-aș pricepe, dar știu. Îți zic ce să faci până și cu ferestrele dintre secunde, am aflat aproape tot. Căștile pe care le port mereu când cineva vorbește cu mine sunt fictive. De fapt zgomotul apare numai când mă adresez mie. În premieră recunosc, obișnuiesc să fac asta. Nu, stai liniștit am reflexe care mă ajută. De cele mai multe ori și pe cei din jur, sunt reflexe deloc des întâlnite, am să-ți mai povestesc despre ele.
Momentan deschide palma și acceptă-mi darul, numai așa o să afli. Adevărat, nu sună încurajator deloc, dar crede-mă că nu ai nici cea mai vagă idee a ceea ce o să urmeze. Promit că îmi voi verifica cutia poștală periodic și-ți voi răspunde fără întârziere la toate scrisorile de mulțumire.
Ahh, naivitatea asta!.. Nu renunț la nimic, nu mă schimb, nu îmi pune buna intenție la îndoială, te rog. De fapt nu te rog, te las să alegi. Tu, amatorule de plăceri rare și nu prea, intense și nu foarte, auzite și nevăzute, amână-mă după ce deschizi cadoul.

April 12, 2010

abisal

Am prins o zi senină, un ocean liniștit, apa limpede. Din înălțimea stâncii mele favorite studiez atent siluetele diforme, le-am învățat haosul din mișcări. Am ajuns chiar la stadiul în care pulsul mi-o lua razna în fiecare moment în care le pierdeam din vedere. Spre norocul meu însă, le reîntâlneam după fiecare frecare la ochi ori după ce mă lăsam conștient hipnotizat de singurul soare pe care un cer așa mic îl poate suporta.

Am văzut hore, am văzut petreceri, zboruri marine în stol de rațe sălbatice, siluete grațioase și autoportrete stilizate. Am întâlnit bucurie, somn, meditație, agitație, nepăsare și zgomote surde. Dar probabil că știi deja toate astea, le urmărești cu același interes în fiecare nor de cer senin.

Am fost, sunt și voi fi mereu tentat să mă arunc într-un echer perfect, urmat de trei piruete care ar face invidios orice filet, oricât de antrenat ar fi. Am să mai stau totuși aici, e prea comod și îmi place mult prea mult ceea ce văd, chit că risc să mă rătăcesc în miraje. Știu că voi ceda la un moment dat, mă voi îmbăta și voi reacționa inconștient, fără să știu să înot.

April 6, 2010

ascuțitori

Mă convinsesem în cele din urmă că e cazul să iau o pauză și să reflectez. Așa că am aruncat la vecini toate tentațiile și m-am apucat de treabă. Nici n-am colorat cum trebuie prima pagină și mă văd brusc întrerupt. Cât tupeu sa ai totuși să scoți din mediație un aspirant la titluri senzaționale? Mă dezmeticesc și pun creionul fără vârf deoparte, caut ceva să n-aibă nevoie de nuanța aia.

Perfect! Nici nu se putea mai bine. Un nou început optimist. Culori sinonime pentru ochii neantrenați sau deloc pentru cei prea critici. Ah, iar mă întrerupi? Nici măcar nu e așa urgent să nu suporte așteptare. Iar am rupt vârfuri tocmai când le mânuiam așa bine! Încep să te urăsc.

Mai încerc, doar n-am să mă dau bătut. Poate că lipsea fundalul sonor. Sau poate cel culinar. Experimentez în toate felurile, degeaba. Obosesc de atâtea schimbări, mă amețesc și mă fac să confund culori rivale.

Nu mai am soluții, aștept, sughițul m-a sleit..

March 31, 2010

procentual

23,7% oțet balsamic
19,1% degeaba
10% smog
10% vânt
10% nisip
6,9% verde libian
6,38% antiteze de baltă
5,55% întuneric
3,14% litere șchioape
3% litiu-ion
2,22% vise necurate
0,01% esență de rom

March 28, 2010

fără hartă

Te-am văzut plimbându-te în continuare printre aceleași, blocuri cel puțin seculare, neclintine de vreo eroziune spațialo-temporală. Aceiași pași, indicii ale unei muzicalități pe alocuri neînțelese, chit că privite după indicații. Ai putea chiar la un moment dat să-ți apeși amprenta atât de tare în familiaritatea străzilor încât ele, pe rând, te vor revendica sub ale lor plăcuțe albastre. Iar tu, în plictiseala-ți deloc profundă, îți vei dori să ajungi din nou în intersecțiile desenate mult prea identic, de unde va izvorî un nou drum, cu acelasi ritm.

Mă întreb de multe ori cât de absent poți fii în momentele în care strălucirea de vis a vis absoarbe tot ce ar trebui să rămână pe loc, iar tu pur și simplu uiți să mai ridici privirea înspre cel mai apropiat balcon. A crea inerție din repaus nu e un lucru cu care ceilalți s-ar mândri..

March 24, 2010

în tacla

Retrospectiv vorbind, te-aș întreba de câte ori ar trebui să se întâmple un lucru pentru ca în urma lui să apară o concluzie de neclintit?

Am să-ți povestesc cum n-a fost să fie și cum a fost să nu fie.

Vei știi cum e să te pierzi, cum e să cauți și să nu găsești și apoi să te întrebi de ce oare nu mai vezi nimic în întunericul preferat.

Totodată poate vei realiza că oricât ar fi de tentant, nu e indicat să folosești sunete uzuale atunci când cineva ți se adresezează cu diacritice.

Și nu în ultimul rând, te voi asculta cu strângere de inimă când vei trage concluziile și când îmi vei ura.

March 14, 2010

prinsori atemporale


Există oare o perioadă de timp maximă pe care să se poată întinde un pariu? Dacă da, cine o stabilește?

Personal mă gândesc că un pariu început prin tradiționala strângere de mână (cu sau fără martori, depinzând de gradul de seriozitate și interes al celor 2 competitori) nu se poate termina decât fie printr-o condiție încălcată, fie prin atingerea deznodământului. Și când mă gândesc la o clauza nerespectată, mă refer îndeosebi la capitolul *Forță majoră* și nu la eventuale mijloace ilicite folosite de una din părți pentru a scăpa de legământ.
Deadline-ul constă dintr-un eveniment viitor, de care ambele părți sunt conștiente ori de un task completat sau ratat ce influențează decisiv deznodământul rămășagului. În cazul duratelor lungi și foarte lungi de timp se pot alege date importante ce sfidează uitarea (ajunul Crăciunului, ziua de naștere ș.a.).
Astfel am ajuns la cele mai greu de întreținut pariuri, cele de lungă durată. Factorii descurajatori ce intervin în primă fază sunt: incertitudinea unei prietenii destul de trainice, interesul scăzut al mizei la momentul viitor și deloc de neglijat, festele memoriei.

Am de gând să găsesc modalități să fac pariurile ce includ decenii mult mai atractive. Până acum mi-au sărit în ajutor bancherii și unul dintre cele mai mici tatuaje. Mai caut. Pariu că până devii bunic(-ă) găsesc cel puțin 24?

February 17, 2010

baba dochia '10

Cine spune că nu pune preț pe confort e cel puțin ipocrit. Cu siguranță e aceeași persoană care nu vrea să lipsească de la anumite evenimente cu toate că deja ochii-i refuză realitatea, iar picioare-i urăsc inerția. El e cel care mănâncă acolo pentru că așa face și ăla, se îmbracă de dincolo pentru că prețurile ating pragul maxim pe care și-l permite și merge la petrecerile Vâjj pentru că apar poze cu el pe net în ziua imediat următoare. Pentru el aparențele sunt totul!

De cealaltă îl avem pe el pentru care idealul se confundă cu plăcerea. El pune distracția pe primul plan și nimic altceva pe următoarele. El e hedonist și nu se tratează. Lui îi plac prietenii lui și nu-l interesează ce și unde mănâncă. El are haine comode care nu se asortează, dar ce contează? El se atașează de obiecte, de oameni, de ticuri, de vicii, de culori, de melodii și nu uită niciodată să-i ignore pe cei care tind să-l critice. El suferă când pierde unul dintre oriceurile care îl fac fericit.

Long story short, duminică la 8 dimineața am plecat încălzit spre casă, după o noapte de haos, fără geaca mea favorită primită de Crăciun de la ai mei. Puțin mai târziu moșu' mi-a lăsat însă un exemplar identic în cuier, iar casa s-a umplut de miros de brad. Marți cu băieții în drum spre un pub, am coborât în timp să-mi recuperez prima iubire. Acum am dublură și mă joc cu un hacky sack. E bine!

February 15, 2010

două treimi

Am observat că de fiecare dată când acord banalului prea multă importanță, are tendința să se revolte și să mă uimească cu cele mai surprinzătoare scenarii de film. De ce ți-aș spune ție asta? Momentan habar n-am, dar dă-mi o șansă să mă explic. De fapt nu, dă-mi 3, vreau să fiu veridic. Cronometrează-mi poveștile cu sorbituri mici, cateodată reciproce. Te las să-mi contrazici convingerile, să-mi alterezi realitățile și-atât. Am putea să continuăm zborul, dar am să clachez. E prea mult pentru mine, m-am oprit în fața celui de-al treilea nor și nu mai văd nimic. E timpul să-mi promiți că mă ajuți și impreună vor ajunge la al nouălea. Minte-mă frumos, dă-mi aripi și-o poză. E tot ce-mi trebuie pentru a re-regiza fiascoul lui Amelie.

E ceață sau e fum, pe retină am smocuri de tutun roșiatic, dar țin minte că azi trebuia să decolez.. Ah, să decolăm, mă corectez, că doar a fost ideea ta. Cum, ai uitat? Imposibil, doar eu am voie, așa mi-am spus mereu. Las' că mai e o șansă, în noapte, tot la 11. Recunosc, e scenariul prost care prevestește filmul mediocru de care te-ai ferit mereu. Încet încet mi-aduc aminte de lucruri știute pe care nu mi le-ai spus. Nu intuiesc, mă sprijn pe al treilea nor și moțăi, mai e mult până departe..

February 1, 2010

se termină cu a?


Politicos sau nu, observ că tind să folosesc pronumele în detrimentul prenumelui. Nu-mi dau seama dacă o fac voluntar sau fără intenție, cert e că îmi dă o senzație mult mai prietenoasă decât ceea ce se regăsește în Buletin. E drept, asta nu mă va ajuta deloc într-un scenariu în care eu, ca și căpitan de vas, încerc să dau indicații individuale echipajului pentru a ne pregăti să înfruntăm o furtună iminentă.
Revenind, există două scenarii în care memoria mea vizuală treBuie să se împletească armonios cel puțin cu memoria de scurtă durată, iar măcar una dintre ele să se ridice la nivelul gintei care m-a adoptat. Primul, în care există un element comun ce ne va face să ne strângem mâna și să prezentăm, al doilea în care măcar unul dintre noi are curiozitatea sau educația necesară pentru a folosi la un moment dat clișeul introductiv "Cum te cheamă?". Evident, în cazul suBsemnatului, niciunul dintre cele două nu reușește să-mi umple acei 8 Biți amărâți, Ba mai mult câteodată se întâmplă să mă pomenesc și cu câte o parolă din familia lapsusurilor ireversiBile.
Fac pe această cale un apel deschis către cei ce dețin putere asupra privirii mele tâmpe și a atenției nedistriButive cu care mă mai mândresc: faceți-vă milă de un Biet pezevenchi și atunci când mă vedeți că intenționez a-mi lăsa haina la garderoBă, strecurați-mi un pix și-un servețel în Buzunar și spuneți-i că sunt student la jurnalism. Mulțumesc!

January 22, 2010

dor.de

Am o nevoie nouă. Mi-o doresc cum nu-mi aduc aminte să-mi fi dorit ceva vreodată. Simt că acolo mi-e salvarea mult așteptată. Problema e însă că nu-mi dau încă seama despre ce e vorba și ce ar trebui să fac concret. E ca atunci când aud o melodie, iar urechea mea acționează cum știe, prost! Nu o poate reproduce, nu mă ajută să o fredonez, nici măcar nu înțelege versurile. Deja cred că am un anumit ceva care mă tot induce în eroare și care se amuză pe seama mea, neținând cont de temă sau subiect.
Astfel am misiunea să-mi găsesc dorul și să mă înfrupt din ale lui poame până ceva-ul va striga răgușit că nu mai poate, că-i ajunge. Cum fac asta? Extrem de greu de anticipat, mă apuc de testat, poate, poate. Acum am nevoie ca niciodată de norocul începătorului!

January 12, 2010

la înălțime

Era odata un oraș.
În oraș trăia un om.
Omul era brunet și avea o prietenă.
Prietena era brunetă și avea un prieten cu ochi verzi.
Erau vremuri grele și ei doar pe ei se aveau.
Nu erau prea multe de făcut, dar pe ei nu-i interesa.
Fiecare avea două zâmbete și le era de ajuns.
Într-o zi în viața lor a intrat o fata înaltă.
Acum toți aveau trei zâmbete, mai puțin fata înaltă.
Ea avea doar două.
Într-o zi l-a întrebat pe unul dintre ei ce se întâmplă, ea de ce nu se poate bucura de toate zâmbetele?
Nu a primit răspuns.
L-a întrebat și pe al doilea același lucru.
Nu a primit răspuns.
L-a întrebat și pe al treilea.
A primit o grimasă și un răspuns.
*Nu-mi place să port tocuri.*

January 8, 2010

roar!


Să tot fie ceva posturi de când mă laud că restucturări, nebunii, idei noi, inovații. Bullshit! A fost nevoie de schimbarea a mai mult de 2 cifre ca aparențele să nu mai înșele.
M-am trezit într-un final apocaliptic, lovit din toate părțile, crunt, cutremurător. Scenarii de coșmar m-au învăluit și mi-au prezis un prezent sumbru. Adio sfaturi sau îmbărbătări, adio! Bun venit mie! Am un loc rezervat în loja neputinței, voi asista la spectacol înconjurat de voi. Vă ameninț cu decepții, am de gând să stau în picioare. Ce nu te omoară, cu siguranță te face mai deștept. Hai, să începem!

La ce m-am gândit, mă întreabă o reporteriță puțin cam prea peltică. La nimic, în mare. A Nordului, cum care? Aoleu, câtă lipsă de profesionalism. Unde am ajuns, ce ni s-a întâmplat? O, lume ciudată, mă accepți așa cum am ajuns? Să ne facem de cap, să ne cumpătăm destrăbălarea și s-o luăm de la început, de mai multe ori, în același timp și mereu cu alții. De data asta fac față, sunt absolut convins de asta. Am dat 3 cu primul zar, e inutil să-l arunc și pe al doilea, nu ar avea decât puterea să-mi confirme ceea ce deja știu. E momentul!