Apartenența la cea mai des întâlnită specie de mină de pixuri nu a părut să-l deranjeze vreodată. Mereu a trăit cu impresia că are momente când își poate schimba nuanța, ba chiar pretindea în mintea-i că deține o ciudată impermeabilitate a tuturor liniilor trasate de el pe orice tip de hârtie. Și ca orice întâmplare care își rezervă dreptul de a fi povestită în mare parte datorită incertitudinii acțiunilor ce-și fac loc printre rânduri, acest albastru a promis și promite că va mai promite.
Câte din promisiuni și le-a ținut? Mai pe toate făcute altora, mai niciuna făcută lui, e un culor intrat în tiparele altruismului și rămas acolo. Își mai aduce aminte din când în când cum era înainte, cum toate cele 3 încercări de a-și aerisi literele proaspete și-au găsit sfârșitul în lungi pauze, succesoare ale strofocărilor pulmonare ce s-au dovedit a-i servi doar ca și muze. Toate celelalte adieri nu au reușit decât sâ-i gâdile obrajii cu șuvițe umezite de caniculă. Culorile fierbinți nu i-au inspirat niciodată încredere, dar în ultima vreme l-au atras de prea multe ori ca să mai poată nega un trend inconștient.
Acum caută răcoare, ba chiar frig, se așează pe verdele favorit și urmărește jocul. Nu va mai dura mult până când își va pierde glasul și va sări iarăși mut în calea uneia dintre ielele pe care le iubește așa mult. Nu vrea să nu poată să le facă față, nu trebuie să le lase să-i scape. Un galben i-a adus aminte de ceva ce el de mult uitase, o frică pe care o ignoră din cele mai vechi timpuri. Unde ar mai fi farmecul? Și de ce are momente când simte mici tremuri ce nu-i aparțin? Să aibe legătură cu nuanța fricoasă de galben? Iar dacă, prin absurd, farmecul dispare, va veni rândul altei culori să facă farmece?
No comments:
Post a Comment