E o plăcere să-i calci pe asfalt, să-i simți granulația, netezimea-i, pe tălpile de cauciuc. Se bucură de o realitate ieșită din comun, e dorința oricui, dar mult prea puțini se bucură de ea. Însă odată ce ai ajuns să-i calci pe urmele scrijelite de timp însuși, vei descoperi plăceri nebănuite, negândite de o minte verde. Nu e nici pe departe o utopie, se poate demonstra oricând, prin poze, vorbe și matematică. Am privit-o la început cu reticență, argumentele pe care știința mi le aduce nu le pot contrazice. Astfel că mă echipez și-mi iau avânt. Am să alerg până la epuizare, până când picioarele îmi vor fi așa de grele încât pașii vor lăsa în urmă basoreliefuri de-o eternitate indiscutabilă. Să vedem atunci cine va mai avea curajul să-mi arunce în față negații ori contestații ale unei caligrafi perfecte.
Așadartocmai când vechile limite se îndepărtează lăsând în urmă siluete dornice de recunoaștere, iar slalomul prin beznă e atât de bine dozat încât reușesc să ignor fiecare lege a fiecărei gravitații a fiecărei proiecții, apare! Neantul a ieșit la joacă cu o nălucă năucitoare și mi-e imposibil să le rezist. Ce caută aici și de ce a început să-mi lumineze noaptea?
O urmăresc deja de ceva timp și înțeleg că nu voi mai avea energie s-o ajung. Nu a semnalizat nici măcar o dată, de stat pe avarii nici nu poate fi vorba, schimbă direcția des și brusc. Simt că am intrat într-o buclă și mă învârt în aceeași intersecție, iar semaforul intermitent refuză sî-mi acorde vreun indiciu..
No comments:
Post a Comment