sunt unde?

Imi place sa-mi pun din cand in cand intrebarea asta. O ascult atent, ma gandesc ca ar fi bine sa-mi dau un raspuns, dar subit o uit si nici macar nu-i acord diacriticele corespunzatoare. Cred ca cred ca vreau sa ma grabesc sa trec la urmatoarea, dar de cele mai multe ori ma insel si revin la ea. Si iar ma intreb si iar ii ignor floricelele si scrisul caligrafic, fara greseala.
Sunt mereu in acelasi ciclu neplictisitor, presarat pe alocuri cu alte mii de intrebari, inspirate si nu prea, dar intotdeauna simpatice. Nu sunt curios cand si daca bucla va rezista la infinit, momentan ne intelegem prea bine, iar zambetele tampe sunt la mare pret printre cafelele insipide si lichidele inodore, singurele care au puterea sa intervina si sa mai adauge anapoda cate-o virgula atipica.
O singura nelamurire mai ramane insa: 'In Jamaica ploua?'..

must listen (VIII)

Alexandrina Hristov - Roule Taxi
Asculta mai multe audio Muzica

nisip

Am luat-o deoparte și i-am șoptit șoapte. Privea în gol și se scărpina în tălpi. Nu-mi dădea voie să-mi dau seama dacă e atentă sau nu. Am apăsat-o încet pe umăr în timp ce mă îndepărtam și am privit-o cum revine la poziția inițială precum un resort perfect. M-am ridicat, prefăcându-mă că nu-mi pasă și că atenția mea e acum postată pe o insulă îndepărtată. Cu fiecare pas îmi concentram mai atent auzul asupra-i. Degeaba, se pierduse.

must listen (VII)

sol

Pe partea cealalta iarba e intotdeauna mai gustoasa, spune o veche zicala bovina. O auzeam destul de clar si des, astfel ca a venit o vreme cand, obsedat, n-am mai rezistat tentatiei. O singura problema aveam, nu ma puteam desparti de cei ce m-au adoptat. Chit ca plecam zile intregi, in cele din urma ma intorceam la aceeasi alee ce ducea acasa. Era din istinct sau nevoie, din dragoste sau de dor, pe oriunde as fi iesit din pamanturile cunoscute, odiseele se terminau la aceeasi intresectie de 3 drumuri, 2 dintre ele avandu-si capatul in fata, respectiv spatele ieslei mele. Odata ajuns inapoi, ma simteam din nou copil, in siguranta si fara griji, dar gandul unei nou avantari in necunoscutul salbatic, curiozitatea tipica mintii tinere, insetata de nivele inalte de adrenalina, imi incoltea din nou in inima.

Eram insa indecis, nu-mi faceam planuri, asteptam puseul de curaj care sa ma arunce doar in cateva clipe departe de fratii copaci cu care am crescut odata. Si iata-ma iarasi singur, in locuri de vis, nu prin prisma frumusetii, dar a enigmelor ce le bantuiau ori a detaliilor ce le slefuiau formele si senzatiile. Cateodata ma simteam atotputernic, cateodata unic, cateodata identic cu cei din jur, intotdeauna intruchiparea povestitorului, a eroului si a cititorului.

Avalanse de culori nu ma lasau sa privesc in spate. Nu aveam nimic programat, dar totul venea parca de la sine. Paseam interesat de fiecare textura ce-mi modeleaza talpile si priveam soarele din orice noua perspectiva, inchizand-mi ochii si absorbindu-i lumina in intunericul pleoapelor. Stateam tolanit in cea mai inocenta iarba, parca nu-mi venea sa cred ca viata imi poate oferi mie astfel de momente de care nu auzisem decat in povesti, care nu ma adormeau niciodata si pe care, oricat as fi incercat, nu puteam sa le constientizez, sa le aseman unor sentimente reale, traite sau retraite vreodata de vreo fiinta cunoscuta. Cufundandu-ma in ceea ce unii ar putea numi meditatie, uitam de realitate, de timp si scopul lui infinit, iar cand ma trezeam vroiam acasa. Atat de simplu mi se paruse drumul pana acolo, incat eram destul de naiv sa cred ca pot reveni oricand, reluand si continuand, intrerupandu-ma odata cu plictiseala si reintrand la loc in ciclu ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Senitatea cu care luam deciziile ar fi putut speria pe oricine, in afara de mine, pe care ma obisnuisem.

Si in ciuda modelelor clasice, circularitatea avea sa-si repete unduirile, lasannd-mi amintirile la capatul aleii, stiind ca n-are sa astepte mult pana cand voi veni dupa ele, mi le voi baga in buzunarele fara fund si voi pleca asemeni unui trubadur intr-una din cautarile epice ale unui ceva.

e-oameni

leSS

Drumul imi pare din ce in ce mai prietenos, cu fiecare kilometru parcurs in pozitii locomotorii nefiresti. Sunt absent, locurile mi se par mai noi si mai frumoase cu cat le vad mai des. Se poate ca lumina sa fie de vina, lumina din ochi ar zice unii. Imi place sa-mi privesc coechipierii in liniste, pe fundaluri muzicale fantastice, inventate de o minte insetata de ei.
As vrea sa avem destin si asta sa-mi fie menirea. Fara atasamente cidate, legaturi obligate de situatii asteptate si poezii cu versuri albe spuse pe dinafara. Prea multa autodictare inconjuratoare nu ne face decat rau, ne plctiseste anii, ii face sa se manance intre ei, ca mai apoi sa ne dea confuzii si depresii formale. Suntem prinsi in capcana aspra a satisfacerii de sine, mereu aceleasi medii ne provoaca aceleasi zambete insotite de acelasi ritm cardiac. Nu e cale de intoarcere, iar resemnarea si-a infipt de mult ghiulul in ceara fierbinte din jurul buzelor fiecaruia. Incubatorul functioneaza la capacitate maxima, cloneaza alb si negru si nimeni nu-si da seama ca mai mult nu se poate.
Ar fi inutil sa se inceapa revolutii, s-a incercat de nenumarate ori, numarul celor care inteleg ce se intampla, tinde la o cifra negativa si pe deasupra, mai sunt si pasivi. Stiu, e o mentlitate de lider revolutionar, nici nu am incercat vreodata sa insinuez ca intra in discutie aceasta pozitie, sunt un simplu partizan al culorilor si neprevazutului, un combatant din umbra al rutinei si prostului gust, al simplitatii fericite induse de mainstream. Cum ma manifest? In niciun fel, am spus doar ca suntem pasivi, nu incercam sa educam, nu ne batem gura cu gauri negre. Suntem hedonisti si cateodata ne uitam telurile pentru care am fost proiectati. Suntem artisti si cateodata ne place sa fim recunoscuti. Suntem solitari si nu ne cautam perechi. Ne place arta, niciodata intelegand-o toti la fel.

retrospectiv

Ma gandesc sa angajez pe cineva sa mai stearga praful din cand in cand p-aici. Nu de alta, dar in ultima vreme am aruncat peste tot cu drafturi mototolite. Ma plictisesc asa incat imi vine cateodata sa-mi mut bratara pe cealalta mana si sa ma oftic.
Am descoperit si redescoperit insa cateva chestii care aduc a placere: un radio care promite orice, oricui (via Miezu), un loc cu prieteni si aceleasi joace care nu-i minteau pe baietii de la Level cand le spuneau ca le distrug viata sociala. Nu m-am tranformat totusi, sunt trecatoare. N-am fost in forma la paintball, am recuperat la fotbal. Mi-am dat foc, am fost mahmur ca pe vremuri, m-a durut fundul pe bancile de pe Motoare si m-am bucurat ca exista viata in Lipscanie. Mi-am facut planuri, multe degeaba, asa ca mi-am facut altele. M-a plouat in buzunare si pe sosete, dar nu m-am tuns. Am confundat oameni care meritau confundati, am ignorat oameni care nu meritau si n-am cautat altii. Am luat un examen usor si m-am lovit de o birocratie ascutita. N-am invatat o limba noua, am baut cafele si m-am plimbat cu trenul. Am ajuns pe locul 10 si am vrut sa impartasesc reusita cu localnicii din Fundulea. Am fost lenes, dezordonat si uituc si m-au apostrofat, au incercat in zadar sa ma faca sa-mi pese. Am zis de trei ori 'la multi ani' in propozitii ilizibile si apoi mi-am pus gluga si mi-am uitat ideile, nu neaparat in ordinea asta.

may I?

Se anunță o revenire la origini. La cele recente, bine-nțeles, cine-și mai aduce aminte ce a fost înainte? Se va folosi cam aceeași compoziție, mai concentrată și cu un volum mai mic. Important e însă și ambalajul. Norme europene, globalizare, mainstream, toate aparțin unor modele pe care Vama, precum și palinca de Bihor, brânza sibienilor sau cârnații de Pleșcoi ar fi indicat să se încăpățâneze să le privească în ochi și să le recunoască tovărășie. S-a discutat prea mult despre salvarea spiritului Vămii și despre demersurile la care ar trebui să luăm parte pentru a ne face auziți. E lesne de înțeles că puterea nu se va lăsa înduplecată de schelălăielile unor pierde-vară.
Revenind la ce va fi însă, eu unul sunt optimist. Pe oricâți metri pătrați de asfalt voi călca nu am cum să nu-mi dau seama de locul în care mă aflu. Doar uităndu-mă peste valuri și peste somnul adânc, de mijlocul zilei al petrecăreților de mijlocul nopții, îmi voi aminti de spiritul vamaiot, pe care ochelarii de soare italian și camerele de 4 stele unde se adăpostesc să se adape cu aburi de whisky scump, nu vor putea vreodată să-l facă uitat.
Așadar, sperați că-l veți reîntâlni și nu veți fi dezamăgiți.

profesorul de surf

Eram într-una din pauzele de țigară în care amândoi tăceam și ne uitam fix, în același punct imaginar:
-Am talent? Nu vroiam să întreb asta. Nu vroiam nici măcar s-o gândesc, dar așa a fost să fie. M-a ignorat, după cum era și normal. Mi-am dat căciula jos și am inhalat. Dezgustător! Mi-aduce aminte de trecutul plictisitor în care obișnuiam să-mi petrec zilele crude de primăvară. Mă afecta astenia.
-Ceilalți muncesc. M-am înecat sec și adânc. Ce rost avea? Dintotdeauna i-am văzut ca pe niște lemmingși. Chiar și din mijlocul lor mi se părea că nu eram diferiți deloc. Am uitat rapid ce gândeam când în față mi-a apărut silueta apusului. Mă simțeam liniștit, concentrat pe ale lui flagele luminoase și pe zgomotelele de fond. Urmam. Așteptarile au fost dintotdeauna mari și eram obișnuit să nu mă dezamăgesc. Mă supraestimam de cele mai multe ori, aș fi vrut să-mi urmăresc performațele prin ochii altora, să le imortalizez și să mi le aduc aminte mereu.
-Te aștept aici. Parcă mi-ar fi citit gândurile. Nici eu n-aș vrea să văd pe cineva copiindu-mi mișcările, știindu-mi intențiile. Probabil d-aia n-am făcut nicio repetiție împreună. M-am ridicat greoi, leneș, fără vlagă. Mă păstram. Aveam de gând să uimesc prin rapiditate animalică și forță, reflexe și intuiție.
-Urează-mi baftă!
-Nu știi să înoți..