paginatură

M-ai întrebat amuzată de ce îmi folosec în continuare buzunarele și dacă am să ajung să-mi uit astfel bagajul vreodată. Răspunsul îmi zace prăfuit în obișnuință, în refuzul de a fi atras de proxima tentație. În ciuda unor momente în care tradițiile îmi condiționează bunul mers, am îmbrățișat cu ardoare noul și rare au fost momentele când recompensele au fost pe măsura entuziasmului. A mea gândire matematică, statistică, ține să-mi amintească neîncetat că teoremele există doar pentru a fi contestate. Am refuzat și o voi face în continuare să mă aliniez la logică, e prea puțin aidoma lumii. Aș paria numai pe mine și aș ieși în pierdere. În pierderea ta.

Întorc cu grijă fiecare pagină goală a colecției pe care o port alături numai pentru a avea ceva atârnat de mine. Albul simplu, nepătat, mă liniștește mult mai mult decât ar face-o orice zâmbet de șotron desenat stângaci de o fire fragedă. Țip la fiecare bucată de hârtie și mă rup odată cu ea. Îmi lipsește naturalețea cu care să pot face bulgări de cuvinte. Mina o folosesc arareori, dar niciodată nu renunț la pielea pe care scriu. O car cu mine, mototolită, pătată, amestecată, o las să se desprindă singură de suportul ce i-a găurit mintea. Iar când o va face, voi încerca s-o pun la loc, s-o leg de-o cicatrice, s-o așez în linie cu tot ce-i nativ. 

Nu există vânt să-mi împrăștie foile goale.