Un sunet, două, trei, îmi fac pielea să tresară. Îmi prind mâneca într-o ceașcă goală și ma întreb dacă greșesc. Aș vrea noi. Suntem abia la început. Drumul e îngust, pe alocuri crestat și deloc bărbătesc - poate doar în momentele cănd stă drept, impasibil la mișcările unduitoare ale unora dintre ele. Privirea în gol e trădătoare și știu asta. Ne-am contrat pe tema asta de câteva ori și am ajuns mereu în aceeași râpă, ocrotiți de fapte și idei. Ne-am dat reciproc dreptate și am rămas ascunși.
Spuneam ceva de o ploaie vesel colorată, în nuanțe de bej, cu stropi vizibili la microscop. E o rudă îndepărtată a mondenului muson, nu-s certați, numai că nu-și vorbesc, doar se privesc. Îmi povesteau odată premoniții ale unor apariții, dar cine sunt eu să îi judec? Le-am lăsat o bucată de tăcere transformată în aur și mi-am luat zborul spre adâncurile norilor. Sus, prea sus și nici măcar nu știu să înot. Mai are vreo importanță? Oricum nu se uită nimeni și pot să trișez, cum fac întotdeauna, mai puțin atunci când mint. Îmi voi trimite niste porumbei verzi să mă învețe minte. Dar nu încă, mai am niște timp în buzunarul de mărunțiș. Îmi ajunge de o ceașcă. Ultima! Nu promit!
No comments:
Post a Comment