Îndemn la calm, un calm nefiresc. Ce am învățat e că oricât de neașteptată ar fi, panica și graba nu duc la nimic decent. Mă pot ușor contrazice cu câteva halbe de adrenalină, dar deznodământul ar fi același. Tensiunea emanată de un fir de păr înainte de a se rupe este cu siguranță o imagine plăcută simțurilor. Niște simțuri paralizate dealtfel de vremurile în care au stat atârnate.
Ajutor mai cer când am senzația că văd capete, chelii, fire blonzii. Ne-am născut cu frică și vrem încordare primitivă, ne dorim afirmare și nu neapărat cu aportul nostru. Batem în retragere și avansăm urlând din toți rărunchii.
-Cine e ăsta, bă?
Eu sunt voi, ca voi, cu voi. Voi nu mă știți, dar ne cunoaștem. Nu ne-am văzut, și totuși am auzit cum că am fi mai mulți. Nu e neapărat un lucru bun, putem să-l facem să pară așa fără să existe urmări. Cum am ajuns aici? Printr-o deloc simplă coincidență de loc. ce facem acum? Punem mână și căutăm ceva să ne scoată din cochiliile pe care nu de mult le țineam ascunse. De ochii lumii, de ochii proprii. Hai să încercăm. Hai să ne riscăm. Rău nu poate fi, am fost odată copii.
No comments:
Post a Comment