leSS

Drumul imi pare din ce in ce mai prietenos, cu fiecare kilometru parcurs in pozitii locomotorii nefiresti. Sunt absent, locurile mi se par mai noi si mai frumoase cu cat le vad mai des. Se poate ca lumina sa fie de vina, lumina din ochi ar zice unii. Imi place sa-mi privesc coechipierii in liniste, pe fundaluri muzicale fantastice, inventate de o minte insetata de ei.
As vrea sa avem destin si asta sa-mi fie menirea. Fara atasamente cidate, legaturi obligate de situatii asteptate si poezii cu versuri albe spuse pe dinafara. Prea multa autodictare inconjuratoare nu ne face decat rau, ne plctiseste anii, ii face sa se manance intre ei, ca mai apoi sa ne dea confuzii si depresii formale. Suntem prinsi in capcana aspra a satisfacerii de sine, mereu aceleasi medii ne provoaca aceleasi zambete insotite de acelasi ritm cardiac. Nu e cale de intoarcere, iar resemnarea si-a infipt de mult ghiulul in ceara fierbinte din jurul buzelor fiecaruia. Incubatorul functioneaza la capacitate maxima, cloneaza alb si negru si nimeni nu-si da seama ca mai mult nu se poate.
Ar fi inutil sa se inceapa revolutii, s-a incercat de nenumarate ori, numarul celor care inteleg ce se intampla, tinde la o cifra negativa si pe deasupra, mai sunt si pasivi. Stiu, e o mentlitate de lider revolutionar, nici nu am incercat vreodata sa insinuez ca intra in discutie aceasta pozitie, sunt un simplu partizan al culorilor si neprevazutului, un combatant din umbra al rutinei si prostului gust, al simplitatii fericite induse de mainstream. Cum ma manifest? In niciun fel, am spus doar ca suntem pasivi, nu incercam sa educam, nu ne batem gura cu gauri negre. Suntem hedonisti si cateodata ne uitam telurile pentru care am fost proiectati. Suntem artisti si cateodata ne place sa fim recunoscuti. Suntem solitari si nu ne cautam perechi. Ne place arta, niciodata intelegand-o toti la fel.