August 15, 2008

Castrându-l pe Ares (2)

Cuplu ciudat, Afrodita și Ares: ea, frumusețea absolută, el, într-o căutare continuă de putere; ea, mereu adulată, dorită și admirată, el, temut, urât și grandoman.

Timpurile se schimbă, dar ei rămân mereu la fel. El i se supune ei. Tot ce face face pentru ea, pentru atenția ei. Ei i se pare simpatic, inofensiv. Se joacă cu el. Îl ia de mână și-l trage după ea. El își leapădă forța și se transformă in jucărie, mic si pufos, câteodată roz. Își aduce aminte de puteri doar când trebuie să-i ofere confort sau protecție, ignoră oboseala și greutățile fizice și se impune in fața cuceritorilor cu priviri crude și strigăte războinice. Totul pentru victoria supremă, ale ei grații.

Zilele trecute am observat un exemplu contemporan. O terasă, un el și o ea. Un el aparent timid, ca orice Ares ce se respectă, aparențele trebuie să inșele! Ea îl trage după el până la bar. Lui i se citește satisfacția pe față. Se transformă și se impune când alt Ares vrea să-i fure locul la coadă. Se întorc la masă, el cărând și pentru ea. Lasă proviziile și se duce să caute o bancă, singur, nu are nevoie de ajutor. Se intoarce repede ignorând kilogramele obiectului din lemn masiv, cărat cu o singură mână. O lasă pe ea să se așeze prima, e manierat, nu se dezminte. Se așează și el, scuturându-și pe ascuns mâna.

1 comment:

james crissilv said...

Din cate stiu eu Afrodita nu se prea avea la inima cu Ares.
Cica nu era suficient de frumoasa pentru razboaiele lui.
o zi minunata iti doresc