aniversare

Tu! Ia niște timp și fă-ți de cap. Te învăț cum, nu că m-aș pricepe, dar știu. Îți zic ce să faci până și cu ferestrele dintre secunde, am aflat aproape tot. Căștile pe care le port mereu când cineva vorbește cu mine sunt fictive. De fapt zgomotul apare numai când mă adresez mie. În premieră recunosc, obișnuiesc să fac asta. Nu, stai liniștit am reflexe care mă ajută. De cele mai multe ori și pe cei din jur, sunt reflexe deloc des întâlnite, am să-ți mai povestesc despre ele.
Momentan deschide palma și acceptă-mi darul, numai așa o să afli. Adevărat, nu sună încurajator deloc, dar crede-mă că nu ai nici cea mai vagă idee a ceea ce o să urmeze. Promit că îmi voi verifica cutia poștală periodic și-ți voi răspunde fără întârziere la toate scrisorile de mulțumire.
Ahh, naivitatea asta!.. Nu renunț la nimic, nu mă schimb, nu îmi pune buna intenție la îndoială, te rog. De fapt nu te rog, te las să alegi. Tu, amatorule de plăceri rare și nu prea, intense și nu foarte, auzite și nevăzute, amână-mă după ce deschizi cadoul.

abisal

Am prins o zi senină, un ocean liniștit, apa limpede. Din înălțimea stâncii mele favorite studiez atent siluetele diforme, le-am învățat haosul din mișcări. Am ajuns chiar la stadiul în care pulsul mi-o lua razna în fiecare moment în care le pierdeam din vedere. Spre norocul meu însă, le reîntâlneam după fiecare frecare la ochi ori după ce mă lăsam conștient hipnotizat de singurul soare pe care un cer așa mic îl poate suporta.

Am văzut hore, am văzut petreceri, zboruri marine în stol de rațe sălbatice, siluete grațioase și autoportrete stilizate. Am întâlnit bucurie, somn, meditație, agitație, nepăsare și zgomote surde. Dar probabil că știi deja toate astea, le urmărești cu același interes în fiecare nor de cer senin.

Am fost, sunt și voi fi mereu tentat să mă arunc într-un echer perfect, urmat de trei piruete care ar face invidios orice filet, oricât de antrenat ar fi. Am să mai stau totuși aici, e prea comod și îmi place mult prea mult ceea ce văd, chit că risc să mă rătăcesc în miraje. Știu că voi ceda la un moment dat, mă voi îmbăta și voi reacționa inconștient, fără să știu să înot.

ascuțitori

Mă convinsesem în cele din urmă că e cazul să iau o pauză și să reflectez. Așa că am aruncat la vecini toate tentațiile și m-am apucat de treabă. Nici n-am colorat cum trebuie prima pagină și mă văd brusc întrerupt. Cât tupeu sa ai totuși să scoți din mediație un aspirant la titluri senzaționale? Mă dezmeticesc și pun creionul fără vârf deoparte, caut ceva să n-aibă nevoie de nuanța aia.

Perfect! Nici nu se putea mai bine. Un nou început optimist. Culori sinonime pentru ochii neantrenați sau deloc pentru cei prea critici. Ah, iar mă întrerupi? Nici măcar nu e așa urgent să nu suporte așteptare. Iar am rupt vârfuri tocmai când le mânuiam așa bine! Încep să te urăsc.

Mai încerc, doar n-am să mă dau bătut. Poate că lipsea fundalul sonor. Sau poate cel culinar. Experimentez în toate felurile, degeaba. Obosesc de atâtea schimbări, mă amețesc și mă fac să confund culori rivale.

Nu mai am soluții, aștept, sughițul m-a sleit..

procentual

23,7% oțet balsamic
19,1% degeaba
10% smog
10% vânt
10% nisip
6,9% verde libian
6,38% antiteze de baltă
5,55% întuneric
3,14% litere șchioape
3% litiu-ion
2,22% vise necurate
0,01% esență de rom

fără hartă

Te-am văzut plimbându-te în continuare printre aceleași, blocuri cel puțin seculare, neclintine de vreo eroziune spațialo-temporală. Aceiași pași, indicii ale unei muzicalități pe alocuri neînțelese, chit că privite după indicații. Ai putea chiar la un moment dat să-ți apeși amprenta atât de tare în familiaritatea străzilor încât ele, pe rând, te vor revendica sub ale lor plăcuțe albastre. Iar tu, în plictiseala-ți deloc profundă, îți vei dori să ajungi din nou în intersecțiile desenate mult prea identic, de unde va izvorî un nou drum, cu acelasi ritm.

Mă întreb de multe ori cât de absent poți fii în momentele în care strălucirea de vis a vis absoarbe tot ce ar trebui să rămână pe loc, iar tu pur și simplu uiți să mai ridici privirea înspre cel mai apropiat balcon. A crea inerție din repaus nu e un lucru cu care ceilalți s-ar mândri..

în tacla

Retrospectiv vorbind, te-aș întreba de câte ori ar trebui să se întâmple un lucru pentru ca în urma lui să apară o concluzie de neclintit?

Am să-ți povestesc cum n-a fost să fie și cum a fost să nu fie.

Vei știi cum e să te pierzi, cum e să cauți și să nu găsești și apoi să te întrebi de ce oare nu mai vezi nimic în întunericul preferat.

Totodată poate vei realiza că oricât ar fi de tentant, nu e indicat să folosești sunete uzuale atunci când cineva ți se adresezează cu diacritice.

Și nu în ultimul rând, te voi asculta cu strângere de inimă când vei trage concluziile și când îmi vei ura.

prinsori atemporale

Există oare o perioadă de timp maximă pe care să se poată întinde un pariu? Dacă da, cine o stabilește?

Personal mă gândesc că un pariu început prin tradiționala strângere de mână (cu sau fără martori, depinzând de gradul de seriozitate și interes al celor 2 competitori) nu se poate termina decât fie printr-o condiție încălcată, fie prin atingerea deznodământului. Și când mă gândesc la o clauza nerespectată, mă refer îndeosebi la capitolul *Forță majoră* și nu la eventuale mijloace ilicite folosite de una din părți pentru a scăpa de legământ.
Deadline-ul constă dintr-un eveniment viitor, de care ambele părți sunt conștiente ori de un task completat sau ratat ce influențează decisiv deznodământul rămășagului. În cazul duratelor lungi și foarte lungi de timp se pot alege date importante ce sfidează uitarea (ajunul Crăciunului, ziua de naștere ș.a.).
Astfel am ajuns la cele mai greu de întreținut pariuri, cele de lungă durată. Factorii descurajatori ce intervin în primă fază sunt: incertitudinea unei prietenii destul de trainice, interesul scăzut al mizei la momentul viitor și deloc de neglijat, festele memoriei.

Am de gând să găsesc modalități să fac pariurile ce includ decenii mult mai atractive. Până acum mi-au sărit în ajutor bancherii și unul dintre cele mai mici tatuaje. Mai caut. Pariu că până devii bunic(-ă) găsesc cel puțin 24?

baba dochia '10

Cine spune că nu pune preț pe confort e cel puțin ipocrit. Cu siguranță e aceeași persoană care nu vrea să lipsească de la anumite evenimente cu toate că deja ochii-i refuză realitatea, iar picioare-i urăsc inerția. El e cel care mănâncă acolo pentru că așa face și ăla, se îmbracă de dincolo pentru că prețurile ating pragul maxim pe care și-l permite și merge la petrecerile Vâjj pentru că apar poze cu el pe net în ziua imediat următoare. Pentru el aparențele sunt totul!

De cealaltă îl avem pe el pentru care idealul se confundă cu plăcerea. El pune distracția pe primul plan și nimic altceva pe următoarele. El e hedonist și nu se tratează. Lui îi plac prietenii lui și nu-l interesează ce și unde mănâncă. El are haine comode care nu se asortează, dar ce contează? El se atașează de obiecte, de oameni, de ticuri, de vicii, de culori, de melodii și nu uită niciodată să-i ignore pe cei care tind să-l critice. El suferă când pierde unul dintre oriceurile care îl fac fericit.

Long story short, duminică la 8 dimineața am plecat încălzit spre casă, după o noapte de haos, fără geaca mea favorită primită de Crăciun de la ai mei. Puțin mai târziu moșu' mi-a lăsat însă un exemplar identic în cuier, iar casa s-a umplut de miros de brad. Marți cu băieții în drum spre un pub, am coborât în timp să-mi recuperez prima iubire. Acum am dublură și mă joc cu un hacky sack. E bine!

două treimi

Am observat că de fiecare dată când acord banalului prea multă importanță, are tendința să se revolte și să mă uimească cu cele mai surprinzătoare scenarii de film. De ce ți-aș spune ție asta? Momentan habar n-am, dar dă-mi o șansă să mă explic. De fapt nu, dă-mi 3, vreau să fiu veridic. Cronometrează-mi poveștile cu sorbituri mici, cateodată reciproce. Te las să-mi contrazici convingerile, să-mi alterezi realitățile și-atât. Am putea să continuăm zborul, dar am să clachez. E prea mult pentru mine, m-am oprit în fața celui de-al treilea nor și nu mai văd nimic. E timpul să-mi promiți că mă ajuți și impreună vor ajunge la al nouălea. Minte-mă frumos, dă-mi aripi și-o poză. E tot ce-mi trebuie pentru a re-regiza fiascoul lui Amelie.

E ceață sau e fum, pe retină am smocuri de tutun roșiatic, dar țin minte că azi trebuia să decolez.. Ah, să decolăm, mă corectez, că doar a fost ideea ta. Cum, ai uitat? Imposibil, doar eu am voie, așa mi-am spus mereu. Las' că mai e o șansă, în noapte, tot la 11. Recunosc, e scenariul prost care prevestește filmul mediocru de care te-ai ferit mereu. Încet încet mi-aduc aminte de lucruri știute pe care nu mi le-ai spus. Nu intuiesc, mă sprijn pe al treilea nor și moțăi, mai e mult până departe..

se termină cu a?

Politicos sau nu, observ că tind să folosesc pronumele în detrimentul prenumelui. Nu-mi dau seama dacă o fac voluntar sau fără intenție, cert e că îmi dă o senzație mult mai prietenoasă decât ceea ce se regăsește în Buletin. E drept, asta nu mă va ajuta deloc într-un scenariu în care eu, ca și căpitan de vas, încerc să dau indicații individuale echipajului pentru a ne pregăti să înfruntăm o furtună iminentă.
Revenind, există două scenarii în care memoria mea vizuală treBuie să se împletească armonios cel puțin cu memoria de scurtă durată, iar măcar una dintre ele să se ridice la nivelul gintei care m-a adoptat. Primul, în care există un element comun ce ne va face să ne strângem mâna și să prezentăm, al doilea în care măcar unul dintre noi are curiozitatea sau educația necesară pentru a folosi la un moment dat clișeul introductiv "Cum te cheamă?". Evident, în cazul suBsemnatului, niciunul dintre cele două nu reușește să-mi umple acei 8 Biți amărâți, Ba mai mult câteodată se întâmplă să mă pomenesc și cu câte o parolă din familia lapsusurilor ireversiBile.
Fac pe această cale un apel deschis către cei ce dețin putere asupra privirii mele tâmpe și a atenției nedistriButive cu care mă mai mândresc: faceți-vă milă de un Biet pezevenchi și atunci când mă vedeți că intenționez a-mi lăsa haina la garderoBă, strecurați-mi un pix și-un servețel în Buzunar și spuneți-i că sunt student la jurnalism. Mulțumesc!