Prora lui făurar

A fost nevoie doar de o clipă de nebunie neatentă voită. S-a trezit cu picioare în nisip și a realizat că explicațiile nu-și au rostul. Avea să le caute când i se vor fi cerut. Până atunci însă, a decis că preferă să se holbeze în ochii frumosului și să plutească la superlativ.

"Mergem spre pierzanie", îi strigau pe rând camarazii. Încăpățânarea de care dădea dovadă nu lăsa loc de replică. Simțea cum primăvara cărămizie este aducătoare de recolte bogate, de plăceri absolute. Se îmbărbăta după fiecare luptă și o lua de la capăt. Victoria lui era victoria lor, dar recompensa o păstra doar pentru sine. Altarul la care s-a închinat preț de un februarie călduros îi oferea tot ce putea visa. Nicio ofrandă nu îl descuraja, ba dimpotrivă. Simțea cum văpăile îl cuprind și avansa fără grijă. Cu fiecare pas, cu fiecare plimbare nocturnă prin desișurile firii, prin apele învolburate ale stării, se apropia însă de momentul ce avea să-i încheie aventura.

Glorios, confuz, demoralizat, totuși sigur pe el, avea să noteze ultimele cuvinte care i-au mai rămas: "Kamehameha has proven that the world is round". Now what?

fragili

Venim după clipe de căldură, momente ce nu dădeau emoții unor petice de piele ce ignorau dinadins o istorie demonstrată. Deloc neanunțată a venit și prima stare de dorință. E imaginat un tablou pastelat pe fiecare colț, o imagine ce aruncă văpăi și scoate icnete din cele mai tăcute plăceri. Abia cănd mintea ți se obișnuiește cu o briză revelatoare ai tupeul să ceri ajutor, să notezi atent factori disturbanți și să tratezi cu ochii închiși niște scăpări naturale. Știam că aici se va ajunge. Oricâtă dependență poate crea o secundă, nu ne în stă în fire să-i sărim în față jerfindu-ne. E nevoie de încurajări, de un bol umed, de două mâini și de o recoltă acrișoară din inima-i.

Am parcurs un drum târâș prin derme de frunze. Cu ce am rămas? Cu miros de praf și o nevoie disperată de a închide un geam. Îl deschidem din nou la răsărit.

parada

Palmele mi-au amorțit fără să dea de știre.

Au parat, salvat și aruncat. Le-ai văzut:

Rareori fac semne care-ți cer ție citire.

Au stâns în pumni fire de nisip aspru, căzut

Din buzunare de perechi, din pielea-ți udă.

Orânduirea nu o știu, e rândul tău să desenezi

"X"-uri în piept, ghilimele-n ochi și după, 

Alinieri de pleoape, polimorfe. Acum vezi?
La paradă e fundal, nu zbor, oglindă-n cupă.

aici

Din fundal de ani trecuți revine în prim plan o întrebare: "Ai adus bani de bere?". Nu avem de a face cu un alcoolic pierdut în franceza doamnei ce încântă urechile celor de pe mal. Se poate vedea cu zâmbetul larg deschis că un asemenea personaj nu are în cap decât drumul către un loc depărtat, pierdut și al naibii de frumos. Nici măcar chicotelile copiiilor dornici de enigme pe înțelesul loc nu tulbură tatuajele bronzate ale celui ce tinde la absolut.

Nu e singur. Ar fi culmea. Îi are pe resul și soarbe adânc din licoarea adusă de a lui ea din izvorul izvoarelor, izvorul fericirii lui.

în2

Stăpân ai fost și-ai să mai vrei
Să te mai joci în anii grei.
E rost de dat, de prins, de luat
Extrem sau light, nu am aflat.
Bătrânii spun, ce rost ar fi
Binele-n tine să îl ții?

umbră câmpenească

Furnicăturile nu-mi dau pace
Rămân c-un gând şi-atât. Nu-mi place.
Aş mai merge spre încolo, noi doi
Treaz, obosit, c-o mână pe obrajii moi.
E timpul să te-asigur că nu voi
Lepăda, nu am să te las aşa.
E de poveste, şi tu eşti paşa.

Haide acum să mai şi căutăm
Ore, momente, un uscat pom.
Le punem bine, nu le veghem
De-o fi să fie, doar în tandem
Eclipsa trece. Eu rămân aici
Neobservat, tăcut, cu ochii mici.

jah

Rosturi de noapte, nerostite,
Aburi, priviri prost povestite
Stângaci, le pun arici, golite.
Te ții aiurea după nou și știi că vechi
Alinieri de somn, nu de priveghi,
Lascive vorbe-n minți uitate
Oricât ai vrea, nu sunt plecate.
Veridic scriu, nu am să mint
E așteptat, mesaj de-alint.

d.v.g

Sus, niște mișcări tărăgănate ale unui ventilator rigid, jos, niște piele a cărei sudoare se amestecă cu pulberea fină a unor cioburi aparținând de vremuri apuse. La mijloc, un ochi închis și o minte îmbătată cu mărunțișuri.

Descrierea unei ghicitori fără răspuns mă duce cu gândul la altele asemenea ei. Încep o numărătoare pe câteva degete și îmi iese. Caut o monedă cu destule fețe și o rostogolesc sub preșul de la ieșire. Nu mai intră nimeni. Stați afară și holbați-vă. Am să ies să vă hrănesc în noaptea în care îmi văd numele pe un avion de hârtie pătat cu ojă roșie.

mercurial

Sure I'll watch your every move, 

Pain and sorrow shall be smooth.

Ease the run, don't stop and stare!

Call the shadows if you dare!

Thrust the fiery, arcane,

Rusty dagger used to bane
Every piece of madly sane.

scart issue

Întâlnim pe zi ce trece probleme de adaptare, de poziționare, de îmbinare. Un el nu merge cu o ea, niște ei nu înțeleg de ce stau lângă ceilalți, niște poze ce stau în inversă proporționalitate cu descrierea, în general niște ochi închiși benevol pentru asigurarea unui confort subțiat.

Testele realizate de unii și alții au demonstrat că oricât te-ai chinui, nu poți să înfigi un pătrat într-o formă de triunghi, darămite invers. Se tot încearcă o traducere, dar ochelarii de soare nu răzbat dincolo de încăpățânare și pe alocuri prostie. Suntem sensibili la lumină, perdeaua în spatele căreia e dus un trai în care șaorma cu de toate și de toți  pare un meniu sănătos. Gargantuani din naștere, problema unui meniu variat nu stârnește nici cel mai mic interes. Maimuțe în devenire, ne uită cei de sus cu degetul pe un buton aducător de salariu bilunar și atât.

Revoluționar la niște pseudo-materii, aleg să nu mă mai înclin, să pun două puncte acolo unde nici diacriticele nu au ajuns și să stau drept. Primesc cu stoicism înțepături și mă alătur altora ca mine. Dacă mă așteaptă o cruce, măcar să o imortalizez pe un fundal răsărit.