cuvinte

Portrete albe,
Umbre albastre,
Ochi inchisi.

Nu-mi dau seama daca sunt versuri sau cuvinte, nici macar de unde mi-au rasarit in minte. Stiu insa cand: in singurul moment in care starea febrila a parut artistica. Le-am repetat de cateva ori in gand sa m-asigur de veridicitatea si coereta lor, iar de cate ori o faceam frumusetea lor crestea. Nu le-am lasat sa plece, le-am notat, nu le-am tratat ca pe niste ganduri ordinare. Aici a aparut problema, am ignorat tot ce le dezvolta. Poate sunt geniale singure insa, se spune ca gemenii au astfel de momente de trei ori pe zi; legende.. Mi-e frica sa m-ating de ele, sa nu le stric. Am sa le las asa. Nu, nu sunt nebun, nici macar genial, aceasta nu e o revelatie, sunt numai cuvinte.

e vremea mea

Vor fi 365 zile speciale. Pentru ca acum scrie mare pe mine: 23. Nu sunt superstitios, dar acest numar are ceva, cu mine. Si eu cu el. De obicei ne intalnim o data pe an. Doar de data asta vom fi nedespartiti. Si vom arata de ce suntem in stare, vom atinge culmi si vom descoperi secrete, vom invinge ploi si vom strabate mari. Sunt motivat sa fac din fiecare din aceste zile, cate o petrecere cu aspiratii extravagante. Nu ma voi opri la demonstarea axiomelor, cred ca se poate mai mult.
Bine ai venit prietene, odihneste-te putin, in cateva ore incepe epopeea.

remember acum

Incepeam sa scriu pe blog cu un post despre agonia provocata de febra-mi. Avea sa fie ultima oara cand o intalnesc. Pana azi, cand si-a facut aparitia cu ai ei discipoli indurerati si sacaitori, carora disconfortul ce-l provoaca le lumineaza aura de satisfacere. Atunci stralucirea-i m-a orbit, m-a aruncat in cascadele fara fund ale dezamagirii, ale neputintei, acum insa nu vreau sa pierd. Mimez putere! O iau din ani trecuti, vise necoapte si piele fina.
Drumurile pe care le strabat nu sunt presarate petale de trandafiri, nici macar cu miros de cactusi. Si ma misc greu, inchid si ochii, parca astept un zeu sa se coboare, sa-mi fure harta si sa-mi zica: "Nu te-ai pierdut, dar esti departe. Oare ajungi?".

must listen (I)

10 mii

Exista acei oameni care vor 10 mii. Ei te vor opri pe strada si te vor intreba daca nu cumva acei bani mult ravniti sunt la tine. Fac parte din aceia care se opresc si le asculta discursul. poate la un moment dat ma va costa, dar pana atunci sunt credulul perfect. Si parca sunt predispus la astfel de monoloage, lumea mi se destanuie din senin, fie ca spera sa le dau banii de paine, fie ca pur si simplu, sunt acolo.
Ultima astfel de intamplare s-a consumat azi. Castile in urechi, basca pe cap, mainile in buzunar, pasi deloc grabiti, clasicul eu. Evident ca de la departare nu avea rost sa bag in seama un om la a doua tinerete, deloc demn de mila sau orice alt sentiment aferent, dar iata ca ma surprinde. Gesticuland ma provoaca sa-mi scot castile si sa-i acord atentia cuvenita. Am auzit decat sfarsitul "..20 mii ca ma duc la spital la varamea' si sa nu ma duc cu mana goala". N-avea rost sa ma gandesc foarte mult, neavand banii, dar aparent m-a inteles foarte rapid, niciun "macar un 10mii" sau "oricat marunt ai". Si ma loveste: "Eee Italia! Cum e cu fetele? Faci dragoste! Nu e lipsa!". Sunt multi nebuni, dar tipul ma amuza groaznic. Dadeam din cap amuzat si confirmam (deh :D) si el tot continua, cu gesturi ample amuzanto-obscene. Gesturi simpatice insa, nu ar fi deranjat pe nimeni. M-a distrat, radeam singur dupa despartire si ma gandeam de unde a tras el concluziile. Poate ca e ceva, eu nu-mi dau seama. Auzi, Italia..

13

Nu am fost niciodata trist pentru ca sunt fricos. Nu vreau sa iubesc cat pot de mult. Nu m-am atasat niciodata de nimeni si am crezut ca scap. Dar se pare ca exista un moment, acest moment, necrutator cu toata simtirea mea. Este fiinta, deloc umana in aspect, care mi-a drogat sangele si acum pleaca. Chinuindu-se ma chinuie, e necrutator. E singurul suflet pe care l-am intalnit de la sfarsitul copilariei si de care mi-a pasat. Imi pasa enorm, il am in inimi, in creieri, peste tot. La fiecare pas il urmaresc, il mangai, il iubesc!
Doar lui i-am oferit caldura, pentru ca doar el mi-a oferit raceala. Este raceala mea, acum inlacrimata si doare tare. Siroaie curg si cad in mine.
Ma enervez ca-s inutil, ma enervez ca-l las sa plece. Nu ma mai priveste, e resemnat. 13 ani mi-a oferit tot ce-mi doresc, dar timpul e rau, iar eu sunt mic. Mi-a lasat amintirile, un venin chinuitor si dulce.

Acum el toarce. Eu tac si plang.

mai e 1

Traditia spune ca intaiul lunii mele se simte cu picioarele goale in nisip. Dar ca orice alta traditie pe care incerc s-o stabilesc, se frange rapid. Stiu ca a plouat, stiu ca a fost multa lume, cu manelele si cocalarii din oficiu, cu ochelarii d&g si daciile nike, dar de ce sa lasam niste pete sa acopere un spirit? Pentru ca 1 mai la mare e frumos asa cum e. Capricios si nebun, de cate ori nu ne-am certat pe seama vremii? Calm si prietenos, ne-am jucat in iarba de pe faleze. Zgomotos in toiul noptii, alaturi de prieteni, alintandu-te cu soapte timide cand ramaneati singuri. Sigur iti aduci aminte de el.. El e spiritul! Il stim de mult, degeaba se spune ca s-a schimbat, eu nu vreau sa cred..

Anul asta am fost in Sibiu si Cluj. De 1 mai. Acolo nu l-am gasit. A fost insa o excursie banala, am vazut o piata frumoasa, multi straini, piste de biciclisti si strazi late. Am fost cu oamenii din vama. Aproape toti tanjeau dupa ea. Poate n-o spuneau, dar se vedea. Vroiam vesti de la mare, vroiam sa ploua, vroiam sa credem ca am facut alegerea buna. Sunt comod, lenes si nu-mi place maratonul. As fi preferat sa fiu plouat, sa-mi fie frig, sa ma imbat oricand, poate mereu, sa ma trezesc cand nu-mi mai e somn si sa imi fac bagajul cand plec spre casa. Vreau ca locul pe care il vizitez sa-mi fie pentru cateva zile casa. Numai asa il voi intelege, cu monumente, traditii, cu rutina mea adaptata la viata lui.

writer's block

Pana de idei, lipsa de imaginatie, spune-i cum vrei, pe mine m-a lovit. Ca o astenie varatica, ghidata dupa principiile suratelor, dar putin diferita. Cu neuronii in pozitie inerta, raman impasibil la socuri. Mi-a blocat iesirile, intrarile, ma tine sub asediu. Nimic din ce rasuflu nu mai are legatura cu exteriorul, nu mai vad verdele din rosu, nu mai aud corurile ragusite. Ma enerveaza la culme. Vreau trocul de altadata, vreau sa fur d-afara. N-am aliati, nu-mi vin intariri, e o batalie inegala.
O singura chestie insa imi place la nebunie, faptul ca stiu c-o s-o castig! Si atunci ma voi razbuna. Si vor fi multe si dulci, fructele victoriei.

Pentru moment insa, i'm off! Mici spasme ganditoare, adieri firave, si atat..

critic inscris

Scriu cu ironie, subliniez cu sarcasm. Mi se par cele mai frumoase 2 culori. Le folosesc des si poate deranjez. Critica, pe de alta parte, o consider insa cea mai mare dovada de prietenie. Imi critic prietenii si apropiatii. Pentru simplul fapt ca imi pasa.