n/a

Sunt lucruri pe care crezi ca le poti face. De fapt esti convins ca nu vei avea nicio problema in a le practica, tinzi chiar sa speri ca poti excela ducandu-le spre perfectiune. Sunt oameni care chiar faca asta, se numesc popular genii. Chimie, drept, medicina, sport, literatura, conducatori de imperii, tacticieni, genialitatea are multe forme.
Dar revenind la ideea cu aptitudinile banale ale oamenilor cu prea multa imaginatie. Imi place parkour-ul. M-a fascinat dinainte sa aud de el. De mic imi placea sa sar peste, printre sau pe diferite obiecte. Si o faceam foarte bine, nu ma laud, dar majoritatea amicilor cu care incercam diferite concursuri erau infranti cu usurinta. Astfel am terminat prin a fi laudat de profii de sport, atat in generala, cat si in liceu pentru performantele fizice atinse, saritura in lungime, probe de viteza si chiar flotari. Ajunsesem in generala sa sar scara dintre doua etaje, fara sprijin, pur si simplu picioarele imi spuneau ca pot, iar eu le ascultam.
Dar vine acel moment in care deceptia te loveste ca un baros in moalele capului, zambetu-i batjocoritor umplandu-ti mintea. Un banal gard mi-a pus capac, mi-a legat bila detinutilor de sperantele genialitatii neslefuite. Schiopatatul imi aduce aminte neincetat de visele puerile la care am indraznit sa aspir.

Crezand ca pot m-am inselat!
Crezand ca sunt m-am inselat!
Crezand, m-am inselat..

13

Nu am fost niciodata trist pentru ca sunt fricos. Nu vreau sa iubesc cat pot de mult. Nu m-am atasat niciodata de nimeni si am crezut ca scap. Dar se pare ca exista un moment, acest moment, necrutator cu toata simtirea mea. Este fiinta, deloc umana in aspect, care mi-a drogat sangele si acum pleaca. Chinuindu-se ma chinuie, e necrutator. E singurul suflet pe care l-am intalnit de la sfarsitul copilariei si de care mi-a pasat. Imi pasa enorm, il am in inimi, in creieri, peste tot. La fiecare pas il urmaresc, il mangai, il iubesc!
Doar lui i-am oferit caldura, pentru ca doar el mi-a oferit raceala. Este raceala mea, acum inlacrimata si doare tare. Siroaie curg si cad in mine.
Ma enervez ca-s inutil, ma enervez ca-l las sa plece. Nu ma mai priveste, e resemnat. 13 ani mi-a oferit tot ce-mi doresc, dar timpul e rau, iar eu sunt mic. Mi-a lasat amintirile, un venin chinuitor si dulce.

Acum el toarce. Eu tac si plang.

batranul cu flori

Nu l-am vazut intr-un decor sumbru sau stand pe banca in parc sau plimbandu-se singur pe o strada pustie. In Romana, la coloane. Nu mersul leganat mi-a atras atentia, nici macar privirile insetate pe care le arunca in laturi sau pe care le concentra ca un lunetist drept inainte. Buchetul de flori, galbene, palide, dar inca vii. Le strangea in pumn cu o stangacie tipica barbatilor care fac daruri florale numai cu ocazii speciale si nici atunci cu strangere de inima. Insa doar lipsa obiceiului era comuna cu acestia. Acum florile erau parte din el, respirau impreuna si nu si-ar fi desclestat degetele decat in fata ei.
O striga din priviri, ignora decorul si cauta sa intre in spatele scenei, dar nu gasea usa. De cand o cauta! Parca se fereste de el. Florile sunt pentru ea, vroia sa i le arunce cand s-a terminat spectacolul, dar cortina s-a tras prea repede. De atunci da ture in jurul scenei. N-o va mai gasi. Florile n-o mai vor. Ele hotarasc. Nu vor sa plece din pamantul in care si-au infipt radacinile; ar muri..

Adio

Doua lovituri imprevizibile, dureroase. Ea in spasmele premergatoare sfarsitului, eu plangand, nevenindu-mi a crede. Am stat alaturi pana cand, inecata in lacrimi, m-a parasit. Imaginea ei mi-a ramas insa mult timp imprimata pe retina.

O musculita s-a jertfit sa-mi provoace cateva clipe de disconfort.