March 5, 2013

piază rea

Joaca cu oamenii și moralul lor îmi aduce de multe ori aminte de uneltele preferate ale marchizului de Sade. Nu sunt la îndemâna oricui, iar mânuirea lor atrage după sine fie orgasme vulcanice, fie cicratici abisale pe care nici măcar cenușa vremii nu le poate umple.

Unii sunt reali novici, nu au avut vreodată habarul să atragă mai mult decât câteva încruntări, alții sunt adevărați cavaleri ai copilăriei, ai inerției, ai hazardului, ai involuntarului voluntar, iar ultima categorie sunt asasinii pro bono ai stării de bine. Primii trec prin mulțime rar observați și nu e greu de aflat de ce. Cât despre restul, capacitatea de a atinge rapid starea de conservare a frumosului inocent stă la baza urii pe care o au capele negre pentru ce zâmbește prea mult și prea larg. Moralul este ținta numărul unu a celor ce-i știu puterea. Unul trebuie să fie mai sus decât celălalt. Mereu. Nu există cale de mijloc, se dă în cap la prima senzație de fericire superioară ce nu e în folos personal.

Am de multe ori senzația că lumea nu e doar lume, oamenii sunt tot, de la o pană de curent la un typo. Nu te ridica pe vârfuri că nimeni nu te vrea așa. Stai în aceeași poziție, acceptă ideea că nepoților le vei povesti ficțiune și nimeni nu va mai avea nimic cu tine atunci. Mă confuzez, ori sunt propria-mi piază rea, ori mă transform în ceea ce niciodată nu mi-am dorit să fiu.

No comments: