September 30, 2008

agenda agendelor

Stăteam și mă gândeam ce o să fac pe 22 noiembrie. Pur și simplu din curiozitate, nu că aș avea agenda plină până atunci. De fapt n-am agendă deloc. Ar trebui să-mi iau și eu una, ca tot omul. Am observat că agendele astea au ceva cu mine, de fiecare dată când mă apucă necesitatea inutilă pentru un astfel de obiect, e fie de acum 5 ani, fie completată prima pagină de alcineva, fie cu vreo hartă lipsă. Știu că nu contează nicidecum, dar vreau să fie in stare impecabilă, eventual de anul viitor. De fapt nu, dacă e de anul viitor n-am s-o folosesc decât de la 1 ianuarie. Da, așa am să fac. La cumpăna între ani, beat mort, am să scot agenda, am să mă așez la primul birou care-mi iese în cale în baia în care zac de 1 an și am să mă apuc de scris. Ce? Programul zilnic pe care-l voi urma cu strictețe, conform tiparului agendei. Abia aștept, va fi un nou pas virtual menit să anime o viață anostă.
Revenind la 22 noiembrie, o zi de mare importanță a anului în curs. Poate că și la anul va fi la fel de importantă, posibil ca și acum 3 ani să se fi întâmplat ceva cutremurător. Păcat că atunci n-am avut agendă. Aș putea să completez vreo 23 agende retroactiv, nu și-ar da seama nimeni. Unii au 23 primăveri, eu voi avea 23 agende. Hehe. De fapt nu eu! Sau eu? Hai că nu mă mint, de data asta să fiu cine sunt, am să mă relatez întrutotul.
Pentru a treia oară revin la 22 noiembrie, (ciocoflenderul din mine nu poate să reziste să tot deschidă paranteze) o sâmbătă rece, mohorâtă, a cărei dimineață o serbez la ora prânzului. Trec peste activitățile puerile și absolut comune, ce formează tiparul oricărei sâmbete din plebe și ajung la momentul culminant:


Da, Nouvelle Vague, un post în care am bătut câmpii ca să ajung la ei. Enjoy.

Aș reveni totuși la agenda 2009 care mă îngrijorează puțin. Cum am să completez o pagină întreagă doar cu activitățile mele dintr-o zi? E imposibil. Cred că voi folosi agenda 2009 pentru toate cele 23 primăveri. Poate găsesc una mai subțire, sau cu 2-3 zile/pagină să nu trebuiască totuși să scriu lăbărțat 23 propoziții simple, zilnic.

No comments: