Sunt momente in care pielea spune multe despre ce simti. Iar cand milioane de ace iti furnica corpul si-ti invadeaza inima, picioarele te abandoneaza si lacrimile iti gadila privirea, cu siguranta te afli in fata unui moment pe care nu-l vei uita prea curand.
Doua sunt sentimentele care duc la intensitate absoluta aceasta stare: durerea si induiosarea, dar cand apar amandoua in acelasi timp cerul parca te biciuieste cu cele mai aspre friguri.
Dinamo-Lazio 1-3, minutul 70. Ma scufund in neantul disperarii, nu mai simt nimic, cad si nu mai misc. Vocea m-a parasit cu ceva clipe inainte cand inca incercam sa ne motivam cu strigate razboinice. Uitasem de ei. Acum ii vad, el in picioare, urcat pe scaun, plangand cu fata acoperita de fular. Langa el fratele mai mare, incapabil de miscari, o statuie inexpresiva. Raman blocat cateva momente pe imaginea micului fan, pe bluza lui rosie si pe pantalonii albi, pe fularul inecat de lacrimi si mainile tremurande. As fi vrut sa-l ajut; sa-l imbarbatez. Eram insa slab, toti eram. Pasiunea ne-a secatuit.
No comments:
Post a Comment