Am ajuns la terenul din periferia Bucurestiului cu o intarziere de aproape un meci, cauzata de lucrarile de modernizare ale soselelor ce impanzesc capitala. Am incercat o organizare perfecta, un calcul banal indicandu-ne ca trebuie sa fim 21, impartiti in 3 echipe ca sa se joace cat mai fluent. N-am reusit insa, am fost 23 si fie ca s-a recurs la schimbari, fie ca s-a stat degeaba, nemultumirea celor in plus era evidenta.
Jucam dupa clasica regula '2 goluri sau 10 minute'. Nici n-apuc sa-mi salut coechipierii ca suntem chemati in teren. Abia dupa primul gol pe care il iau incep sa realizez ce se-ntampla. Un fundal acustic garantat de Guta si ai lui, reprosuri mai mult sau mai putin amicale pe teren si coji de seminte scuipate cu sete de echipa care statea pe bara. Am luat repede si al doilea gol si am inlocuit echipa ce sprijinea mantinela. Abia acum putem comenta atent decorul unde ne aflam: o baza sportiva unde doar stalpii de nocturna nu aveau inclinatii comuniste, populata de oameni veniti parca de pe plaja, totul animat de strigatele de petrecere ale artistilor nuntasi.
Cum am ajuns aici? Simplu, din comoditate: baiatul care s-a oferit sa ne rezerve un loc de joaca locuia in blocul de vis a vis.
No comments:
Post a Comment