girând

Prima la stânga ori aici pe dreapta nu sunt nici pe aproape sinonime. Direcțiile pe care le mai ții minte au darul să-ți activeze unu-două simțuri. Absenteismul nu e unul dintre ele.

Aș stinge lumina, m-aș rostogoli până pe cealaltă parte a patului, aș visa același vis, aș îndoi același genunchi, m-aș fâțâi și m-aș zvârcoli. Mă hotărăsc să stau cu un ochi deschis și cu celălalt adânc împins în pernă. Mă plictisesc repede de căldura de aici, mă mut dincolo, la rece. Mă apuc de făurit o lume nouă. O iau de la capăt, de data asta cu o mână sub cap. Nu, totuși nu așa. Revin la ce știu să fac cel mai bine. Îmi urez succes și îmi sprijin spatele de primul răsărit ce-mi vine în minte. Nani bun.

têtes d'or

Lăsați o lume, rătăciți în amurg?
"You must be mad!" Ce tot îndrug?
O, de n-aș știi... Divinul doi, el v-a smintit!
Neaoș vă pup, papagali în tricolor iubit.

$€ zice UÇL

Clasicul vinde. Și vine atât de bine încât nimeni nu se poate împotrivi cascadei de bani care poate îneca și cel mai desăvârșit Scrooge în viață. Pur și simplu parcursul perfect nu poate fi lăsat în voia hazardului.

Real Madrid - Barcelona este finala la care visează o planetă secătuită de alte plăceri. Geniul lui Messi, forța lui Cristiano, aroganța lui Mourinho și inocența albinosului Iniesta par a fi de  ajuns pentu a declanșa un nou război mondial. Sânge se găsește din belșug, victime sunt pe toate drumurile, turma de gazele cipriote sau leul rănit cu nume de musulman bosniac sunt jertfe sigure. Unde mai pui că ritualul are mare căutare și printre masele galbene din est.

Alinierea! A început masacrul! Bastarzii cad pe capete, se lovesc singuri, se pierd în detalii tactice care odinioară erau la mintea copiilor. Totul pentru o cauză nobilă doar prin aparențe. Cine și de ce a ordonat aceste crime ale frumosului, ale unui joc pe care ne lăudăm că îl înțelegem și respectăm întrutotul?

Barcelona a scris istorie nu prin cele X reușite ale decarului care nu știe să joace decât în catalană. "Extratereștrii" sunt primii care primesc în dar două momente decisive în istoria de două decade care mi-a spus că fotbalul mi se potrivește. M-am înșelat cum arareori mi se întâmplă și parcă văd că drept urmare va trebui să anulez masa în familie de duminică pentru a privi o finală mincinoasă în timpul destinat acelui pui de somn.

diade

Mă scarpin cu un tic anevoios și îmi gâdil barba nerasă. De înțeles am renunțat de mult să mai încerc.

Am refuzat totodată să-l mai desenez pe Pitagora la malul mării. Acum mă plimb liniștit. Dau din picioare apatic și urmez strigătul unei cucuvele ce-mi urează somn bun noapte de noapte. O aud aievea și o văd în vis, și totuși mă pierd în cuprins. Legenda spune dar nu mă ajută, magicul surprinde dar nu mă impresionează, în timp ce misticul îmi place doar când îl descriu. E complicat ce scriu, e și mai complicat ce cred, și totuși cu menirea nu poți să joci corect.

Cum era de așteptat, am răstălmăcit niște axiome și am mai luat o hotărâre: am să sar din trei în trei și am să tac doar când am să dau peste primele numere prime. Am o statistică căruia îi sunt fidel.

dis(i)like

De-aş mai avea de ce şi unde să mai car
Iar m-aş băga să fac din umbră un alt dar,
Să ţi-l aşez în faţă. Să îl aprind pe felinar.

Icoană plânsă, trecută-n vreme, nerăpusă.

La vremuri fără noi, asculţi cu ochii mari deschişi
Iiliade, albe versuri, snoave fără cuvinte.
Kaa-i un satir hipnotic! Nu eu îţi zic, tu ia aminte:
E alunecos, nu lua în mâini cărbunii abia încinşi.

ability

Să tot fie ceva vreme de când mi-am uitat manierele. Voit în mare parte, deloc întâmplător, reiau paginatura și o reașez tot așa cum i-am pierdut fără resentimente capitole întregi. Rare au fost cazurile în care m-am oprit asupra unei imagini pe care să prefer s-o privesc curios. De data asta nu pare a fi o întâmplare, cel puțin nu una care să-mi aparțină. Da, mă detașez de căutare, s-a așezat în fața mea și își flutură șarmul. Stindarde din toată lumea, culori pe care le cunosc, de unde vin unduielile astea? Nu-mi sunt nici cunoscute, darămite indiferente, mă hipnotizez cu fiecare fir de păr.

E ca atunci când zburam cum numai ceva beat de fericire ar putea să îndrăznească. Fără elan, doar prin simple mișcări ale degetelor, atrag miresme ce ar putea să îmbete și cei mai înfocați admiratori ai obsurității bahice. Jocul îmi ia mințile și îmi dezvăluie momente de nebunie, nebunie castanie. Din genunchi cad în picioare, dau din urechi, torc și întorc un salt.

All your tails are belong to us. 

diferend

S-a pierdut ceva. Și când zic asta nu mă gândesc la mine, n-am avut așa ceva în posesie. Sincer să fiu, nici nu-mi dau seama de ce am impresia asta. Aiurea.

Căldura, confortul, sunt amândouă la locul lor. Ordinea și disciplina lipsesc în continuare, așa cum le place lor. Nu știu de unde să mă apuc. Relatez o stare căutând o cale și nu cred că e ceea ce pare. Mai bine mi-aș pune o dorință în mai multe gânduri, ceva, ceva, tot o ieși. Riscul e doar unul, să nu se întâmple ca în dățile trecute. Ce tot vorbesc? Mi-l asum. Mi te asum cum am făcut-o mai mereu, în șosete și-n halat, pe verde crud, în amor pat.

Cu gândul în altă parte, revin la ceea ce sunt de ceva vreme. O să plonjez încă de la primul șut, cu sau fără urale.

Mood mode model

Am început cu titlul, exact așa cum nu obișnuiesc să fac. Euforia ce mi-e înșirată în fața ochilor nu poartă dedicație și asta o face aproape specială. În halat, pe beaturi de papuci și zgomot de frunze declar neoficial că e bine să fie. Așa cum am înmugurit în mijlocul iernii, așa am de gând să și plutesc, fără grija unei adieri, spre răsărit. Estul care aduce pe lume mândre numai una și una nu e chiar așa depărtat. Dau o tură, bag niște târcoale, și iată, buchetul este gata de a fi aruncat spre norocul improbabil până acum ceva vreme.

Modelaj de stare! Mulțumesc cu verde în obraji, mulțumesc timpului trecut, mulțumesc vouă: capăt voce la capăt de drum.

Catifea

Îndemn la calm, un calm nefiresc. Ce am învățat e că oricât de neașteptată ar fi, panica și graba nu duc la nimic decent. Mă pot ușor contrazice cu câteva halbe de adrenalină, dar deznodământul ar fi același. Tensiunea emanată de un fir de păr înainte de a se rupe este cu siguranță o imagine plăcută simțurilor. Niște simțuri paralizate dealtfel de vremurile în care au stat atârnate.

Ajutor mai cer când am senzația că văd capete, chelii, fire blonzii. Ne-am născut cu frică și vrem încordare primitivă, ne dorim afirmare și nu neapărat cu aportul nostru. Batem în retragere și avansăm urlând din toți rărunchii.

-Cine e ăsta, bă?

Eu sunt voi, ca voi, cu voi. Voi nu mă știți, dar ne cunoaștem. Nu ne-am văzut, și totuși am auzit cum că am fi mai mulți. Nu e neapărat un lucru bun, putem să-l facem să pară așa fără să existe urmări. Cum am ajuns aici? Printr-o deloc simplă coincidență de loc. ce facem acum? Punem mână și căutăm ceva să ne scoată din cochiliile pe care nu de mult le țineam ascunse. De ochii lumii, de ochii proprii. Hai să încercăm. Hai să ne riscăm. Rău nu poate fi, am fost odată copii.

Verde vifor

Am stat mult timp pe gazon, printre libelule și broaște, m-am adaptat la verde fără a-mi schimba vreodată culoarea. Îmi port pălăria destul de neglijent și mă retrag ușor în carapacea unui 2010 la fel de incomod ca oricare altul.

Nu vorbesc ca să mă aflu în treaba, m-am testat destul de serios. Sănătate, fericire, noroc, mi-au fost urate și le-am tratat ca atare. Unde mai pui că am pus și eu de la mine. Și unde să mai pui și ce mi-a rămas în plus? Poate sub niște zăpezi, un loc bun de ascuns orice, de la răceli la ghiocei și de la mine la tine.

Am înghețat, mi-a intrat în oase și nu-mi mai simt buzele, când îmi revin am să te numesc vifor vendeta.