Ce ești? (1)

Un măr

Îndrăznesc să-i acord titlul de regele fructelor. Nu prin prisma complexității, ci a notorietății. Este simbolul poamelor de pretutindeni, versatil și nobil. Privit în religie drept copacul interzis, este dătătorul de judecată, de libertate.

Am în față un exemplar galben-roșiatic, un măr de modă veche, clasic. Nu-mi dau seama dacă și când îl voi mânca, sau mă voi hrăni platonic cu imaginea-i, atât de des întalnită în arta umană a naturii moarte. Forma perfectă și îmbinările deloc unice de culori îl fac extrem de plăcut ochiului, iar gustul dulce sau dulce-acrișor îl fac o desfătare culinară dozată excelent. Are și calități de simbol, aducător de belșug, instrument științific creator de legi sau armă cu două taișuri în basme.

Notă finală: 9/10

(17/10/2008)

bah, viața e frumoasă!

Avem în titlu concluzia mea, după 24 și ceva de ani de viață. Nu exagerez când spun că cel mai intens moment pe care l-am trăit a fost să mă nasc. Sunt absolut convins că strigam de bucurie când primul val de lumină mi-a pălmuit pentru prima oară irișii albaștri. Sunt totodată curios dacă e oare prima dată când observ cât de bine e să trăiești, cât de plăcut e să zâmbești și cât de interesant e să gândești? Autiștii de pretutindeni știu despre ce vorbesc și sunt convins că și autiștii de voi înțelegeți.
Încerc să mă adun și să scriu despre ceva concret, dar sunt atât de multe.. De la succese la decepții, la însurători, la amiciții, la soare, prin vânt, jocuri, muzică, cărți, plimbări, amintiri, planuri, surprize, tristeți, lumini și culori, totul se adună în jur și ne oferă tot ce poate mai frumos și mai trăibil posibil.
Nu sunt high, nu sunt îndrăgostit, nici măcar optimist, dar trăiesc cu convingerea că viața este cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla. Să ne trăim bine!

ploua-v-ar!

Orașul nu e trist când plouă, oamenii sunt depresivi și asta îl liniștește.

În ultima vreme am văzut prea multe poze fără zâmbete. Economic vorbind, din cauza crizei, spiritual vorbind, din cauza crizelor. Și ca antiteza să fie completă, oamenii se contrazic și lasă intenționat să se înțeleagă că banii aduc fericirea. După spusele a generații întregi, toamna e vreme de făcut copii sau/și de numărat bani. Nicio altă activitate nu are cum să coloreze cerul gri din jurul ochilor între-deschiși de somn și între-închiși de frustrare. Toamna ne spune că în curând se mai duce un an și că tocmai s-a terminat timpul liber, plătit, de huzureală la soare, cu picioarele murdare de nisip. Ce am făcut să merităm o așa trecere inuman de buscă? Nu ne ajunge că am mai ratat 12 luni aiurea, mai trebuie să ne și plouă când tocmai vroiam să reintrăm în rutina zilnică mult dorită?

Un câine prieten mi-a zâmbit și a dat bucuros din coada când l-am mângâiat, stricându-i poziția de covrig ud în ploaie.

wnw

Pe Tic îl știu dintotdeuna, am copilărit împreună. De fapt, el copilărea mai rar cu noi, avea prostul obicei să dispară cu lunile și apoi să apară ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și a ieșit p-afară cum stabiliserăm ieri, acum 1 an. Nu am stat să mă gândesc ce făcea în timpul ăsta și nu l-am întrebat vrodată, nici nu cred că eram curios. Îmi plăcea compania lui, parcă își acoperea timpul lipsă într-o secundă, îl comprima în câteva ore.
L-am admirat, am văzut în el ceva complex, de multe ori incomplet, dar fascinant. Avea puterea de a anima și uni ceea ce alții plictiseau. S-au creat multe legende în jurul lui, dar cum cineva se apropia prea mult, urma perioada despărțirii. Era dureros pentru noi, aveam să mai petrecem mult timp în liniște până la următoarea lui apariție. Nu putea fi uitat, iar cum vreunuia îi trecea prin minte așa ceva, Tic apărea și ne aducea aminte de el, dispărând apoi instantaneu, lăsându-ne să ne zbatem într-un miraj obositor.
Așa a început totul..

misclick

Băutură ieftină și tutun uscat, închipuiri
Mă înconjoară iar, văd cum transpiri,
Te ștergi pe mâini cu mâna mea
Mi-arunci căldură, aduci fiori din preajma ta.
Știu că greșim, m-alătur unei utopii
Veșnic în căutarea unui vis de împlinit.
Parcă am fost aici, e greu de retrăit
Acum sunt și mai mulți, nu doar copii.
Și dacă ești aievea, dacă nu mă mint?
Glasul tău, ochii, privirea, clipești la fel,
Ori sunt eu? Îmi place să m-alint,
Ești gri și-n fum, o să încerc alt link.

mazed

Un șut, o paradă, un alt șut, aceeași paradă, un penalty decisiv transformat, urmat de un altul, toate îmi gâdilă moralul.
Degeaba, nu pot să-mi trezesc simțurile, trăiesc din reflexe și unii ar zice că nu o fac rău.
M-am plictist însă de inerție, muzică pe repeat și picioare amorțite.
M-am plictisit de zile identice și zâmbete tâmpe.
Nu-mi găsesc locul printre rafturi, e luna plină?
Halal memorie.
Inspirație nema.
Îmi trebuie ceva și un plan.

artistic

Voi folosi un pătrat alb, fără cusur. Voi folosi culori inventate de sunete și linii transcrise cu ajutorul privirii. E invenția mea, la care lucrez de mult, întotdeauna fără efort fizic.

Totul începe cu o descătușare galben-verzuie, cu o tentă absentă. Urmează o tăcere punctată timid cu gri, acoperită ușor cu roz pal. Condimentez partea centrală cu picuri roșii, de sudoare și tinerețe inodoră. Îmi pun palmele pe ochi și îmi închipui un fundal neutru, colorat și nu prea, vag, supărător de incert. Colțul de sus il las gol, cercul de jos îl las plin, din el o să bem. Desenez două picioare, o mînă, un ochi și puțin păr. Cu tremur în glas și fără să privesc înfig compasul și creez galben. Mă așez deasupra și îl întreb ce lipsește: *Alb, mult alb..*

La prima vedere nu se înțelege nimic, poate nici la a doua. E foarte probabil să nu se ințeleagă de fapt, niciodată. Iată-mi creația care nu stârnește curioziate!

sunt unde?

Imi place sa-mi pun din cand in cand intrebarea asta. O ascult atent, ma gandesc ca ar fi bine sa-mi dau un raspuns, dar subit o uit si nici macar nu-i acord diacriticele corespunzatoare. Cred ca cred ca vreau sa ma grabesc sa trec la urmatoarea, dar de cele mai multe ori ma insel si revin la ea. Si iar ma intreb si iar ii ignor floricelele si scrisul caligrafic, fara greseala.
Sunt mereu in acelasi ciclu neplictisitor, presarat pe alocuri cu alte mii de intrebari, inspirate si nu prea, dar intotdeauna simpatice. Nu sunt curios cand si daca bucla va rezista la infinit, momentan ne intelegem prea bine, iar zambetele tampe sunt la mare pret printre cafelele insipide si lichidele inodore, singurele care au puterea sa intervina si sa mai adauge anapoda cate-o virgula atipica.
O singura nelamurire mai ramane insa: 'In Jamaica ploua?'..

must listen (VIII)

Alexandrina Hristov - Roule Taxi
Asculta mai multe audio Muzica

nisip

Am luat-o deoparte și i-am șoptit șoapte. Privea în gol și se scărpina în tălpi. Nu-mi dădea voie să-mi dau seama dacă e atentă sau nu. Am apăsat-o încet pe umăr în timp ce mă îndepărtam și am privit-o cum revine la poziția inițială precum un resort perfect. M-am ridicat, prefăcându-mă că nu-mi pasă și că atenția mea e acum postată pe o insulă îndepărtată. Cu fiecare pas îmi concentram mai atent auzul asupra-i. Degeaba, se pierduse.