wannabe

Nu e greu să observi că e trendy să fii special. Și nici nu e așa greu, e deajuns să fii cât se poate de abstract, atât de greu de înțeles chiar și pentru tine însuți. Dar asta nu trebuie să te îngrijoreze, ba mai mult, cu cât ești mai obscur în gândire si acțiuni, cu atât factorul interesant e mai ridicat și atenția asupra-ți e mai sporită. În fond nu faci asta decât pentru ochii lumii, dacă ar fi după tine, ai prefera oricând laurii pe ritmuri orientale, încălzit de lumina reflectoarelor, în timp ce te relaxezi pe un șezlong de pe marginea piscinei hotelului de 11 stele în care ești cazat alături de tot haremul tău.
Unii îi zic artă sau pasiune și e drept că nu sunt în măsură să judec, din postura ignorantă în care mă aflu, dar trăim oare într-un tablou perfect, plin de artiști, fermecător tocmai prin prisma liniilor tremurate și al culorilor amestecate neglijent? Mi-e greu să cred.
Oamenii speciali strălucesc singuri, nu au nevoie de becuri și oglinzi cu care să ne orbească. Oamenii speciali sunt în primul rând simpli, urăsc popularitatea și tot ce fac e îndreptat în primul rând către satisfacerea de sine. Oameni speciali sunt greu de observat pentru că le place anonimatul și sunt înconjurați de oameni complecși care se dau speciali.

răspuns mut

Nimicul, o minte leneșă minte leneș. Se întâmplă frecvent, la întrebări simple, cauze diverse, absenteism, rușinare, încercare de redirecționare a atenției focalizate asupra-i sau pur și simplu minimizarea activității către un zero absolut. Enervant, simpatic, ignorant, subtil, depinde cine și cum îl spune, unde și când, dar mai ales cui. Destinatarul, totodată inițiatorul discuției, are sarcina descifrării mesajului, pentru că, în definitiv, orice nimic are în spate o explicație lungă, prea lungă și prea minuțioasă.
Nimicul trebuie studiat îndeaproape, are multe de oferit în ciuda conținutului sec pe care-l afișează. Ba chiar la prima vedere s-ar putea compara cu un banal bine, însă diferența e uriașă, acesta din urmă asemănându-se cel mult cu un căscat zgomotos sau cu un scârțâit de pantofi pe un parchet lăcuit, mut și incolor.
J. Seinfeld a a făcut un serial despre nimic și a avut lumea la picioare, pe bună dreptate. Iată cum discuția începută cu La ce te uiți? La nimic.. brusc a căpătat sens pentru toți, prin amabilitatea unui om care i-a aflat sensul.

în frig, urare

Și se mai duce unul. Mai are de trăit puțin mai mult de o lună, e în ultimul stadiu. A dezvoltat aceleași simptome ca și ceilalți, acum circulația îi e din ce în ce mai lentă, temperatura îi scade din ce în ce mai mult. Oricât de efemer ar fi fost în ochii unora, trăsătura specifică neamului, a reușit să-i schimbe pe mulți, cu sau fără voia lor. Și el, ca si stramoșii lui, are puteri fantastice, imprevizibile și nu se sfiește să le folosească. Totul va culmina cu cântecul de lebădă ce va marca nașterea unicului moștenitor, identic.
În mod deloc ciudat, lumea îi așteaptă sfârșitul. Morbizi în cuget și simțire, e parastasul favorit, așteptat cu înfrigurare, îl vor regreta la scurt timp. Probabil cu aceeași minte, primele semne vor fi în limbajul trupului, universal, imposibil de neînțeles. Încet însă își vor reveni, resemnați, în așteptarea petrecerilor dintre inevitabilele schimburi de generații.
Și ne vom ura la mulți ani, cât mai multe pahare de șampanie, în cât mai multe locații diferite, cu cât mai mulți oameni, printre care sperăm din tot sufletul să ne tot aflăm și noi.

teasers

Am o bomboană. Ghicește în care mână e și ți-o dau ție. Greu să reziști la mirajul dulce. Poftă sau curiozitate, ceva te va face să cauți indicii: care pumn e mai mare ori nu cumva lucește acolo o margine de staniol? Altfel ai avea 50% șanse și parcă e mult prea puțin. Nu știu dacă e un exemplu potrivit, în ultima vreme mă cam încurc în analogii, însă eu-ul curios cu tu-ul pofticios facem parte din aceiași noi lacomi. Poate era o bomboană expirată, sau una foarte mică, dar dacă nu ghicim pumnul, vom fi dezamăgiți. Liderii grupului, cu o vastă experiență, nici n-ar mai fi încercat s-o descopere, Doar una? ar fi fost reacția imediată la propunere.
Voi apela la folclor, se pare că sunt ceva adevăruri în toate proverbele și zicătorile alea aparent puerile. Cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciodată niciunul? De ce? Nici nu e greu să-ți dai seama. Unu, pentru că cei doi iepuri voi alerga întotdeauna în direcții diferite și doi, pentru că și atunci când ești la un pas să pui mâna pe unul dintre ei, îți aduci aminte de al doilea și te pierzi. Grupul va fi mândru de tine, ai atins nivelul de lăcomie cerut, acum du-te și culcă-te, mâine o iei de la capăt, poate chiar cu 3 iepuri, sau cu 2 și o vrabie, sau cu 2 ciori, în cazul ăsta, una dintre ele ți-o dăm din seara asta, iar pe cealaltă o vei vedea mâine pe gard.

un colț de rai

Mi-aduc aminte d-acel Păcală și d-acea ușă; cum el o căra pe ea, așa și eu îl căram pe el, ei înspre o pădure, noi înspre alta. De fapt nu, mergeam toți înspre aceeași. Toți, adică noi 2, un scaun și o ușă.
Drumul nu-i greu, e drum sălbatic, ușor de străbătut de oameni simpli. Am făcut stânga de 4 ori de la prima intersecție, apoi de 4 ori dreapta la a doua intersecție și ne-am oprit la prima răscruce. Eram cu siguranță în inima pădurii, doar susurul pârâului din apropiere suna cunoscut, în rest până și umbrele își schimbaseră poziția. Am părăsit drumul și am mers ghidați de mirosul apei reci de izvor. Am dat de o poieniță ca-n povești. Dacă n-am fi știut că suntem reali, am fi putut pune rămășag cu oricine că ne aflăm între rândurile unei cărți de basme populare, ediția a doua, revăzută și adăugită.
Am hotărât să ne stabilim aici, am înfipt ușa bine în pământ să nu intre nimeni peste noi și am fixat scaunul lângă o masă imaginară, cu o pâine rumenă și fierbinte și un pahar de vin roșu. Urma să punem capăt epopeei, l-am întrebat dacă îi place unde ne-am oprit. Nu mi-a răspuns, doar pupilele i s-au mișcat, îndemnându-mă la tăcere. M-am așezat pe scaun, el s-a scufundat în iarbă și s-a făcut liniște. Nu se mai auzea nici apa, nu mai vedeam nici umbrele, nu-mi mai era nici sete, nici foame, aveam mai puține dorințe decât o statuie seculară. Perfect de bine, de frumos!..