Și se mai duce unul. Mai are de trăit puțin mai mult de o lună, e în ultimul stadiu. A dezvoltat aceleași simptome ca și ceilalți, acum circulația îi e din ce în ce mai lentă, temperatura îi scade din ce în ce mai mult. Oricât de efemer ar fi fost în ochii unora, trăsătura specifică neamului, a reușit să-i schimbe pe mulți, cu sau fără voia lor. Și el, ca si stramoșii lui, are puteri fantastice, imprevizibile și nu se sfiește să le folosească. Totul va culmina cu cântecul de lebădă ce va marca nașterea unicului moștenitor, identic.
În mod deloc ciudat, lumea îi așteaptă sfârșitul. Morbizi în cuget și simțire, e parastasul favorit, așteptat cu înfrigurare, îl vor regreta la scurt timp. Probabil cu aceeași minte, primele semne vor fi în limbajul trupului, universal, imposibil de neînțeles. Încet însă își vor reveni, resemnați, în așteptarea petrecerilor dintre inevitabilele schimburi de generații.
Și ne vom ura la mulți ani, cât mai multe pahare de șampanie, în cât mai multe locații diferite, cu cât mai mulți oameni, printre care sperăm din tot sufletul să ne tot aflăm și noi.
No comments:
Post a Comment