Dacă n-ar fi venit de la A.m.p, cu siguranță n-aș fi răspuns leapșei. Dar iată cum accept să alerg puțin fără să mă pun pe coco.
Încep dezamăgitor pentru că nu numai că îmi lipsesc cele 3 cuvinte, dar nici nu am găsit vreo pușculiță ajutătoare. Astfel că am să invoc 3 litere, de la 3 fete care n-au fost deloc departe de un titlu onorific.
Prima este I. care mi-a arătat cum e să fii spontan, să te plimbi prin locuri la care cu puțin timp înainte nu îndrăzneai decât să visezi. Mi-a arătat cum oboseala fizică nu doare și cum zâmbetele se folosesc și în alte moduri decât pentru a reacționa banal la o poantă regândită. Mi-a demonstrat cum există momente în care poți refuza imortalizarea într-un tablou pastelat, alături de toți ceilalți, neoporidu-ți mersul legănat, în paralel. Mulțumesc I.!
Urmează O., cea care îmi cunoaște limba. De la ea am aflat frumusețea gândurilor fără sens. Filmul nostru a fost o reeditare a unor episoade nedifuzate de nimeni, un joc de cuvinte rar, cu punctaj mare. Am făcut parte dintr-un duet fără muzicalitate, fără toane și mereu pe aceeași măsură. Mulțumesc O.!
Am să închei cu A., fără să am vreun motiv ascuns. Ea m-a pus să mă uit în oglindă și să reflectez. Numai cu ajutorul ei am început să observ detaliile, sa-mi văd ochii așa cum nu se văd când mă uit pe furiș. Am tălmăcit și răstălmăcit, mereu în fața aceleiași bucăți de sticlă care mă copia întru-totul. De pe un stadion până în podul unui han, tot ce am făcut a fost să mă holbez. În cele din urmă m-am văzut. Mulțumesc A.!
