cuvinte

Portrete albe,
Umbre albastre,
Ochi inchisi.

Nu-mi dau seama daca sunt versuri sau cuvinte, nici macar de unde mi-au rasarit in minte. Stiu insa cand: in singurul moment in care starea febrila a parut artistica. Le-am repetat de cateva ori in gand sa m-asigur de veridicitatea si coereta lor, iar de cate ori o faceam frumusetea lor crestea. Nu le-am lasat sa plece, le-am notat, nu le-am tratat ca pe niste ganduri ordinare. Aici a aparut problema, am ignorat tot ce le dezvolta. Poate sunt geniale singure insa, se spune ca gemenii au astfel de momente de trei ori pe zi; legende.. Mi-e frica sa m-ating de ele, sa nu le stric. Am sa le las asa. Nu, nu sunt nebun, nici macar genial, aceasta nu e o revelatie, sunt numai cuvinte.