April 14, 2010

aniversare

Tu! Ia niște timp și fă-ți de cap. Te învăț cum, nu că m-aș pricepe, dar știu. Îți zic ce să faci până și cu ferestrele dintre secunde, am aflat aproape tot. Căștile pe care le port mereu când cineva vorbește cu mine sunt fictive. De fapt zgomotul apare numai când mă adresez mie. În premieră recunosc, obișnuiesc să fac asta. Nu, stai liniștit am reflexe care mă ajută. De cele mai multe ori și pe cei din jur, sunt reflexe deloc des întâlnite, am să-ți mai povestesc despre ele.
Momentan deschide palma și acceptă-mi darul, numai așa o să afli. Adevărat, nu sună încurajator deloc, dar crede-mă că nu ai nici cea mai vagă idee a ceea ce o să urmeze. Promit că îmi voi verifica cutia poștală periodic și-ți voi răspunde fără întârziere la toate scrisorile de mulțumire.
Ahh, naivitatea asta!.. Nu renunț la nimic, nu mă schimb, nu îmi pune buna intenție la îndoială, te rog. De fapt nu te rog, te las să alegi. Tu, amatorule de plăceri rare și nu prea, intense și nu foarte, auzite și nevăzute, amână-mă după ce deschizi cadoul.

No comments: