Am prins o zi senină, un ocean liniștit, apa limpede. Din înălțimea stâncii mele favorite studiez atent siluetele diforme, le-am învățat haosul din mișcări. Am ajuns chiar la stadiul în care pulsul mi-o lua razna în fiecare moment în care le pierdeam din vedere. Spre norocul meu însă, le reîntâlneam după fiecare frecare la ochi ori după ce mă lăsam conștient hipnotizat de singurul soare pe care un cer așa mic îl poate suporta.
Am văzut hore, am văzut petreceri, zboruri marine în stol de rațe sălbatice, siluete grațioase și autoportrete stilizate. Am întâlnit bucurie, somn, meditație, agitație, nepăsare și zgomote surde. Dar probabil că știi deja toate astea, le urmărești cu același interes în fiecare nor de cer senin.
Am fost, sunt și voi fi mereu tentat să mă arunc într-un echer perfect, urmat de trei piruete care ar face invidios orice filet, oricât de antrenat ar fi. Am să mai stau totuși aici, e prea comod și îmi place mult prea mult ceea ce văd, chit că risc să mă rătăcesc în miraje. Știu că voi ceda la un moment dat, mă voi îmbăta și voi reacționa inconștient, fără să știu să înot.
No comments:
Post a Comment