Confort, liniste, obisnuinta, absenteism, rutina, toate dispar atunci cand ajungi brusc in bezna. Aici e locul in care nu-ti ramane decat sa te incalzesti cu propriul foc al mintii. Un singur lucru deranjeaza starea de aparenta sihastrie, faptul ca suntem oameni. Singuratatea cu propriile ganduri e pedeapsa incarceratilor. Rau e insa ca, odata ce te napadesc, vulnerabil si lipsit de sprijinul lumii, filmele noptii te ingheata in capul ce-ti devine astfel dusman.
Nu e de ajuns ca simturile ti-au fost cenzurate, ca esti izolat si ca ti-a disparut stralucirea, mintea ta se joaca acum cu tine si nu e deloc prietenoasa. Si din toate custile in care ti-ai fi dorit vreodata sa ajungi, de a ta trebuie sa-ti fie cel mai frica. E creatia ce-ti apartine in totalitate, infractorule, ai creat singurele gratii pe care nu le vei putea vreodata pacali.
Ce iti ramane de facut? Salvarea sta in simplul somn si in scenariile care te intruchipeaza ca un erou ce nu ai fost si nici nu vei fi vreodata.
Cel mai de pret lucru pe care l-am pierdut peste ani este fara doar si poate autoanaliza de la sfarsitul zilei. Nu stiu cat am pierdut, cat am castigat, sigur e doar ca inchisoarea in care ma aflu imi da de inteles ca am mult de recuperat, ani intregi de minciuna si delasare. Imi recunosc vina si nu vreau pedepse cu jumatati de masura.
No comments:
Post a Comment