dis(i)like

De-aş mai avea de ce şi unde să mai car
Iar m-aş băga să fac din umbră un alt dar,
Să ţi-l aşez în faţă. Să îl aprind pe felinar.

Icoană plânsă, trecută-n vreme, nerăpusă.

La vremuri fără noi, asculţi cu ochii mari deschişi
Iiliade, albe versuri, snoave fără cuvinte.
Kaa-i un satir hipnotic! Nu eu îţi zic, tu ia aminte:
E alunecos, nu lua în mâini cărbunii abia încinşi.

ability

Să tot fie ceva vreme de când mi-am uitat manierele. Voit în mare parte, deloc întâmplător, reiau paginatura și o reașez tot așa cum i-am pierdut fără resentimente capitole întregi. Rare au fost cazurile în care m-am oprit asupra unei imagini pe care să prefer s-o privesc curios. De data asta nu pare a fi o întâmplare, cel puțin nu una care să-mi aparțină. Da, mă detașez de căutare, s-a așezat în fața mea și își flutură șarmul. Stindarde din toată lumea, culori pe care le cunosc, de unde vin unduielile astea? Nu-mi sunt nici cunoscute, darămite indiferente, mă hipnotizez cu fiecare fir de păr.

E ca atunci când zburam cum numai ceva beat de fericire ar putea să îndrăznească. Fără elan, doar prin simple mișcări ale degetelor, atrag miresme ce ar putea să îmbete și cei mai înfocați admiratori ai obsurității bahice. Jocul îmi ia mințile și îmi dezvăluie momente de nebunie, nebunie castanie. Din genunchi cad în picioare, dau din urechi, torc și întorc un salt.

All your tails are belong to us. 

diferend

S-a pierdut ceva. Și când zic asta nu mă gândesc la mine, n-am avut așa ceva în posesie. Sincer să fiu, nici nu-mi dau seama de ce am impresia asta. Aiurea.

Căldura, confortul, sunt amândouă la locul lor. Ordinea și disciplina lipsesc în continuare, așa cum le place lor. Nu știu de unde să mă apuc. Relatez o stare căutând o cale și nu cred că e ceea ce pare. Mai bine mi-aș pune o dorință în mai multe gânduri, ceva, ceva, tot o ieși. Riscul e doar unul, să nu se întâmple ca în dățile trecute. Ce tot vorbesc? Mi-l asum. Mi te asum cum am făcut-o mai mereu, în șosete și-n halat, pe verde crud, în amor pat.

Cu gândul în altă parte, revin la ceea ce sunt de ceva vreme. O să plonjez încă de la primul șut, cu sau fără urale.

Mood mode model

Am început cu titlul, exact așa cum nu obișnuiesc să fac. Euforia ce mi-e înșirată în fața ochilor nu poartă dedicație și asta o face aproape specială. În halat, pe beaturi de papuci și zgomot de frunze declar neoficial că e bine să fie. Așa cum am înmugurit în mijlocul iernii, așa am de gând să și plutesc, fără grija unei adieri, spre răsărit. Estul care aduce pe lume mândre numai una și una nu e chiar așa depărtat. Dau o tură, bag niște târcoale, și iată, buchetul este gata de a fi aruncat spre norocul improbabil până acum ceva vreme.

Modelaj de stare! Mulțumesc cu verde în obraji, mulțumesc timpului trecut, mulțumesc vouă: capăt voce la capăt de drum.

Catifea

Îndemn la calm, un calm nefiresc. Ce am învățat e că oricât de neașteptată ar fi, panica și graba nu duc la nimic decent. Mă pot ușor contrazice cu câteva halbe de adrenalină, dar deznodământul ar fi același. Tensiunea emanată de un fir de păr înainte de a se rupe este cu siguranță o imagine plăcută simțurilor. Niște simțuri paralizate dealtfel de vremurile în care au stat atârnate.

Ajutor mai cer când am senzația că văd capete, chelii, fire blonzii. Ne-am născut cu frică și vrem încordare primitivă, ne dorim afirmare și nu neapărat cu aportul nostru. Batem în retragere și avansăm urlând din toți rărunchii.

-Cine e ăsta, bă?

Eu sunt voi, ca voi, cu voi. Voi nu mă știți, dar ne cunoaștem. Nu ne-am văzut, și totuși am auzit cum că am fi mai mulți. Nu e neapărat un lucru bun, putem să-l facem să pară așa fără să existe urmări. Cum am ajuns aici? Printr-o deloc simplă coincidență de loc. ce facem acum? Punem mână și căutăm ceva să ne scoată din cochiliile pe care nu de mult le țineam ascunse. De ochii lumii, de ochii proprii. Hai să încercăm. Hai să ne riscăm. Rău nu poate fi, am fost odată copii.

Verde vifor

Am stat mult timp pe gazon, printre libelule și broaște, m-am adaptat la verde fără a-mi schimba vreodată culoarea. Îmi port pălăria destul de neglijent și mă retrag ușor în carapacea unui 2010 la fel de incomod ca oricare altul.

Nu vorbesc ca să mă aflu în treaba, m-am testat destul de serios. Sănătate, fericire, noroc, mi-au fost urate și le-am tratat ca atare. Unde mai pui că am pus și eu de la mine. Și unde să mai pui și ce mi-a rămas în plus? Poate sub niște zăpezi, un loc bun de ascuns orice, de la răceli la ghiocei și de la mine la tine.

Am înghețat, mi-a intrat în oase și nu-mi mai simt buzele, când îmi revin am să te numesc vifor vendeta.

Must listen

Minute man

Obișnuiam să dau lupte grele cu timpul și cu aproape tot ce-l înconjura. Din păcate, problema nu era acolo, ci în altă parte. De fapt, problema nu era o problemă, era doar o senzație. Am fost antrenat să nu-i mai dau importanță și iată!, am descoperit prostii.

Acum stau și mă uit la ele, cum să le fac să nu-mi mai repugne? Despre asta nu am citit pe nicăieri nimic, iar sfaturile îmi par destul de obosite. Drumul lung, de la gură la ureche și mai departe, mă fac să nu mai am încredere. Detaliile mă împing spre start, câinele rău mă întoarce la căsuța cea dintâi. Acolo am să stau, învârtind zarurile și așteptând un moment de neatenție în care să le pot arunca. Miza mea e pe un 13.

Joc pasiv

27, 25, 71, 27, 25.

Ai zice că am descoperit un nou șir, mai complicat chiar decât cel al mult mai celebrului Fibonacci. Ei bine, da, așa e, problema e că la bază nu există nicio logică matematică, ba dimpotrivă. Două repetiții și un apogeu aduc mai degraba cu o colină prost desenată, într-o pauză plictisită, luată în timpul orei de sport. Iar cum restul din socoteală nu se potrivește nici cu cel din alți ochi și nici cu cel din jurul altor sticle, am impresia că Euridice chiar există și slăbiciunea nu-mi dă pace.

Îmi dedic nopțile uitării și diminețile amintirii. Sunt pe un invers pe care nu te poți supăra, își face efectul. Refugiile sunt pentru a fi refuzate, doar zâmbetele rămase pe un perete după clipe de holbat în ecranul colorat îmi mai trezesc interes.

Gol Fiera! Trecem în avantaj! Se poate fetelor, se poate! Meiroșu ne face să visăm!

Solar

Stângaci, iau fiecare cheie în parte și o privesc atent. Abia ce trec de a zecea și îmi dau seama că am citit greșit. Am scos din context ce am înțeles și așa am rămas. Nu pot să mă plâng, ar fi absurd.

Acum stau în fața ei și încerc să o deschid. Mă doare pieptul de cât am dat cu pumnii, mai bine aștept. O fixez cu ce mi-a mai rămas, răbdare am din belșug, doar eram singurul în stare să-i ureze noapte bună micului Sisif.

Mă trec niște aburi. Or fi ai unei beții, ori ai unui trenuleț, mereu i-am încurcat. Abia acum îmi apare ceața cu iz de deja-vu, mulțumesc Master Yi. În sfârșit deslușesc ce era prea clar să fie citit.