Solar

Stângaci, iau fiecare cheie în parte și o privesc atent. Abia ce trec de a zecea și îmi dau seama că am citit greșit. Am scos din context ce am înțeles și așa am rămas. Nu pot să mă plâng, ar fi absurd.

Acum stau în fața ei și încerc să o deschid. Mă doare pieptul de cât am dat cu pumnii, mai bine aștept. O fixez cu ce mi-a mai rămas, răbdare am din belșug, doar eram singurul în stare să-i ureze noapte bună micului Sisif.

Mă trec niște aburi. Or fi ai unei beții, ori ai unui trenuleț, mereu i-am încurcat. Abia acum îmi apare ceața cu iz de deja-vu, mulțumesc Master Yi. În sfârșit deslușesc ce era prea clar să fie citit.

caligrafie și algebră

Dac-ar știi ele mințile ce ușor se afundă, n-ar mai încerca atât de mult să atârne și ar merge pe varianta curbilinie. Ăsta ar fi sfatul meu pentru ele, din a mea viziune lăptoasă și deloc împărtășită.

Dar cum vorba lungă nu generează decat poate acid acetilsalicilic, în cel mai bun caz un perpetuum mobile necenzurat, mă gândesc serios să fac ceva în privința asta. Și cum opțiunile îmi sunt limitate de cu dimineață, am să tac și-am să fac, câte puțin din fiecare, până nu mai pot. Dup-aia o iau de la capătul celălalt și mă întâlnesc la mijloc. Și atunci să vezi bucurie pe toate capetele tuturor.

Mă apuc de îndată ce reușeșc să-mi înfig acest deget bont într-una din tâmple. Am început să ascult sfaturi și să mă aliniez la moda voastră, poate așa mi se vor trece cu vederea și mai multe. Nu păcătuiesc sperând de ieri, de azi.

Am comentat și concluzionat, bolduit și colorat, pentru o înălțime șubredă. Cine îmi mai dă cifrele acum? Dar atunci? Între timp să ne vărsăm pe furiș.

scalar de bloc

Eram cât pe ce să uit cum se scrie fără ele, era chiar să mă fac uitat din poarta pe care am apărat-o cu atâta drag.

"Ce s-a întâmplat?", ar plânge unii. Din păcatele mele s-au întamplat prea multe pentru un timp așa de ascuțit. M-am simțit câteodată zmeu, câteodată paraleu, și am încurcat borcanele. Pe cele de murături cu cele de miere și invers, tendințe plăcute suedeze. Apoi mi s-a făcut dor de lucruri și rău de mucuri. Am ținut-o întruna în două luntre.

Acum ce-i de făcut nu știu, că eu tot fac și nu se mai termină. Îmi trebuie să trag niste suflet pe nara stângă de să-mi sfârâie urechile. Mă odihnesc apoi cu botul într-o palmă de om mic și aștept să-mi mai sune un ceas. Îl voi purta și pe el ca atare, n-am încotro și nici încolo ori altundeva. Mă voi opri la primul Jpeg de 600x400px ce-mi va închina o atingere nesimțită din toate punctele de vedere.

Cică acum 10 minute s-ar fi întâmplat o revedere. Conform prevederii, prevăd un armistițiu, ba chiar o împăcare de durată mică spre medie, asemeni unei întreprinderi falimentare.

Aloo, sunt al tău din nou, răvăși-m-ai!

-nt

Ce începe când tocmai s-a terminat și se termină fără să fi început vreodată? Nu pot să-mi aduc aminte. Nu pot și gata. Oricât aș încerca, oriunde aș căuta. Am aflat măcar de unde această barieră de netrecut, o salcie plângătoare ce și-a săpat singură abisuri de jur împrejur. Abia am reușit să umplu sticlele noastre cu lacrimi între timp, același timp în care un bob e și stafidă și vin. Vă torn acum pe rând și vă șoptesc vorbe de prieteni eterni și prietene eterne. Luați-mă în seamă, luați cu pâine și mestecați.

Doamne, ce n-aș da să prindă cineva peștișorul ăla de aur odată!

de azi nu

Bună ziua domnule! Ce vânt te aduce pe meleagurile noastre? Nu-mi spune că ai uitat ce ai făcut ultima oară când ai trecut p-aici. Nu cred să fie careva să nu regrete inițiativele tale, pentru ca mai apoi să le hulească, iar și mai apoi să le renege fiecare după puteri. Nu, ne pare rău, dar nu cred că e momentul unei noi înfățisări. Ți-a trecut vremea bătrâne, iar noi ne-am săturat să ne tot înșeli așteptările. E timpul să faci cale întoarsă și să continui căutările în altă parte. Nu sunt răutăcios, ba chiar am avut de multe ori tentația să-ți urmez pașii, un efort care cu siguranță m-ar fi costat aproape cât te costă pe tine și nu vreau asta. Prefer liniștea pe care o promovezi și tu mereu. Sunt vocea lor întru-totul, degeaba încerci să mă acoperi, nu mai ai nimic aici. Sunt strigătele care te simt și te alungă. Pleacă, te rugăm, până nu e prea târziu!..

impersonal

Ne-ai ales întâmplător, dintr-o mulțime dezordonată. Ne-ai arătat drumul și ne-ai așezat cuminte într-un întuneric ușor de accesat. M-ai ales târziu, după ce i-ai încercat și pe alții și totuși nu m-am resemnat. Ne-am așezat împreună la masă, am adoptat o poziție ce atrăgea priviri admirative, dar ce a urmat nu voi uita ușor. După un început în care ți-am purtat parfumul, ți-am mângâiat tenul fin și ți-am purtat semnătura angelică, te-ai folosit de mine fără nici o urmă de milă sau regret. Ai exultat chiar când în cele din urmă s-a terminat murdarul ritual și ai scăpat de mine, făcându-mi vînt într-un abis împuțit. Tentativa de răscoală, alături de cei răniți a fost ușor înăbușită cum numai un tiran inocent o poate face. Ne-ai trimis departe, mult prea departe pentru a mai îndrăzni să visăm la răzbunare. Păcat că doar atât știu să fac, sunt doar un biet șervețel..

Reverberații nocturne

Am să încep prin a-mi cere scuze pentru disconfortul creat persoanelor de la masă. Lăsați-mă să plătesc vă rog. De acum câteva luni începând și încă neterminând v-am bruiat constant, la asta însă voi reveni cu altă ocazie. Momentan mă adresez doamnelor din primul rând și al celor din al patrulea, poate chiar și domnilor din primele 3 coloane. Cu dumneavostră dragilor, am să-mi petrec o buna perioadă din timpul meu scurt și vă promit că n-o voi face din obligație. Nu ne-am adunat aici să ne răscumpărăm din vorbe, nici măcar să punem cap la cap indiciile ce vor constitui planul de atac. Vă veți da seama pe parcurs că întâmplările sunt o categorie familială a conicidențelor, care la rândul lor se amestecă cu mici și inofensive hazarduri urmând a da, de cele mai multe ori, naștere frumosului. Aici recunosc că nu am niciun amestec, nu mă descurc cu rețete.

Acestea fiind zise vă las în compania sunetelor voastre favorite, a balsamurilor și a zâmbetelor stângace. Mă găsiți vis-a-vis.

3 doamne

Dacă n-ar fi venit de la A.m.p, cu siguranță n-aș fi răspuns leapșei. Dar iată cum accept să alerg puțin fără să mă pun pe coco.

Încep dezamăgitor pentru că nu numai că îmi lipsesc cele 3 cuvinte, dar nici nu am găsit vreo pușculiță ajutătoare. Astfel că am să invoc 3 litere, de la 3 fete care n-au fost deloc departe de un titlu onorific.

Prima este I. care mi-a arătat cum e să fii spontan, să te plimbi prin locuri la care cu puțin timp înainte nu îndrăzneai decât să visezi. Mi-a arătat cum oboseala fizică nu doare și cum zâmbetele se folosesc și în alte moduri decât pentru a reacționa banal la o poantă regândită. Mi-a demonstrat cum există momente în care poți refuza imortalizarea într-un tablou pastelat, alături de toți ceilalți, neoporidu-ți mersul legănat, în paralel. Mulțumesc I.!

Urmează O., cea care îmi cunoaște limba. De la ea am aflat frumusețea gândurilor fără sens. Filmul nostru a fost o reeditare a unor episoade nedifuzate de nimeni, un joc de cuvinte rar, cu punctaj mare. Am făcut parte dintr-un duet fără muzicalitate, fără toane și mereu pe aceeași măsură. Mulțumesc O.!

Am să închei cu A., fără să am vreun motiv ascuns. Ea m-a pus să mă uit în oglindă și să reflectez. Numai cu ajutorul ei am început să observ detaliile, sa-mi văd ochii așa cum nu se văd când mă uit pe furiș. Am tălmăcit și răstălmăcit, mereu în fața aceleiași bucăți de sticlă care mă copia întru-totul. De pe un stadion până în podul unui han, tot ce am făcut a fost să mă holbez. În cele din urmă m-am văzut. Mulțumesc A.!

Almanah

Mă echipasem cu picioarele de munțoman și nu mai aveam nevoie decât de ajutorul unui shuffle norocos pentru a-mi începe odiseea. Lăsat pe spate, sprijinit în coate și pe scoarța moale doar în aparență, nu puteam să nu mă gândesc. De fapt niciodată nu pot să iau o pauză totală, un defect. Închid ochii și mă potrivesc în cadrul roșu, inspir niște secunde creative, urmând să expir încet, încet, depășind mai întâi termenele lor. E prima dată când mă simt bine după o absență de câteva decenii, parcă.
Am renunțat să mai gândesc cuvinte, mă descurc și fără. Ba chiar după o impresie total obiectivă reiese că mi-e mult mai bine așa. Da, doar mie, sunt aproape singur, nu mă vede nimeni. Important e să le evit capcanele involuntare și să-mi potrivesc salturile cu ritmul muzicii. Of, iar aceeași greșeală!.. Nu mă pot abține să nu fac scenarii, oricât de oricum ar fi. Prost, Seb, prost!
E timpul. Nu pornesc chiar entuziasmat, mai ales după uriașa decepție de mai devreme. Scuip niste fum neuronal. Mă ridic, te ridic, ne uităm unul la altul și te abandonez după zile si zile de repetiții făcute împreună. „Alma, nah! Voi găsi un rucsac și sus, tu mă tragi în jos, mult prea în jos..”

albastru tăcut

Apartenența la cea mai des întâlnită specie de mină de pixuri nu a părut să-l deranjeze vreodată. Mereu a trăit cu impresia că are momente când își poate schimba nuanța, ba chiar pretindea în mintea-i că deține o ciudată impermeabilitate a tuturor liniilor trasate de el pe orice tip de hârtie. Și ca orice întâmplare care își rezervă dreptul de a fi povestită în mare parte datorită incertitudinii acțiunilor ce-și fac loc printre rânduri, acest albastru a promis și promite că va mai promite.

Câte din promisiuni și le-a ținut? Mai pe toate făcute altora, mai niciuna făcută lui, e un culor intrat în tiparele altruismului și rămas acolo. Își mai aduce aminte din când în când cum era înainte, cum toate cele 3 încercări de a-și aerisi literele proaspete și-au găsit sfârșitul în lungi pauze, succesoare ale strofocărilor pulmonare ce s-au dovedit a-i servi doar ca și muze. Toate celelalte adieri nu au reușit decât sâ-i gâdile obrajii cu șuvițe umezite de caniculă. Culorile fierbinți nu i-au inspirat niciodată încredere, dar în ultima vreme l-au atras de prea multe ori ca să mai poată nega un trend inconștient.

Acum caută răcoare, ba chiar frig, se așează pe verdele favorit și urmărește jocul. Nu va mai dura mult până când își va pierde glasul și va sări iarăși mut în calea uneia dintre ielele pe care le iubește așa mult. Nu vrea să nu poată să le facă față, nu trebuie să le lase să-i scape. Un galben i-a adus aminte de ceva ce el de mult uitase, o frică pe care o ignoră din cele mai vechi timpuri. Unde ar mai fi farmecul? Și de ce are momente când simte mici tremuri ce nu-i aparțin? Să aibe legătură cu nuanța fricoasă de galben? Iar dacă, prin absurd, farmecul dispare, va veni rândul altei culori să facă farmece?