demodat

Nici n-am iesit bine din casa si mi-a atras atentia, doar pentru o zecime de secunda. Facusem deja un pas si il pierdusem. M-a facut curios si m-am intors la pozitia initiala. Si iar l-am vazut. M-am apropiat si fragmenul de ciob a tacut timid. Surprinzator de mic, luminii i s-a facut mila de el si iat-o cum il ajuta sa impresioneze. O sclipire perfecta intrun hol dezolant!
Mi-am adus asa aminte de un ceva mare, negricios, invelit intrun altceva roz, mulat, plin de oarece mini cristale. Mi-a luat ochii. Realmente la soare ma puteam uita, dar la el nu. Probabil asa se explica si ochelarii de soare atasati obiectului cu pricina, evident ferindu-l de orbire in cazul in care i-ar sari brusc o oglinda in fata. Nefiind primul astfel de exemplar intalnit, am ajuns la concluzia, poate pripita, ca moda e de cacat! Am sa fiu poate contestat, stiu ca voi nu considerati asa ceva moda, dar fiecare apartine unui grup social si cu siguranta in randurile lui exista o moda proprie. Punkeri, manelisti, rockeri, houseri, junkeri si femei, sunt doar cateva din categoriile devoratorilor de moda. Aparent muzica are cea mai mare influenta in vestimentatia omului modern. Si nu, nu sunt deloc misogin, dar pe cuvant daca pe voi va inteleg doamnelor si domnisoarelor.
De ce atata machiaj? De fapt de ce machiaj, punct? Pe bune ca ar trebui interzis consumul zilnic de ruj, fond de ten si alte prafuri si creioane colorate. Nu cred ca place cuiva sa admire amprentele rosiatice de pe paharul de vin, sau ochii negru-inlacrimati dupa ce te-a prins ploaia 2 minute, sau atingerea deloc suava a stratului de fond de ten intr-o apropiere pasionala.
De ce push up, de ce unghii lipite, de ce solar, de ce tocuri? Nu va fac sa va simiti bine, va castiga cel mult cateva intoarceri de capete pe strada si niste ganduri masculine indecente, daca nu chiar si mesaje tipate. Sa mor daca va inteleg.
Eu unul urasc tinutele formale, de fapt urasc cam orice fel de tinuta in care nu ma simt bine. Am ajuns saptamana trecuta la facultate sa sustin proiectul de licenta si ce sa vad: lume la costum, sacouri, camasi, nebunie! Ora 8 dimineata si parca ajunsesem la bal. Si m-a prevenit mama, ca ia-ti o camasa, da sa-ti calc una alta. Am preferat o tinuta lejera, decenta. Si totusi, incredibil, dar a avut dreptate. Nu sunt un rebel nici pe departe, dar refuz sa ma subjug unor astfel de practici. Nu cred ca exista cineva care s-ar lipsi de serviciile impecabile ale unuia care gandeste ca mine si ar prefera pe un altul, prost, dar cu camasile calcate. Nu incurajez indiferenta, neglijarea totala a imaginii publice, nu haina il face pe om!

Iata un filmulet pe care va recomand sa-l savurati pana la capat: Portret de familie. (link provided by mox)

n/a

Sunt lucruri pe care crezi ca le poti face. De fapt esti convins ca nu vei avea nicio problema in a le practica, tinzi chiar sa speri ca poti excela ducandu-le spre perfectiune. Sunt oameni care chiar faca asta, se numesc popular genii. Chimie, drept, medicina, sport, literatura, conducatori de imperii, tacticieni, genialitatea are multe forme.
Dar revenind la ideea cu aptitudinile banale ale oamenilor cu prea multa imaginatie. Imi place parkour-ul. M-a fascinat dinainte sa aud de el. De mic imi placea sa sar peste, printre sau pe diferite obiecte. Si o faceam foarte bine, nu ma laud, dar majoritatea amicilor cu care incercam diferite concursuri erau infranti cu usurinta. Astfel am terminat prin a fi laudat de profii de sport, atat in generala, cat si in liceu pentru performantele fizice atinse, saritura in lungime, probe de viteza si chiar flotari. Ajunsesem in generala sa sar scara dintre doua etaje, fara sprijin, pur si simplu picioarele imi spuneau ca pot, iar eu le ascultam.
Dar vine acel moment in care deceptia te loveste ca un baros in moalele capului, zambetu-i batjocoritor umplandu-ti mintea. Un banal gard mi-a pus capac, mi-a legat bila detinutilor de sperantele genialitatii neslefuite. Schiopatatul imi aduce aminte neincetat de visele puerile la care am indraznit sa aspir.

Crezand ca pot m-am inselat!
Crezand ca sunt m-am inselat!
Crezand, m-am inselat..

slippery

Exista o eroare. 'low virtual memory', windows-ul e prea bine obisnuit cu ea. Ma enerveaza la culme, totul merge incet, pana si la momentul izbavitor, al restartului, se ajunge intr-un timp
indecent de lung. Nu sunt un mare it-ist, dar nu am cum sa nu observ ca jocurile sunt de cele mai multe ori principala cauza a erorii. Momente de placere si relaxare curmate de o impotenta virtuala, e asa trist.
Nu ma identific cu o masina perfecta in mult privinte, cum este un calculator, dar observ ca in ultima vreme cel putin, avem aceleasi erori. Cauza, micile placeri al vietii, jocuri inofensive cu lichide colorate sau poate un sistem distrat, dominat de hedonism si naivitate. Mi-e prea greu sa identific virusul, stiu insa ca atacurile devin frustrant de zeflemitoare.

Flegmatic, sincer, deloc tendentios, ma tii minte?

murphy's lawn

Sinonime cu ghinionul? Mai mult bat spre 'de ce ti-e frica nu scapi'. Mereu m-a inspaimantat zicala asta. Ma gandesc ca de la ea a pornit si Murphy sau la ea sa fi ajuns ca la o concluzie. Si totusi legile lui le vad pe ultima treapta a unei scari a lucrurilor nepacute. Sunt colorate cu un umor negru la care nu poti ramane impasibil. Si nu stiu de ce am impresia ca pot fi demonstrate statistic. Urcand in ierahia necazurilor, pe urmatoarea treapta gasesc ghinionul, imprevizibil, dar de cele mai multe ori fara daune irecuperabile. Trecem mai departe, dar nu voi mai repeta zicala de mai sus. Un rau la care te astepti si care e enervant de punctual. Chit ca nu te va afecta foarte mult, frustrarea provocata ii multiplica efectele. Ajung in varful piramidei si iata-l: destinul. Pur si simplu in fata lui nu ai ce sa faci. Daca exista, e cel mai crud si mai nemilos lucru posibil. Nu da nimanui nicio sansa, bani, putere, worthless lead.

Sa inchei totusi intr-o nota sarcastico-optimista si sa accept ca Murphy are de departe cel mai mare simt al umorului cand e vorba de facut prostii, vorba cantecului:
I never had a slice of bread,
Particularly large and wide,
That did not fall upon the floor,
And always on the buttered side.

remember acum

Incepeam sa scriu pe blog cu un post despre agonia provocata de febra-mi. Avea sa fie ultima oara cand o intalnesc. Pana azi, cand si-a facut aparitia cu ai ei discipoli indurerati si sacaitori, carora disconfortul ce-l provoaca le lumineaza aura de satisfacere. Atunci stralucirea-i m-a orbit, m-a aruncat in cascadele fara fund ale dezamagirii, ale neputintei, acum insa nu vreau sa pierd. Mimez putere! O iau din ani trecuti, vise necoapte si piele fina.
Drumurile pe care le strabat nu sunt presarate petale de trandafiri, nici macar cu miros de cactusi. Si ma misc greu, inchid si ochii, parca astept un zeu sa se coboare, sa-mi fure harta si sa-mi zica: "Nu te-ai pierdut, dar esti departe. Oare ajungi?".

writer's block

Pana de idei, lipsa de imaginatie, spune-i cum vrei, pe mine m-a lovit. Ca o astenie varatica, ghidata dupa principiile suratelor, dar putin diferita. Cu neuronii in pozitie inerta, raman impasibil la socuri. Mi-a blocat iesirile, intrarile, ma tine sub asediu. Nimic din ce rasuflu nu mai are legatura cu exteriorul, nu mai vad verdele din rosu, nu mai aud corurile ragusite. Ma enerveaza la culme. Vreau trocul de altadata, vreau sa fur d-afara. N-am aliati, nu-mi vin intariri, e o batalie inegala.
O singura chestie insa imi place la nebunie, faptul ca stiu c-o s-o castig! Si atunci ma voi razbuna. Si vor fi multe si dulci, fructele victoriei.

Pentru moment insa, i'm off! Mici spasme ganditoare, adieri firave, si atat..

critic inscris

Scriu cu ironie, subliniez cu sarcasm. Mi se par cele mai frumoase 2 culori. Le folosesc des si poate deranjez. Critica, pe de alta parte, o consider insa cea mai mare dovada de prietenie. Imi critic prietenii si apropiatii. Pentru simplul fapt ca imi pasa.

razbunare

Slab. Nepregatit. Singur. Fricos. Mic. Vulnerabil. Firav. Redus. Banal. Mereu luat prin surprindere.

Nu voi ramane dator. Ma voi intoarce si nu voi deceptiona. Voi fi imprevizibil si rau. Voi ataca cu ochii inchisi, fara sa ma gandesc la ce urmeaza. Nu ma va mai interesa. Nu vei avea timp sa te sperii. Necrutator si dur, nu vreau sa fiu uitat usor!

plutonier sef

Sper ca nimeni nu s-a indoit de existenta ursitoarelor. Poate nu va mai aduceti aminte, dar ele au fost acolo cand voi abia va faceati aparitia. De obicei vin mai multe, fiecare harazind parti din destinul "ne-" sau "prea-" fericitului.
Eu m-am nascut la 16.45, dupa spusele alor mei. O ora perfecta pentru somnul de dupa-amiaza, astfel ca la mine n-au venit. Am primit prin posta un set cu accesorii de politist, de jucarie si cateva instructiuni de folosire:
"Sebastian, asa te cheama nu? Ne pare rau ca n-am ajuns la timp dar am fost retinute cu niste treburi ce nu suportau amanare (nu le port pica, le inteleg perfect). Ti-am trimis astfel cea mai performanta unealta de manuire a viitorului: Setul ESCORT. Sa nu te lasi pacalit de aparente, e mult mai puternic decat pare. Ai acolo un Magnum sarcastic de calibru mare, un baston grosolan, catuse incapatanate, un cutit de vanatoare cu lama timida, o busola aiurita, grenade pe baza de gafe, ochelari somnolenti, o statie simpla de emisie-receptie a frumosului (unele canale sunt codate, e un model vechi), cardul de identificare de prieteni si insigna speciala de unicitate. Speram ca incet incet te vei obisnui cu ele. Sunt inca in faza beta asa ca niste feedback peste cativa ani ne-ar fi de mare folos.
Sa ai o viata frumoasa!"

Am inteles, sa traiti! Feedback n-am trimis, adresa mazgalita pe ambalaj fiind inexistenta. Am insa o banuiala ca ursitoarele mele sunt chinezoaice, asa scria pe cutia setului..

fiul risipitor

Stai! Aseaza-te aici! Descalta-te si atinge luciul apei. Nu te speria, tresare de placere. Sunt undele tale, iti anunta sosirea. Nu fi timid, te stie dintodeaua, ea ti-e adevarata mama. Simte-i suflarea si atingerile, cateodata reci ca niste mustrari materne. Nu te-a renegat niciodata, cu toate micile rautati cu care, mai mult sau mai putin constient, ii provocai neplaceri. Ea nu te pedepseste, iti mai da o sansa, si inca una. Esti fiul ratacitor, te-ai intors si vei fi mustrat in cel mai frumos mod posibil: cu liniste si placere.
Iti vrea tot binele din lume. Admir-o! Privirea albastra, coroana verde si inima-i de foc. Ea nu e om. Pestii luciosi iti sunt frati, vrabiile galagioase surori, chiar si enervantele muste iti sunt matusi indepartate. Esti stranepotul tacutilor stejari si al zglobiilor trestii. Respecta-ti familia!

Acum mama vrea sa-ti vorbeasca. Ascult-o in tacere!

rutina

Port telefonul in buzunarul stang si banii in cel drept, nu pot sa adorm in patul meu decat pe partea stanga, sprijinit cu spatele de perete, am pozitie favorita si cand stau pe scaun, sprijinit intr-unul din coate si exemplele pot continua. Obiceiuri, obisnuinte, tabieturi, ticuri, rutina!
Toti le avem, verificati-va buzunarele de la blugi, sigur forma telefonului si-a pus amprenta pe ele. Nu sunt lucruri iesite din comun, dar ne fac sa ne simtim bine, sa ne simtim noi. Nu vrem sa le abandonam, ne iau din siguranta.

L

Imi place sa joc sah. Nu sunt nici pe departe expert, dar imi place sunetul neuronilor biciuti de cele doua curti regale. Totodata am tendinta sa ma transpun in jocurile pe care le joc, astfel ca am si o piesa favorita: calul. E un cal haotic, are cea mai surprinzatoare miscare: alearga in L. Imaginatia ar putea merge mai departe alocand cate o litera fiecarei piese: pionul V, tura I, nebunul X, regina K si regele O (nu pot sa m-abtin sa nu le anagramez: KLOVIX, nu suna a nimic cunoscut totusi).

Dupa miscarea favoritului meu am imprumutat si eu acelasi mers pe gresie, pe mozaicurile de marmura in general pe orice suprafata ce aduce a tabla de sah. Cateodata caraghios, cu salturi mari, alteori un fel de mersul piticului, pur si simplu nu ma pot abtine.

Si in sfarsit am descoperit-o. Tabla de sah perfecta! Se afla insa departe, in Berlin. Eu am mers pe ea. Cu pasi normali si distante perfecte.

nota de calatorie

Ardem inspiratie in baloti umezi. Fara senzatii de deja-vu, cu strigate de incurajare si sunete vii. Inspiram aer strain, il folosim sa ne aburim. Ne acoperim ochii si ne astupam urechile, asteptam. Nu ne folosim imaginatia, de data asta chiar rulam prin realitate. Se aude densitatea ploii. Sigur nu-s vise. Acolo nu ploua.

Pe scurt, un pix rosu scrie istorie. O istorie viitoare intr-un timp prezent. Ti-ar fi placut sa-l cunosti. Stie multe si e abia la inceput. E un pix precoce. Pentru ca poate!

nu te uita

Ce-a fost a fost, mergem inainte! Asta facem mereu. Nu punem pret pe amintiri. De ce vrem sa treaca totul mai repede si mai usor? Mi-aduc aminte de vremurile din scoala, cand vroiam sa cresc, sa fiu mare si intelept, sa fac bani si sa nu ascult de nimeni. Ii invidiam pe celebrii Feti Frumosi ce cresteau intr-o zi cat altii in 10. Nu stiam ce-mi doresc! Era o greseala.. UNDO UNDO Nu merge..
Sunt momente cand iti aduci aminte o intamplare, o melodie, o culoare, un sunet. Te cutremura. Nu le-ai uitat, le ai cu tine, dar sunt asa vechi, asa prafuite. Vreau sa le recuperez, sa ma duc la anticariat si sa le cumpar, sa le aduc acasa, sa le lustruiesc si sa ma uit la ele. Le vreau pe toate. Sunt inca ale mele, puteti sa le intrebati. Numai ca nu stiu unde le-am pus. Nu sunt nici la anticariat. Poate mi le-a cumparat un necunoscut. Sau poate un cunoscut, un prieten si mi le va aduce inapoi, imi va face o surpriza. Te astept prietene, am si eu o surpriza. Tot de la anticariat, vrei sa facem schimb? S-ar putea sa o ai si tu, poate o avem dublura, ca la surprizele de la guma Turbo. Cei de la Nike mi-au adus amintirea asta.

Flori, fete si baieti, TEC, Pisicile Aristocrate, Nils Holgerson, la furat, v-ati ascunselea

Adu-ti aminte de tine!

Lacrimi de durere

Sunt convins ca vi s-a intamplat nu o data sa fiti la un film romantico-tragico-dramatic, fie cu o gramada de prieteni, fie doar cu o ea. Si iata-va in fata uneia dintre acele scene cand din sala se aud suspine si oftaturi, cand dintr-o data un cascat sau o musculita apar ca mesagerii perfecti ai lacrimilor. Cum reactionam in acest caz?
Pai, in cazul in care sunteti cu baietii intr-una din acele seri gay solutia este simpla: nu ducem mana la ochi. Oricat de prieteni sunteti, mistourile nu vor zabovi sa apara. In cazul in care suntem doar cu ea problema e complexa. Tre sa ne incadram in planul initial: stilul rebel insensibil sau romanticul incurabil. Luam musculita ca pe un blestem sau ca o binecuvantare?

N-am luat in considerare situatia in care lacrimile apar fara o excitare fizica, lucru putin probabil sa se intample la baietii de baieti care imi citesc blogul. ;)

Baby bully (cont. Cronica de weekend)

Din ratiuni pur estetice am decis sa mai fac un post, precedentul avand cu siguranta inclinatii plicticoase.

Am vazut aseara secvente dintr-un meci de rugby U18 si discutia a pornit inevitabil: 'Cum ar fi fost ca, in liceu, colegul tau de banca sa faca parte din echipa U18 de rugby a Romaniei?'. Clar ai avea o viata de licean extrem de linistita, lipsita total de scandaluri ce ar fi putut sa te priveasca direct, pentru ca, in definitiv, cel mai bun prieten al tau are si el in spate o echipa de rugby.
Si totusi tin sa va reamintesc un desen animat cu un tauras ce urma sa intre in corida. Il chema Ferdinand si toata ziua statea pe camp, mirosea flori si parca plutea (ma indoiesc ca era high, este o posibilitate insa). Parerea mea este ca orice echipa de rugby are cel putin un Ferdinand. Cu siguranta asculta Scorpions cand e singur, ii plac florile si animalutele mici, se rusineaza in fata fetelor si iubeste pe ascuns. Spre deosebire de tauras, el este om si nu-si permite sa-si tradeze sensibilitatea, astfel atitudinea de dur adoptata pare a fi cea mai potrivita. Ceea ce-i scapa e ca de multe ori se autotradeaza si copilul haios si simpatic iese la suprafata, ursul grizzly devine teddy bear.

Be my bully! Be my baby bully!

Cronica de weekend

Vroiam initial sa scriu cronica pe mai multe fragmente, dar toate fiind idei si situatii pe care le-am experimentat in acest weekend, m-am gandit ca ar fi mai potrivit sa le inghseui sub un singur titlu.
Incep prin a expune planul meu pentu acest sfarsit de saptamana si anume, sa invat. Am maine cred ca cel mai greu examen din istoria mea de student. Se pare insa ca invatatul asta nu se defasoara atat de usor pe cat ar trebui. Brusc mi-am adus aminte de lucruri atat de marunte incat doar la microscop ar avea vreo importanta. Idei vechi reactivate, amintiri retraite si planuri fara sorti de izbanda, toate mi-au strabatut mintea in singurele momente cand ea trebuia sa se concentreze pe un singur lucru: problemele la economia riscului. Intr-adevar o materie plina de risc, cel mai important fiind ca risti sa nu intelegi nimic din ea. Chiar momentele in care scriu aceste randuri ar trebui sa fie dedicate examenului de maine, care, luat, mi-ar asigura inca o vacanta linistita. Simt ca va fi cea mai lunga compunere de pe minunatul meu blog, in niciun caz pentru ca trag de timp sa nu ma apuc de invatat (pe bune!).
Incep prin a va instiinta ca am reusit sa ii vin de hac domnitei despre care am scris in postul anterior. Chiar are o slabiciune la prafuri albe si pastile colorate.
Tot despre o domnita vreau sa povestesc in continuare. O discutie inconjurata de banal, intr-un complex comercial mediocru, m-a absorbit. Standul de impachetat cadouri, o coada mica, am ajuns repede in fata. Nu ma pricep sa apreciez varsta oamenilor, singurele lucruri deupa care ma iau fiind statura, imbracamintea, culoarea parului si cam atat. Astfel pot afirma ca don'soara impachetoare de cadouri se situa undeva intre 20 si 30 ani. Un top negru lasa se se vada un abdomen nelucrat la sala, dar ingrijit. Nu era fata dupa care sa intorci capul pe strada, dar era o prezenta placuta. Bine-nteles ca am ajuns la ea cu un cadou care urma sa fie impachetat. I-a sunat telefonul insa, iar discutia de maxim 2 min ce a urmat si a carei replici le-am urmarit doar din perspectiva fetei, m-a pus pe ganduri. Doar din cateva cuvinte am inteles ca vorbea cu nasa ei, cu care avea o relatie aparent foarte buna si cu care urma sa se intalneasca dupa ce va termina programul. Cand am inteles ca are si o fetita, m-am uitat instinctiv la mana stanga si verigheta era la locul ei. Nu stiu de ce am continuat sa ma gandesc asa mult ce-am auzit, insa concluziile la care mintea a insistat sa ma conduca sunt putin fanteziste. Fata avea cu siguranta nevoie de bani, lipsa educatiei nepermitandu-i sa aspire la mai mult decat la un loc de vanzatoare. Poate sunt rau, in niciun caz misogin insa, insa si merg mai departe cu banuielile: dragostea ce o poarta copilului poate o imping la lucruri mai speciale pe timpul noptii, de unde si stilul in care se imbraca si abdomenul bine conturat. Repet, face toate astea din dragoste pentru copil, tatal acestuia fie ca se afla intr-un loc fara prea multa libertate, fie ca a fost protagonistul unei editii 'tradati in dragoste', fie ca pur si simplu nu-si poate intretine familia. Nu e un pacat sa muncesti si nu o judec pe fata, ba chiar o admir, putand oricand fii subiectul unui film cu lacrimi incluse.

Sigur sub dus

Exista un singur loc in care si cea mai pudica persoana imprumuta caracteristici exhibitioniste, cea mai timida se transforma intr-un rebel si cea mai serioasa se poarta ca un arlechin. E un loc al purificarii si al eliberarii.
Cand ajungi acolo vei intalni 2 persoane, tu si cu tine. Va cunoasteti dintotdeauna, sunteti cei mai buni prieteni iar aici e locul unde regulile le faceti voi. Puteti sa va cantati, sa va strambati unul la altul, puteti sa va spuneti secrete sau pur si simplu sa ascultati tacerea dusului. Aici totul e posibil, nimeni nu are voie sa va intrerupa. Este o camera fara pacate sau inhibitii, o bucata rupta din paradis si aruncata in fiecare casa.

Vagoane

Lumea se pregateste de spectactol. Actorii sosesc pe rand in culise, peronul devine neincapator. Luminile se apropie, scena se umple, cortinele se trag, a inceput!

Azi voi interpreta rolul observatorului, imi voi studia colegii de scena. Pe rand ii identific:
-ganditorul, cu o privire seaca, e napadit de idei, tresarind cu o grimasa din cand in cand;
-un ziar, o carte sau o mapa sunt nelipsite din mainile unui cititor, deseori insotit de un ajutor de cititor care lectureaza cu coada ochiului;
-prietenii sunt prezenti mai mereu pe scena, fiind singurii care isi folosesc glasul;
-cuceritorii incearca aventuri vizuale cu actorii de sex opus;
-din ce in ce mai multi actori joaca rolul absentilor si al figurantilor, castile pe urechi ducandu-i in alte realitati;
-la fel si in cazul jucatorilor, telefonul sau integramele folosind ca instrumente de detasare psihica;
-somnorosul, cel mai usor rol de interpretat, nu are nevoie de nicio caracterizare.

Aceleasi roluri mereu, insa alti actori. Le-am interpretat pe toate, preferatul meu fiind observatorul deghizat in absent, cateodata cu intentii de cuceritor.

Divizia viata

Traim in etape. Etape consecutive, etape suprapuse, etape repetitive, etape aleatoare. La majoritatea le stim durata si catodata chiar si desfasurarea, insa de cele mai multe ori nu avem idee despre urmatoarea. Surprinzatoare sau previzibila, fiecare etapa trebuie castigata. Victoria poate aparea imediat sau in timp, dupa incheierea etapei si intotdeauna se confunda cu inceputul uneia noi. Pierderea unei etape are si ea ca efect aparitia alteia, in general caracterizata de perseverenta, ignoranta sau refacere a moralului. Exista si momente cand se lucreaza in echipa, insa la finalul lor fiecare jucator isi adjudeca victoria sau infrangerea intr-un mod personal, diferit de ceilalti.
Tocmai am terminat o etapa. Linia de clasament: 3 sireturi si sclipirea din ochi.