Am urat dintotdeauna un lucru: sa dezamagesc. Poate o fac des si nu-mi dau seama, insa atunci cand realizez regretele ma omoara. Diriga din liceu imi spunea ultimul om si chiar nu era departe de adevar. Mereu m-am vazut un om superior, fara falsa modestie, poate ca sangele arian ce-mi curge in vene nu se lasa ignorat. Dar vin acele momente, acele clipe in care imi vine sa intru in pamant, chit ca-mi dau seama pe moment, sau la ore distanta. Si nu mai e nimic de facut. As putea sa incerc sa repar, dar de cele mai multe ori chiar nu este indicat, riscul sa ma cufund in penibil fiind mult prea mare.
Simt nevoia sa citez din nou, de data asta pe cei de la Nirvana: I'm worse at what I do best/
And for this gift I feel blessed. Mi se pare cea mai mare prostie pe care am auzit-o vreodata, nepatand insa talentul artistic al lui Kurt. Nu vad cum ai putea sa te lauzi in stanga si-n dreapta cu o mare abilitatea de-a ta, iar cand vine momentul sa o demonstrezi tu te faci de ras. Nu inteleg, pur si simplu..
Postul acesta si-a cerut drepturile in ultima vreme, mi-a dat destule motive sa cred asta. Nu sunt nici pe departe mandru de mine, ba chiar am senzatia ca a mea curba are o tendinta absolut descendenta, iar eu, eu sunt incapabil de vreun reflex.
Nu vreau resemnare, dar pentru moment cer schimbare..
2 comments:
Dragul meu, nu dezamagim niciodata pe nimeni...poate numai pe noi insine pentru ca ne asteptam sa dam mai mult:)...aseara nu ai dezamagit...cel putin vazut de pe bara, jocul a fost unul foarte distractiv si interactiv...iar tu ai fost piesa de rezistenta. data viitoare vei marca cu siguranta:D
am auzit odata pe cineva spunand ca nu trebuie sa fim suparati cand dezamagim sau suntem dezamagiti, pentru ca e ca si cum iesi tu insuti sau ai scoate pe cineva dintr-o stare de amagire, ceva fals... dez - amagi :p e si asta un punct de vedere :)) feel better? macar asa...un pic :)
Post a Comment