e-oameni

leSS

Drumul imi pare din ce in ce mai prietenos, cu fiecare kilometru parcurs in pozitii locomotorii nefiresti. Sunt absent, locurile mi se par mai noi si mai frumoase cu cat le vad mai des. Se poate ca lumina sa fie de vina, lumina din ochi ar zice unii. Imi place sa-mi privesc coechipierii in liniste, pe fundaluri muzicale fantastice, inventate de o minte insetata de ei.
As vrea sa avem destin si asta sa-mi fie menirea. Fara atasamente cidate, legaturi obligate de situatii asteptate si poezii cu versuri albe spuse pe dinafara. Prea multa autodictare inconjuratoare nu ne face decat rau, ne plctiseste anii, ii face sa se manance intre ei, ca mai apoi sa ne dea confuzii si depresii formale. Suntem prinsi in capcana aspra a satisfacerii de sine, mereu aceleasi medii ne provoaca aceleasi zambete insotite de acelasi ritm cardiac. Nu e cale de intoarcere, iar resemnarea si-a infipt de mult ghiulul in ceara fierbinte din jurul buzelor fiecaruia. Incubatorul functioneaza la capacitate maxima, cloneaza alb si negru si nimeni nu-si da seama ca mai mult nu se poate.
Ar fi inutil sa se inceapa revolutii, s-a incercat de nenumarate ori, numarul celor care inteleg ce se intampla, tinde la o cifra negativa si pe deasupra, mai sunt si pasivi. Stiu, e o mentlitate de lider revolutionar, nici nu am incercat vreodata sa insinuez ca intra in discutie aceasta pozitie, sunt un simplu partizan al culorilor si neprevazutului, un combatant din umbra al rutinei si prostului gust, al simplitatii fericite induse de mainstream. Cum ma manifest? In niciun fel, am spus doar ca suntem pasivi, nu incercam sa educam, nu ne batem gura cu gauri negre. Suntem hedonisti si cateodata ne uitam telurile pentru care am fost proiectati. Suntem artisti si cateodata ne place sa fim recunoscuti. Suntem solitari si nu ne cautam perechi. Ne place arta, niciodata intelegand-o toti la fel.

retrospectiv

Ma gandesc sa angajez pe cineva sa mai stearga praful din cand in cand p-aici. Nu de alta, dar in ultima vreme am aruncat peste tot cu drafturi mototolite. Ma plictisesc asa incat imi vine cateodata sa-mi mut bratara pe cealalta mana si sa ma oftic.
Am descoperit si redescoperit insa cateva chestii care aduc a placere: un radio care promite orice, oricui (via Miezu), un loc cu prieteni si aceleasi joace care nu-i minteau pe baietii de la Level cand le spuneau ca le distrug viata sociala. Nu m-am tranformat totusi, sunt trecatoare. N-am fost in forma la paintball, am recuperat la fotbal. Mi-am dat foc, am fost mahmur ca pe vremuri, m-a durut fundul pe bancile de pe Motoare si m-am bucurat ca exista viata in Lipscanie. Mi-am facut planuri, multe degeaba, asa ca mi-am facut altele. M-a plouat in buzunare si pe sosete, dar nu m-am tuns. Am confundat oameni care meritau confundati, am ignorat oameni care nu meritau si n-am cautat altii. Am luat un examen usor si m-am lovit de o birocratie ascutita. N-am invatat o limba noua, am baut cafele si m-am plimbat cu trenul. Am ajuns pe locul 10 si am vrut sa impartasesc reusita cu localnicii din Fundulea. Am fost lenes, dezordonat si uituc si m-au apostrofat, au incercat in zadar sa ma faca sa-mi pese. Am zis de trei ori 'la multi ani' in propozitii ilizibile si apoi mi-am pus gluga si mi-am uitat ideile, nu neaparat in ordinea asta.

may I?

Se anunță o revenire la origini. La cele recente, bine-nțeles, cine-și mai aduce aminte ce a fost înainte? Se va folosi cam aceeași compoziție, mai concentrată și cu un volum mai mic. Important e însă și ambalajul. Norme europene, globalizare, mainstream, toate aparțin unor modele pe care Vama, precum și palinca de Bihor, brânza sibienilor sau cârnații de Pleșcoi ar fi indicat să se încăpățâneze să le privească în ochi și să le recunoască tovărășie. S-a discutat prea mult despre salvarea spiritului Vămii și despre demersurile la care ar trebui să luăm parte pentru a ne face auziți. E lesne de înțeles că puterea nu se va lăsa înduplecată de schelălăielile unor pierde-vară.
Revenind la ce va fi însă, eu unul sunt optimist. Pe oricâți metri pătrați de asfalt voi călca nu am cum să nu-mi dau seama de locul în care mă aflu. Doar uităndu-mă peste valuri și peste somnul adânc, de mijlocul zilei al petrecăreților de mijlocul nopții, îmi voi aminti de spiritul vamaiot, pe care ochelarii de soare italian și camerele de 4 stele unde se adăpostesc să se adape cu aburi de whisky scump, nu vor putea vreodată să-l facă uitat.
Așadar, sperați că-l veți reîntâlni și nu veți fi dezamăgiți.

profesorul de surf

Eram într-una din pauzele de țigară în care amândoi tăceam și ne uitam fix, în același punct imaginar:
-Am talent? Nu vroiam să întreb asta. Nu vroiam nici măcar s-o gândesc, dar așa a fost să fie. M-a ignorat, după cum era și normal. Mi-am dat căciula jos și am inhalat. Dezgustător! Mi-aduce aminte de trecutul plictisitor în care obișnuiam să-mi petrec zilele crude de primăvară. Mă afecta astenia.
-Ceilalți muncesc. M-am înecat sec și adânc. Ce rost avea? Dintotdeauna i-am văzut ca pe niște lemmingși. Chiar și din mijlocul lor mi se părea că nu eram diferiți deloc. Am uitat rapid ce gândeam când în față mi-a apărut silueta apusului. Mă simțeam liniștit, concentrat pe ale lui flagele luminoase și pe zgomotelele de fond. Urmam. Așteptarile au fost dintotdeauna mari și eram obișnuit să nu mă dezamăgesc. Mă supraestimam de cele mai multe ori, aș fi vrut să-mi urmăresc performațele prin ochii altora, să le imortalizez și să mi le aduc aminte mereu.
-Te aștept aici. Parcă mi-ar fi citit gândurile. Nici eu n-aș vrea să văd pe cineva copiindu-mi mișcările, știindu-mi intențiile. Probabil d-aia n-am făcut nicio repetiție împreună. M-am ridicat greoi, leneș, fără vlagă. Mă păstram. Aveam de gând să uimesc prin rapiditate animalică și forță, reflexe și intuiție.
-Urează-mi baftă!
-Nu știi să înoți..

kitschy

Exista chef de scris, exista si timp pentru chef, iar saptamana in care, nu stiu voi, dar cel putin eu unul ma aflu, imi da si subiectul: ceva ce ar putea avea ca si traducere, destul de rudimentara ce-i drept, worshipping women and spring, nu neaparat in ordinea asta.

A inceput mai devreme, vinerea trecuta, inca in februarie. Flori, martisoare, flori, bomboane, cadouri, toate luate in graba, de oameni nerabdatori in fata primaverii si a fetei. Intocmai ca mesajele primite inainte de ziua ta, nu cu mult, cat sa se puna, un start furat pentru o cauza frumoasa. A urmat o sambata prietenoasa, cu negustori stand peste programul anual, incercand sa-si vanda marfa fara varsta. Duminica, respectiv primul punct culminant al saptamanii de cel putin 10 zile, a adus in prim plan talentul creativ al romanului. Surpize Kinder, papusi clasice de plus, magneti de frigider, toate au necesitat o singura funda si brusc au devenit simboluri al celui mai tanar dintre anotimpuri. Si cum la un moment dat la matematica ne-a fost demonstrat, prin niste operatii absurde, dar adevarate, ca 1=2, asa s-a intamplat si in acesasta luna. Luni a fost de fapt adevaratul Duminica, 1 Martie 2009. Miros de zambile in toate spatiile prevazute cu usi, sunete lascive de pupaturi mai mult sau mai putin obligate de situatie si vai-uri prelungi urmate de ce frumos-uri zambitoare. O singura observatie mai am de facut pe marginea celor ce-au fost sa fie, simbolul martisorului se judeca! A trecut de mult vremea cand un cosar era egal cu o brosa suflata cu aur, acum trebuie atinsa simbioza perfecta: sa se reflecte primavara in el, dar totodata sa aiba prestanta cand si daca isi primeste locul in pieptul mandrei. Si toate astea dintr-un maldar de kitschuri kitschoase sau din propriile maini.

Ce urmeaza? Din pacate acelasi lucru, Valentine's, Dragobete, 1 si 8 martie, totul e identic.

ceva frumos

DISPĂREȚI !!

Puține sunt momentele în care îmi ies din fire, în care îmi clocotește sângele. Știu că în astfel de situații aș fi în stare de acțiuni dramatice, cu urmări drastice. Și unul din aceste cazuri, dacă nu chiar singurul, îi privește pe criminali. Pe de altă parte pot fi acuzat de extremism și rasism, dar acest cuvânt îl asociez imediat țiganilor. Această rasă imbecilă, organizată în haite mizerabile, atacând în cele mai mișelești moduri, pe orice căi, pe oricine. Crime, hoții la drumul mare, bătăi și dezmățuri, tenul întunecat de jeg le cuprinde pe toate.

Cum să rămân impasibil când toată Europa ne asociază cu asemenea animale? Cum să merg liniștit pe stradă, știind că asemenea brute ma pot surprinde oricând? Vă urăsc din suflet și nu am să aștept să am probe pe al meu corp ca să vă pot da pe mâna legii. Cu prima ocazie voi acționa cât se poate de liber în fapte și gândire. Voi ignora eternul exemplu Mădălin, care mai mult ca sigur că ar fi tot un smardoi în scenarii de stradă.

Pieriți din fața mea!

Unicul Căpitan

Azi e ziua lui. Ar fi împlinit 33 ani. Ar fi fost Unicul Căpitan în continuare, pentru totdeauna. Peluza s-ar fi numit tot PCH, pentru el, pentru tot ce-a făcut pentru Dinamo, clubul care îi e cel mai bun prieten, îi e casă și în preajma căruia se simte invincibil, nemuritor.

Am așteptat mult timp până să scriu despre Cătălin. Am în cap mult prea vie imaginea tragediei: în camera mea, un strigăt din sufragerie, mama, A murit Hîldan!... Nu simt, încerc să-mi dau seama cât de greșit și imposibil e gândul ăsta. Tata, Aoleu... Mi-e frig, din ce în ce mai frig, sigur e o greșeală, e vorba de altcineva, păsesc tremurând, tremur pășind, aștept să mă trezesc. Ajung în fața lui și amuțesc, amețesc. Nu înțeleg cum e posibil așa ceva. Mă uit la tata și văd lacrimi prin lacrimi, suntem goi de cuvinte, de idei, așteptăm să se trezească. Reluările ne confirmă, a doua oară, a treia oară.. De ce? De ce?

La mulți ani Căpitane!

reclamă

De data asta o fac fără pretenții materiale.

E un blog: http://chestii.hostatic.ro/, plin de, după cum bine îi spune și numele, chestii!

Cine postează? În ordinea numerelor de pe tricou: Alex a lu' Bianca, Bogdan, Cosmin, Dan, Ina, Natalia, Mox (ăștia sunt cei mai activi) și alții. Ce postează? Chestii, trestii.

Vă așteptăm!