DISPĂREȚI !!

Puține sunt momentele în care îmi ies din fire, în care îmi clocotește sângele. Știu că în astfel de situații aș fi în stare de acțiuni dramatice, cu urmări drastice. Și unul din aceste cazuri, dacă nu chiar singurul, îi privește pe criminali. Pe de altă parte pot fi acuzat de extremism și rasism, dar acest cuvânt îl asociez imediat țiganilor. Această rasă imbecilă, organizată în haite mizerabile, atacând în cele mai mișelești moduri, pe orice căi, pe oricine. Crime, hoții la drumul mare, bătăi și dezmățuri, tenul întunecat de jeg le cuprinde pe toate.

Cum să rămân impasibil când toată Europa ne asociază cu asemenea animale? Cum să merg liniștit pe stradă, știind că asemenea brute ma pot surprinde oricând? Vă urăsc din suflet și nu am să aștept să am probe pe al meu corp ca să vă pot da pe mâna legii. Cu prima ocazie voi acționa cât se poate de liber în fapte și gândire. Voi ignora eternul exemplu Mădălin, care mai mult ca sigur că ar fi tot un smardoi în scenarii de stradă.

Pieriți din fața mea!

Unicul Căpitan

Azi e ziua lui. Ar fi împlinit 33 ani. Ar fi fost Unicul Căpitan în continuare, pentru totdeauna. Peluza s-ar fi numit tot PCH, pentru el, pentru tot ce-a făcut pentru Dinamo, clubul care îi e cel mai bun prieten, îi e casă și în preajma căruia se simte invincibil, nemuritor.

Am așteptat mult timp până să scriu despre Cătălin. Am în cap mult prea vie imaginea tragediei: în camera mea, un strigăt din sufragerie, mama, A murit Hîldan!... Nu simt, încerc să-mi dau seama cât de greșit și imposibil e gândul ăsta. Tata, Aoleu... Mi-e frig, din ce în ce mai frig, sigur e o greșeală, e vorba de altcineva, păsesc tremurând, tremur pășind, aștept să mă trezesc. Ajung în fața lui și amuțesc, amețesc. Nu înțeleg cum e posibil așa ceva. Mă uit la tata și văd lacrimi prin lacrimi, suntem goi de cuvinte, de idei, așteptăm să se trezească. Reluările ne confirmă, a doua oară, a treia oară.. De ce? De ce?

La mulți ani Căpitane!

reclamă

De data asta o fac fără pretenții materiale.

E un blog: http://chestii.hostatic.ro/, plin de, după cum bine îi spune și numele, chestii!

Cine postează? În ordinea numerelor de pe tricou: Alex a lu' Bianca, Bogdan, Cosmin, Dan, Ina, Natalia, Mox (ăștia sunt cei mai activi) și alții. Ce postează? Chestii, trestii.

Vă așteptăm!

pensionărpește

2009, cine s-ar fi gândit c-am să te găsesc într-un acvariu? Imprevizibil ce-i drept, dar totuși cum ai ajuns aici? O poveste lungă zici.. Am timp. Da, știu, nu te-ai fi așteptat să găsești pe cineva cu timp liber în aste vremuri agitate. Pentru prieteni, orice, te ascult.

Deci stai așa să ințeleg, aveai alte planuri, dar o întămplare rău intenționată, pe care nici măcar nu o cunoști, dar care e foarte puternică, fizic vorbind, te-a luat cu forța și te-a aruncat aici. Mi se pare greu te crezut. Nu te mai jura. Bine să zicem. Păi și cu toate asea ce e? Cioburi peste tot, un castel ingust, lumină artificială și drăcia aia ce e? Un magnetofon subacvatic? Hai mă să fim serioși. Ia pune ceva. Incredibil, merge! Dar ce-i mizeria aia care se aude? Bine, nu discutăm gusturi muzicale acum. Așa și de când ești aici, în sihăstrie? Vai frate, nu cred! D-aia ești așa răgușit, după atâta hibernare cred și eu. Păi și n-ai de gînd să faci nimic? Când asta? Bine, dacă tu zici. Ne vedem acolo. Ciao!

Re: ce

A ajuns putin prea devreme. De mult nu mai face calcule corecte. Nu ca ar interesa-o, oricum tot ce o inconjoara dureaza la fel de mult, diferentele nu apar din cauza ei, ci din cauza ca lumea nu are ceasul potrivit dupa ora ei. Acum e o exceptie, nu s-a uitat ea la el, a facut-o din instinct.
Se uita in schimb la oameni, unii oameni se uita la ea, altii se furiseaza printre priviri si altii tac. Nimic deosbit. Parca e mai frig si mai lumina. Sa fie zapada abia inghetata, sa fie vantul crud, sa fie caldura ei? Conteaza mai putin, important e ca e frig. Mai corect ii e frig. Restul nu par sa sufere, nu-si dau seama cu siguranta. Un singur soare nu poate face atata caldura pentru atatia oameni, doar nu e Dumnezeu. Numai el poate sa faca orice, oricand, cu oricine, oriunde, si de oricate ori vrea. Suna de-a dreptul porno, scuzata fie-i gandirea. S-a rusinat de sine in fata propriei sine.
Acum cauta ceva. Pe blocul din fata nu e, pe sapca verde a tipului care sta jos n-ar avea loc, pe stalpul din stanga ar fi eclipsata de ultima noapte de concert a lui Stefanita, nici pe gard nu e, l-a pipait in toate locurile unde s-ar putea ascunde.
Simte o mancarime in talpa. Sau e in palma? E incredibil de placuta, parca nici nu s-ar scarpina. Se mangaie putin, usor, tangential, suav, ahhh. Ce repede a disparut. ce-i frumos dureaza putin, nu cineva a spus asta, toata lumea o spune. E adevarat insa, nu te certi cu adevarul. De cele mai multe ori risti sa pierzi, sau te incapatanezi sa inseli.
Grea asteptare.. Si cand te gandesti ca nu cu mult timp in urma era una din starile-i preferate. S-au cam schimbat. Acum e rece, sloi, atat de rece ca un sarut frantuzesc l-ar lipi pe curajos de ea pentru totdeauna. Si cine ar vrea asta? Ea cu siguranta nu, el nici atat, poate doar noi. Ne-am distra copios ce-i drept.
S-au reunit, o pirueta, doua, un sotron imaginar, un elastic roz, o plictiseala amara si ea. Parca e din ce in ce mai frig, isi freaca manusile una de alta in zadar, mai degaraba ar iesi scantei decat sa-si puna sangele-i nobil in miscare. E cel mai lenes lichid albastru existent, istoria asa l-a invatat, asteapta rasfat si desfatare, nu face nimic de unul singur.
Gata, i-a ajuns. A stat prea mult, risca o raceala si nu face nimic care sa-i provoace extaz, n-are logica situatia. Mai e destul pana la ora intalnirii oficiale, dar nu mai are de gand sa zaboveasca. Isi trage caciula pe ochi, isi strange bine fularul si face primul bulgare. Va fi un drum lung plin de tinte amuzante. Ii vor tine de cald.

wannabe

Nu e greu să observi că e trendy să fii special. Și nici nu e așa greu, e deajuns să fii cât se poate de abstract, atât de greu de înțeles chiar și pentru tine însuți. Dar asta nu trebuie să te îngrijoreze, ba mai mult, cu cât ești mai obscur în gândire si acțiuni, cu atât factorul interesant e mai ridicat și atenția asupra-ți e mai sporită. În fond nu faci asta decât pentru ochii lumii, dacă ar fi după tine, ai prefera oricând laurii pe ritmuri orientale, încălzit de lumina reflectoarelor, în timp ce te relaxezi pe un șezlong de pe marginea piscinei hotelului de 11 stele în care ești cazat alături de tot haremul tău.
Unii îi zic artă sau pasiune și e drept că nu sunt în măsură să judec, din postura ignorantă în care mă aflu, dar trăim oare într-un tablou perfect, plin de artiști, fermecător tocmai prin prisma liniilor tremurate și al culorilor amestecate neglijent? Mi-e greu să cred.
Oamenii speciali strălucesc singuri, nu au nevoie de becuri și oglinzi cu care să ne orbească. Oamenii speciali sunt în primul rând simpli, urăsc popularitatea și tot ce fac e îndreptat în primul rând către satisfacerea de sine. Oameni speciali sunt greu de observat pentru că le place anonimatul și sunt înconjurați de oameni complecși care se dau speciali.

răspuns mut

Nimicul, o minte leneșă minte leneș. Se întâmplă frecvent, la întrebări simple, cauze diverse, absenteism, rușinare, încercare de redirecționare a atenției focalizate asupra-i sau pur și simplu minimizarea activității către un zero absolut. Enervant, simpatic, ignorant, subtil, depinde cine și cum îl spune, unde și când, dar mai ales cui. Destinatarul, totodată inițiatorul discuției, are sarcina descifrării mesajului, pentru că, în definitiv, orice nimic are în spate o explicație lungă, prea lungă și prea minuțioasă.
Nimicul trebuie studiat îndeaproape, are multe de oferit în ciuda conținutului sec pe care-l afișează. Ba chiar la prima vedere s-ar putea compara cu un banal bine, însă diferența e uriașă, acesta din urmă asemănându-se cel mult cu un căscat zgomotos sau cu un scârțâit de pantofi pe un parchet lăcuit, mut și incolor.
J. Seinfeld a a făcut un serial despre nimic și a avut lumea la picioare, pe bună dreptate. Iată cum discuția începută cu La ce te uiți? La nimic.. brusc a căpătat sens pentru toți, prin amabilitatea unui om care i-a aflat sensul.

în frig, urare

Și se mai duce unul. Mai are de trăit puțin mai mult de o lună, e în ultimul stadiu. A dezvoltat aceleași simptome ca și ceilalți, acum circulația îi e din ce în ce mai lentă, temperatura îi scade din ce în ce mai mult. Oricât de efemer ar fi fost în ochii unora, trăsătura specifică neamului, a reușit să-i schimbe pe mulți, cu sau fără voia lor. Și el, ca si stramoșii lui, are puteri fantastice, imprevizibile și nu se sfiește să le folosească. Totul va culmina cu cântecul de lebădă ce va marca nașterea unicului moștenitor, identic.
În mod deloc ciudat, lumea îi așteaptă sfârșitul. Morbizi în cuget și simțire, e parastasul favorit, așteptat cu înfrigurare, îl vor regreta la scurt timp. Probabil cu aceeași minte, primele semne vor fi în limbajul trupului, universal, imposibil de neînțeles. Încet însă își vor reveni, resemnați, în așteptarea petrecerilor dintre inevitabilele schimburi de generații.
Și ne vom ura la mulți ani, cât mai multe pahare de șampanie, în cât mai multe locații diferite, cu cât mai mulți oameni, printre care sperăm din tot sufletul să ne tot aflăm și noi.

teasers

Am o bomboană. Ghicește în care mână e și ți-o dau ție. Greu să reziști la mirajul dulce. Poftă sau curiozitate, ceva te va face să cauți indicii: care pumn e mai mare ori nu cumva lucește acolo o margine de staniol? Altfel ai avea 50% șanse și parcă e mult prea puțin. Nu știu dacă e un exemplu potrivit, în ultima vreme mă cam încurc în analogii, însă eu-ul curios cu tu-ul pofticios facem parte din aceiași noi lacomi. Poate era o bomboană expirată, sau una foarte mică, dar dacă nu ghicim pumnul, vom fi dezamăgiți. Liderii grupului, cu o vastă experiență, nici n-ar mai fi încercat s-o descopere, Doar una? ar fi fost reacția imediată la propunere.
Voi apela la folclor, se pare că sunt ceva adevăruri în toate proverbele și zicătorile alea aparent puerile. Cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciodată niciunul? De ce? Nici nu e greu să-ți dai seama. Unu, pentru că cei doi iepuri voi alerga întotdeauna în direcții diferite și doi, pentru că și atunci când ești la un pas să pui mâna pe unul dintre ei, îți aduci aminte de al doilea și te pierzi. Grupul va fi mândru de tine, ai atins nivelul de lăcomie cerut, acum du-te și culcă-te, mâine o iei de la capăt, poate chiar cu 3 iepuri, sau cu 2 și o vrabie, sau cu 2 ciori, în cazul ăsta, una dintre ele ți-o dăm din seara asta, iar pe cealaltă o vei vedea mâine pe gard.

un colț de rai

Mi-aduc aminte d-acel Păcală și d-acea ușă; cum el o căra pe ea, așa și eu îl căram pe el, ei înspre o pădure, noi înspre alta. De fapt nu, mergeam toți înspre aceeași. Toți, adică noi 2, un scaun și o ușă.
Drumul nu-i greu, e drum sălbatic, ușor de străbătut de oameni simpli. Am făcut stânga de 4 ori de la prima intersecție, apoi de 4 ori dreapta la a doua intersecție și ne-am oprit la prima răscruce. Eram cu siguranță în inima pădurii, doar susurul pârâului din apropiere suna cunoscut, în rest până și umbrele își schimbaseră poziția. Am părăsit drumul și am mers ghidați de mirosul apei reci de izvor. Am dat de o poieniță ca-n povești. Dacă n-am fi știut că suntem reali, am fi putut pune rămășag cu oricine că ne aflăm între rândurile unei cărți de basme populare, ediția a doua, revăzută și adăugită.
Am hotărât să ne stabilim aici, am înfipt ușa bine în pământ să nu intre nimeni peste noi și am fixat scaunul lângă o masă imaginară, cu o pâine rumenă și fierbinte și un pahar de vin roșu. Urma să punem capăt epopeei, l-am întrebat dacă îi place unde ne-am oprit. Nu mi-a răspuns, doar pupilele i s-au mișcat, îndemnându-mă la tăcere. M-am așezat pe scaun, el s-a scufundat în iarbă și s-a făcut liniște. Nu se mai auzea nici apa, nu mai vedeam nici umbrele, nu-mi mai era nici sete, nici foame, aveam mai puține dorințe decât o statuie seculară. Perfect de bine, de frumos!..