A fost nevoie doar de o clipă de nebunie neatentă voită. S-a trezit cu picioare în nisip și a realizat că explicațiile nu-și au rostul. Avea să le caute când i se vor fi cerut. Până atunci însă, a decis că preferă să se holbeze în ochii frumosului și să plutească la superlativ.
"Mergem spre pierzanie", îi strigau pe rând camarazii. Încăpățânarea de care dădea dovadă nu lăsa loc de replică. Simțea cum primăvara cărămizie este aducătoare de recolte bogate, de plăceri absolute. Se îmbărbăta după fiecare luptă și o lua de la capăt. Victoria lui era victoria lor, dar recompensa o păstra doar pentru sine. Altarul la care s-a închinat preț de un februarie călduros îi oferea tot ce putea visa. Nicio ofrandă nu îl descuraja, ba dimpotrivă. Simțea cum văpăile îl cuprind și avansa fără grijă. Cu fiecare pas, cu fiecare plimbare nocturnă prin desișurile firii, prin apele învolburate ale stării, se apropia însă de momentul ce avea să-i încheie aventura.
Glorios, confuz, demoralizat, totuși sigur pe el, avea să noteze ultimele cuvinte care i-au mai rămas: "Kamehameha has proven that the world is round". Now what?
No comments:
Post a Comment