Făt Frumos și Ileana Cosânzeana

Unul din subiectele care își fac loc inevitabil într-o discuție, la un moment dat, este crearea modelului femeii/bărbatului absolut. Fie că are drept introducere La ce te uiți prima oară la o femeie/un bărbat sau Hai să facem un top al celor mai sexy vedete de televiziune, discuția ajunge mereu in același punct, Cum ar arăta femeia/bărbatul perfect?

Tema asta are o istorie îndelungată, îndrăznesc să spun că ne-a marcat copilăria. Cred că sunteți cu toții conștienți că inofensivul Flori, fete și băieți cam asta avea la bază. Florile sunt doar o încercare de infuzie a purității in ale noastre gânduri nepătate. Ce urmează în titlu e self explanatory. Ochi albaștri sau verzi? Blondă sau brunetă? Înalt sau scund?

Mi-aduc aminte că în generală făceam clasamente cu băieții și astfel ajungeam la colega perfectă, ochii lui A., buzele si picioarele lui B., părul lui C. și tot așa, urmând să rezulte portretul robolt al celei mai sexy colege de clasă, de generație sau de școală. Da, erau multe clasamente, mulți jurați și multe feluri de acordare a punctajelor. Nu pot să zic că am evoluat, dar cred că gusturile se diversifică odată cu creșterea în vârstă, iar astfel de practici au cam dispărut.

Întrebările de genul celor enumerate mai sus, La ce te uiți prima oară la o femeie/un bărbat și Ce apreciezi cel mai mult la ea/el, încă își fac simțită prezența. Prima cere detalii exclusiv fizice, pe când a doua aduce în joc și caracterul, abilitățile, psihicul. Recunosc că ambele mă enervează. Nu găsesc răspunsul și mă îndoiesc profund că există persoane care chiar îl știu și se ghidează după el. În Miss Litoral apare la un moment dat un șablon, ca probă eliminatorie, prin care fetele trebuie să treacă. Ei bine acest șablon nu există în realitate. Nimeni nu are in cap un model și la el se raportează mereu.
Și totuși trebuie la ce mă uit prima dată la o ea? Părul? Sigur , de azi îmi plac brunetele cu codițe. Ochii? Evident, dacă n-are ochelari de soare. Gura, nasul? Uite ce buzițe simpatice are, cum să rezist? Sânii? Decolteul asta cere. Fundul? Blugi strâmți cu talie joasă, sunt un biet bărbat.. Manichiura, pedichiura, gleznele, tenul si câte și mai câte. De unde să știu eu ce mă atrage cel mai mult pe moment?
Cât despre celelalte calități și anume morale, mi-e absolut imposibil să-mi dau seama. Se spune că extremele se atrag. Se mai spune că cin s-asemănă s-adună. Concluzie? Niciuna!

Să dezvălui și cum am ajuns la subiectul ăsta. Ieri dimineață m-am îndrăgostit iar. M-am gândit să i-o arăt pe tipă și lui frati-miu, care mi-a tăiat-o scurt: Are sprâncene nașpa..
Ea e (Gabriella Climi):

Castrându-l pe Ares (2)

Cuplu ciudat, Afrodita și Ares: ea, frumusețea absolută, el, într-o căutare continuă de putere; ea, mereu adulată, dorită și admirată, el, temut, urât și grandoman.

Timpurile se schimbă, dar ei rămân mereu la fel. El i se supune ei. Tot ce face face pentru ea, pentru atenția ei. Ei i se pare simpatic, inofensiv. Se joacă cu el. Îl ia de mână și-l trage după ea. El își leapădă forța și se transformă in jucărie, mic si pufos, câteodată roz. Își aduce aminte de puteri doar când trebuie să-i ofere confort sau protecție, ignoră oboseala și greutățile fizice și se impune in fața cuceritorilor cu priviri crude și strigăte războinice. Totul pentru victoria supremă, ale ei grații.

Zilele trecute am observat un exemplu contemporan. O terasă, un el și o ea. Un el aparent timid, ca orice Ares ce se respectă, aparențele trebuie să inșele! Ea îl trage după el până la bar. Lui i se citește satisfacția pe față. Se transformă și se impune când alt Ares vrea să-i fure locul la coadă. Se întorc la masă, el cărând și pentru ea. Lasă proviziile și se duce să caute o bancă, singur, nu are nevoie de ajutor. Se intoarce repede ignorând kilogramele obiectului din lemn masiv, cărat cu o singură mână. O lasă pe ea să se așeze prima, e manierat, nu se dezminte. Se așează și el, scuturându-și pe ascuns mâna.

young people lying

Simteam nevoia sa vad ceva chill, amuzant. M-am oprit la canadienii din YPF. Imi cer scuze fanilor South Park, dar am am vrut sa le dau si lor o sansa.
Inca de pe la inceputul filmului apare cuprinsul. Filmul are 5 planuri independente intre ele, structurate pe capitole, intocmai ca o lucrare de diploma, opera a 5 studenti diferiti. Avem 5 situatii ce au ca punct culminant sexul. Sexul intre prieteni, sexul in casnicie, sexul la prima intalnire, sexul pervers si tot asa. Filmul per ansamblu nu e rau, scenariile sunt experiente de viata prin care am trecut sau vom trece cu totii.
N-am sa spun mai multe, il recomand spre o vizionare cu prietenii, e presarat cu scene inocent de amuzante.
Ca o singura observatie personala, toate personajele mint. Dar mint cum mintim cu totii, asta pare a fi singura chestie care poate impune un fel de stanjeneala si smulge ranjete putin fortate, in ciuda subiectului tabu dezbatut.

Nu puteam sa rezist sa nu postez o scena reprezentativa:


Vizionare placuta!

centrul cercului circumscris

E bine sa fii punct. Stii cu siguranta ca esti unic, apartii cel putin unei drepte, marchezi intersectii, ai mereu coordonate, te poti chiar proiecta. Nici virgula nu e rau sa fii. Esti practic un punct mai cu mot, in jos. Iar cand un punct si-o virgula se intalnesc, lucrurile se complica si o pauza e necesara.

Punct fiind, prin definitie, esti egocentrist. Degeaba negi, stii ca esti centrul oricarui cerc posibil, orice dreapta te adora. Si profiti de asta, pentru ca nu esti un punct prost. Ai multe alte puncte si virgule ce graviteaza in jurul tau, multe cercuri in care ele stau si nu se vad unele pe altele. Sunt puncte care nu-si lasa cercurile sa se intersecteze, nu-si vor multimile reunite. De ce? Habar n-am.. Poate pentru ca daca s-ar uni, s-ar aseza in linie si le-ar fi greu sa inteactioneze, departandu-se unele de celelalte, punct cu punct.

Solutia? Cercul. Punctul, eu, tu, in mijloc. Restul, in cea mai mare hora de puncte!

bloguri competitive

Geloasa ca intreaga lume si-a indreptat privirile catre China, blogosfera riposteaza cu un concurs de proportii. Nu aveam cum sa lipsesc si iata-ma inscris.

Dac-as fi pentru o zi fotbalist

Articol de Andrei Gheorghe

Vreau sa rulez. ag@andreigheorghe.ro Admir fotbalistii cu ciuda si ma gandesc ca mi-ar placea sa tin un discurs de 90 de minute, in fata unui stadion plin de oameni si sa-i fac sa planga, sa rada, sa ma asculte cu atentie, sa ofteze la fiecare respiratie a mea si dupa aceea sa intoarca pe toate partile cuvintele rostite de mine in fata lor. Nu c-ar fi al' dracu' de tare? Si sa mai fac si chestia asta saptamanal, ba uneori chiar mai des. Si pe masura ce enunturile mele devin tot mai bune, cumva intr-un campionat obiectiv al intelectului sa ajung la olimpiada mintii. Delirez, ca noi toti ceilalti frustratii, cu genunchi din cartilaje moi si respiratie aparent decedat tabagica. Ce este de retinut, insa, este performanta uluitoare la care au ajuns fotbalul si fotbalistii. Cine oare mai poate astazi sa declanseze pasiunea cu regularitate? Nici cantaretii nu mai sunt ce-au fost si nici stadioanele parca nu se mai umplu de rockeri. Gloria este a fotbalului astazi. Nici un om politic, nici un leader de opinie nu poate sa viseze sa coaguleze o asemenea energie. Cincisprezece mii de germani au scris de buna voie cu trupurile lor un Deutschland in mijlocul Vienei. Au facut-o gratis, benevol si foarte organizat. Ca buni germani eficienti ce erau. Iar baietii sunt perfecti. Tineri, puternici, sanatosi, bogati si frumosi; ce mama nu si i-ar dori de ginere? Cand eram mic voiam sa fiu Led Zeppelin. Astazi as vrea, daca as putea, sa fiu fotbalist.

ce altora le place, tie nu iti face

In ciuda sfarsitului prematur al SS-ului, consider jocul ca fiind reusit. Micile lacune in regulament nu au alterat decisiv buna lui desfasurare.
Ce concluzii am tras? Ca timpul e principalul factor care mi-a daramat ideile. Traim intr-o era a comunicarii, a tehnologiei, iar izolarea e pura nebunie. Nu m-au deranjat catusi de putin remarcile lor, ba chiar de cele mai multe ori ma amuzau. M-a deranjat insa ca n-am fost sincer cu timpul, nu ne-am inteles, ne-am incomodat reciproc. Cat n-a fost el prezent SS-ul a fost un joc frumos, linistit, mut, a atins perfectiunea din definitie.
Regulile timpului sunt drastice. Lungi, complicate si lumea le urmeaza orbeste. Ce se intampla cand nu le urmezi? Lumea nu te place, lumea inchide ochii cand treci pe langa ea, lumea dispare. Esti singurul manelist in grupul de punkeri, singurul care scrie fara diacritice in redactie, singura oaie in haita de lupi, absolutul. Halal reguli, nu stiti sa va jucati si insistati sa pierdeti. Dar cine sunt eu sa va spun cu ce echipa sa tineti? La sfarsit, clasamentul decide si deocamdata sunt lider detasat. Acum ma retrag si ma apar. Va voi surprinde pe contraatac.