Incepeam sa scriu pe blog cu un post despre agonia provocata de febra-mi. Avea sa fie ultima oara cand o intalnesc. Pana azi, cand si-a facut aparitia cu ai ei discipoli indurerati si sacaitori, carora disconfortul ce-l provoaca le lumineaza aura de satisfacere. Atunci stralucirea-i m-a orbit, m-a aruncat in cascadele fara fund ale dezamagirii, ale neputintei, acum insa nu vreau sa pierd. Mimez putere! O iau din ani trecuti, vise necoapte si piele fina.
Drumurile pe care le strabat nu sunt presarate petale de trandafiri, nici macar cu miros de cactusi. Si ma misc greu, inchid si ochii, parca astept un zeu sa se coboare, sa-mi fure harta si sa-mi zica: "Nu te-ai pierdut, dar esti departe. Oare ajungi?".
No comments:
Post a Comment