Surreal

diferend

2012-02-22T12:50:00.000+02:00

S-a pierdut ceva. Și când zic asta nu mă gândesc la mine, n-am avut așa ceva în posesie. Sincer să fiu, nici nu-mi dau seama de ce am impresia asta. Aiurea.

Căldura, confortul, sunt amândouă la locul lor. Ordinea și disciplina lipsesc în continuare, așa cum le place lor. Nu știu de unde să mă apuc. Relatez o stare căutând o cale și nu cred că e ceea ce pare. Mai bine mi-aș pune o dorință în mai multe gânduri, ceva, ceva, tot o ieși. Riscul e doar unul, să nu se întâmple ca dățile trecute. Ce tot vorbesc, mi-l asum. Mi te asum cum am făcut-o mai mereu, în șosete și-n halat, pe verde crud, în amor pat.

Cu gândul în altă parte, revin la ceea ce sunt de ceva vreme. O să plonjez încă de la primul șut, cu sau fără urale.

Mood mode model

2012-01-29T19:07:00.005+02:00

Am început cu titlul, exact așa cum nu obișnuiesc să fac. Euforia ce mi-e înșirată în fața ochilor nu poartă dedicație și asta o face aproape specială. În halat, pe beaturi de papuci și zgomot de frunze declar neoficial că e bine să fie. Așa cum am înmugurit în mijlocul iernii, așa am de gând să și plutesc, fără grija unei adieri, spre răsărit. Estul care aduce pe lume mândre numai una și una nu e chiar așa depărtat. Dau o tură, bag niște târcoale, și iată, buchetul este gata de a fi aruncat spre norocul improbabil până acum ceva vreme.

Modelaj de stare! Mulțumesc cu verde în obraji, mulțumesc timpului trecut, mulțumesc vouă: capăt voce la capăt de drum.

Catifea

2012-01-18T18:40:00.000+02:00

Îndemn la calm, un calm nefiresc. Ce am învățat e că oricât de neașteptată ar fi, panica și graba nu duc la nimic decent. Mă pot ușor contrazice cu câteva halbe de adrenalină, dar deznodământul ar fi același. Tensiunea emanată de un fir de păr înainte de a se rupe este cu siguranță o imagine plăcută simțurilor. Niște simțuri paralizate dealtfel de vremurile în care au stat atârnate.

Ajutor mai cer când am senzația că văd capete, chelii, fire blonzii. Ne-am născut cu frică și vrem încordare primitivă, ne dorim afirmare și nu neapărat cu aportul nostru. Batem în retragere și avansăm urlând din toți rărunchii.

-Cine e ăsta, bă?

Eu sunt voi, ca voi, cu voi. Voi nu mă știți, dar ne cunoaștem. Nu ne-am văzut, și totuși am auzit cum că am fi mai mulți. Nu e neapărat un lucru bun, putem să-l facem să pară așa fără să existe urmări. Cum am ajuns aici? Printr-o deloc simplă coincidență de loc. ce facem acum? Punem mână și căutăm ceva să ne scoată din cochiliile pe care nu de mult le țineam ascunse. De ochii lumii, de ochii proprii. Hai să încercăm. Hai să ne riscăm. Rău nu poate fi, am fost odată copii.

Verde vifor

2012-01-03T18:47:00.003+02:00

Am stat mult timp pe gazon, printre libelule și broaște, m-am adaptat la verde fără a-mi schimba vreodată culoarea. Îmi port pălăria destul de neglijent și mă retrag ușor în carapacea unui 2010 la fel de incomod ca oricare altul.

Nu vorbesc ca să mă aflu în treaba, m-am testat destul de serios. Sănătate, fericire, noroc, mi-au fost urate și le-am tratat ca atare. Unde mai pui că am pus și eu de la mine. Și unde să mai pui și ce mi-a rămas în plus? Poate sub niște zăpezi, un loc bun de ascuns orice, de la răceli la ghiocei și de la mine la tine.

Am înghețat, mi-a intrat în oase și nu-mi mai simt buzele, când îmi revin am să te numesc vifor vendeta.

Must listen

2011-12-30T22:02:00.001+02:00

Minute man

2011-12-07T18:49:00.004+02:00

Obișnuiam să dau lupte grele cu timpul și cu aproape tot ce-l înconjura. Din păcate, problema nu era acolo, ci în altă parte. De fapt, problema nu era o problemă, era doar o senzație. Am fost antrenat să nu-i mai dau importanță și iată!, am descoperit prostii.

Acum stau și mă uit la ele, cum să le fac să nu-mi mai repugne? Despre asta nu am citit pe nicăieri nimic, iar sfaturile îmi par destul de obosite. Drumul lung, de la gură la ureche și mai departe, mă fac să nu mai am încredere. Detaliile mă împing spre start, câinele rău mă întoarce la căsuța cea dintâi. Acolo am să stau, învârtind zarurile și așteptând un moment de neatenție în care să le pot arunca. Miza mea e pe un 13.

Joc pasiv

2011-12-05T18:14:00.001+02:00

27, 25, 71, 27, 25.

Ai zice că am descoperit un nou șir, mai complicat chiar decât cel al mult mai celebrului Fibonacci. Ei bine, da, așa e, problema e că la bază nu există nicio logică matematică, ba dimpotrivă. Două repetiții și un apogeu aduc mai degraba cu o colină prost desenată, într-o pauză plictisită, luată în timpul orei de sport. Iar cum restul din socoteală nu se potrivește nici cu cel din alți ochi și nici cu cel din jurul altor sticle, am impresia că Euridice chiar există și slăbiciunea nu-mi dă pace.

Îmi dedic nopțile uitării și diminețile amintirii. Sunt pe un invers pe care nu te poți supăra, își face efectul. Refugiile sunt pentru a fi refuzate, doar zâmbetele rămase pe un perete după clipe de holbat în ecranul colorat îmi mai trezesc interes.

Gol Fiera! Trecem în avantaj! Se poate fetelor, se poate! Meiroșu ne face să visăm!

Solar

2011-08-17T14:09:00.003+03:00

Stângaci, iau fiecare cheie în parte și o privesc atent. Abia ce trec de a zecea și îmi dau seama că am citit greșit. Am scos din context ce am înțeles și așa am rămas. Nu pot să mă plâng, ar fi absurd.

Acum stau în fața ei și încerc să o deschid. Mă doare pieptul de cât am dat cu pumnii, mai bine aștept. O fixez cu ce mi-a mai rămas, răbdare am din belșug, doar eram singurul în stare să-i ureze noapte bună micului Sisif.

Mă trec niște aburi. Or fi ai unei beții, ori ai unui trenuleț, mereu i-am încurcat. Abia acum îmi apare ceața cu iz de deja-vu, mulțumesc Master Yi. În sfârșit deslușesc ce era prea clar să fie citit.

caligrafie și algebră

2011-02-24T23:16:00.002+02:00

Dac-ar știi ele mințile ce ușor se afundă, n-ar mai încerca atât de mult să atârne și ar merge pe varianta curbilinie. Ăsta ar fi sfatul meu pentru ele, din a mea viziune lăptoasă și deloc împărtășită.

Dar cum vorba lungă nu generează decat poate acid acetilsalicilic, în cel mai bun caz un perpetuum mobile necenzurat, mă gândesc serios să fac ceva în privința asta. Și cum opțiunile îmi sunt limitate de cu dimineață, am să tac și-am să fac, câte puțin din fiecare, până nu mai pot. Dup-aia o iau de la capătul celălalt și mă întâlnesc la mijloc. Și atunci să vezi bucurie pe toate capetele tuturor.

Mă apuc de îndată ce reușeșc să-mi înfig acest deget bont într-una din tâmple. Am început să ascult sfaturi și să mă aliniez la moda voastră, poate așa mi se vor trece cu vederea și mai multe. Nu păcătuiesc sperând de ieri, de azi.

Am comentat și concluzionat, bolduit și colorat, pentru o înălțime șubredă. Cine îmi mai dă cifrele acum? Dar atunci? Între timp să ne vărsăm pe furiș.

scalar de bloc

2011-02-11T01:47:00.009+02:00

Eram cât pe ce să uit cum se scrie fără ele, era chiar să mă fac uitat din poarta pe care am apărat-o cu atâta drag.

"Ce s-a întâmplat?", ar plânge unii. Din păcatele mele s-au întamplat prea multe pentru un timp așa de ascuțit. M-am simțit câteodată zmeu, câteodată paraleu, și am încurcat borcanele. Pe cele de murături cu cele de miere și invers, tendințe plăcute suedeze. Apoi mi s-a făcut dor de lucruri și rău de mucuri. Am ținut-o întruna în două luntre.

Acum ce-i de făcut nu știu, că eu tot fac și nu se mai termină. Îmi trebuie să trag niste suflet pe nara stângă de să-mi sfârâie urechile. Mă odihnesc apoi cu botul într-o palmă de om mic și aștept să-mi mai sune un ceas. Îl voi purta și pe el ca atare, n-am încotro și nici încolo ori altundeva. Mă voi opri la primul Jpeg de 600x400px ce-mi va închina o atingere nesimțită din toate punctele de vedere.

Cică acum 10 minute s-ar fi întâmplat o revedere. Conform prevederii, prevăd un armistițiu, ba chiar o împăcare de durată mică spre medie, asemeni unei întreprinderi falimentare.

Aloo, sunt al tău din nou, răvăși-m-ai!

-nt

2010-10-27T12:46:00.002+03:00

Ce începe când tocmai s-a terminat și se termină fără să fi început vreodată? Nu pot să-mi aduc aminte. Nu pot și gata. Oricât aș încerca, oriunde aș căuta. Am aflat măcar de unde această barieră de netrecut, o salcie plângătoare ce și-a săpat singură abisuri de jur împrejur. Abia am reușit să umplu sticlele noastre cu lacrimi între timp, același timp în care un bob e și stafidă și vin. Vă torn acum pe rând și vă șoptesc vorbe de prieteni eterni și prietene eterne. Luați-mă în seamă, luați cu pâine și mestecați.

Doamne, ce n-aș da să prindă cineva peștișorul ăla de aur odată!

de azi nu

2010-07-22T17:21:00.004+03:00

Bună ziua domnule! Ce vânt te aduce pe meleagurile noastre? Nu-mi spune că ai uitat ce ai făcut ultima oară când ai trecut p-aici. Nu cred să fie careva să nu regrete inițiativele tale, pentru ca mai apoi să le hulească, iar și mai apoi să le renege fiecare după puteri. Nu, ne pare rău, dar nu cred că e momentul unei noi înfățisări. Ți-a trecut vremea bătrâne, iar noi ne-am săturat să ne tot înșeli așteptările. E timpul să faci cale întoarsă și să continui căutările în altă parte. Nu sunt răutăcios, ba chiar am avut de multe ori tentația să-ți urmez pașii, un efort care cu siguranță m-ar fi costat aproape cât te costă pe tine și nu vreau asta. Prefer liniștea pe care o promovezi și tu mereu. Sunt vocea lor întru-totul, degeaba încerci să mă acoperi, nu mai ai nimic aici. Sunt strigătele care te simt și te alungă. Pleacă, te rugăm, până nu e prea târziu!..

impersonal

2010-07-15T00:35:00.004+03:00

Ne-ai ales întâmplător, dintr-o mulțime dezordonată. Ne-ai arătat drumul și ne-ai așezat cuminte într-un întuneric ușor de accesat. M-ai ales târziu, după ce i-ai încercat și pe alții și totuși nu m-am resemnat. Ne-am așezat împreună la masă, am adoptat o poziție ce atrăgea priviri admirative, dar ce a urmat nu voi uita ușor. După un început în care ți-am purtat parfumul, ți-am mângâiat tenul fin și ți-am purtat semnătura angelică, te-ai folosit de mine fără nici o urmă de milă sau regret. Ai exultat chiar când în cele din urmă s-a terminat murdarul ritual și ai scăpat de mine, făcându-mi vînt într-un abis împuțit. Tentativa de răscoală, alături de cei răniți a fost ușor înăbușită cum numai un tiran inocent o poate face. Ne-ai trimis departe, mult prea departe pentru a mai îndrăzni să visăm la răzbunare. Păcat că doar atât știu să fac, sunt doar un biet șervețel..

Reverberații nocturne

2010-07-14T14:01:00.003+03:00

Am să încep prin a-mi cere scuze pentru disconfortul creat persoanelor de la masă. Lăsați-mă să plătesc vă rog. De acum câteva luni începând și încă neterminând v-am bruiat constant, la asta însă voi reveni cu altă ocazie. Momentan mă adresez doamnelor din primul rând și al celor din al patrulea, poate chiar și domnilor din primele 3 coloane. Cu dumneavostră dragilor, am să-mi petrec o buna perioadă din timpul meu scurt și vă promit că n-o voi face din obligație. Nu ne-am adunat aici să ne răscumpărăm din vorbe, nici măcar să punem cap la cap indiciile ce vor constitui planul de atac. Vă veți da seama pe parcurs că întâmplările sunt o categorie familială a conicidențelor, care la rândul lor se amestecă cu mici și inofensive hazarduri urmând a da, de cele mai multe ori, naștere frumosului. Aici recunosc că nu am niciun amestec, nu mă descurc cu rețete.

Acestea fiind zise vă las în compania sunetelor voastre favorite, a balsamurilor și a zâmbetelor stângace. Mă găsiți vis-a-vis.

3 doamne

2010-06-08T10:04:00.004+03:00

Dacă n-ar fi venit de la A.m.p, cu siguranță n-aș fi răspuns leapșei. Dar iată cum accept să alerg puțin fără să mă pun pe coco.

Încep dezamăgitor pentru că nu numai că îmi lipsesc cele 3 cuvinte, dar nici nu am găsit vreo pușculiță ajutătoare. Astfel că am să invoc 3 litere, de la 3 fete care n-au fost deloc departe de un titlu onorific.

Prima este I. care mi-a arătat cum e să fii spontan, să te plimbi prin locuri la care cu puțin timp înainte nu îndrăzneai decât să visezi. Mi-a arătat cum oboseala fizică nu doare și cum zâmbetele se folosesc și în alte moduri decât pentru a reacționa banal la o poantă regândită. Mi-a demonstrat cum există momente în care poți refuza imortalizarea într-un tablou pastelat, alături de toți ceilalți, neoporidu-ți mersul legănat, în paralel. Mulțumesc I.!

Urmează O., cea care îmi cunoaște limba. De la ea am aflat frumusețea gândurilor fără sens. Filmul nostru a fost o reeditare a unor episoade nedifuzate de nimeni, un joc de cuvinte rar, cu punctaj mare. Am făcut parte dintr-un duet fără muzicalitate, fără toane și mereu pe aceeași măsură. Mulțumesc O.!

Am să închei cu A., fără să am vreun motiv ascuns. Ea m-a pus să mă uit în oglindă și să reflectez. Numai cu ajutorul ei am început să observ detaliile, sa-mi văd ochii așa cum nu se văd când mă uit pe furiș. Am tălmăcit și răstălmăcit, mereu în fața aceleiași bucăți de sticlă care mă copia întru-totul. De pe un stadion până în podul unui han, tot ce am făcut a fost să mă holbez. În cele din urmă m-am văzut. Mulțumesc A.!

Almanah

2010-05-13T02:03:00.001+03:00

Mă echipasem cu picioarele de munțoman și nu mai aveam nevoie decât de ajutorul unui shuffle norocos pentru a-mi începe odiseea. Lăsat pe spate, sprijinit în coate și pe scoarța moale doar în aparență, nu puteam să nu mă gândesc. De fapt niciodată nu pot să iau o pauză totală, un defect. Închid ochii și mă potrivesc în cadrul roșu, inspir niște secunde creative, urmând să expir încet, încet, depășind mai întâi termenele lor. E prima dată când mă simt bine după o absență de câteva decenii, parcă.
Am renunțat să mai gândesc cuvinte, mă descurc și fără. Ba chiar după o impresie total obiectivă reiese că mi-e mult mai bine așa. Da, doar mie, sunt aproape singur, nu mă vede nimeni. Important e să le evit capcanele involuntare și să-mi potrivesc salturile cu ritmul muzicii. Of, iar aceeași greșeală!.. Nu mă pot abține să nu fac scenarii, oricât de oricum ar fi. Prost, Seb, prost!
E timpul. Nu pornesc chiar entuziasmat, mai ales după uriașa decepție de mai devreme. Scuip niste fum neuronal. Mă ridic, te ridic, ne uităm unul la altul și te abandonez după zile si zile de repetiții făcute împreună. „Alma, nah! Voi găsi un rucsac și sus, tu mă tragi în jos, mult prea în jos..”

albastru tăcut

2010-05-10T09:19:00.007+03:00

Apartenența la cea mai des întâlnită specie de mină de pixuri nu a părut să-l deranjeze vreodată. Mereu a trăit cu impresia că are momente când își poate schimba nuanța, ba chiar pretindea în mintea-i că deține o ciudată impermeabilitate a tuturor liniilor trasate de el pe orice tip de hârtie. Și ca orice întâmplare care își rezervă dreptul de a fi povestită în mare parte datorită incertitudinii acțiunilor ce-și fac loc printre rânduri, acest albastru a promis și promite că va mai promite.

Câte din promisiuni și le-a ținut? Mai pe toate făcute altora, mai niciuna făcută lui, e un culor intrat în tiparele altruismului și rămas acolo. Își mai aduce aminte din când în când cum era înainte, cum toate cele 3 încercări de a-și aerisi literele proaspete și-au găsit sfârșitul în lungi pauze, succesoare ale strofocărilor pulmonare ce s-au dovedit a-i servi doar ca și muze. Toate celelalte adieri nu au reușit decât sâ-i gâdile obrajii cu șuvițe umezite de caniculă. Culorile fierbinți nu i-au inspirat niciodată încredere, dar în ultima vreme l-au atras de prea multe ori ca să mai poată nega un trend inconștient.

Acum caută răcoare, ba chiar frig, se așează pe verdele favorit și urmărește jocul. Nu va mai dura mult până când își va pierde glasul și va sări iarăși mut în calea uneia dintre ielele pe care le iubește așa mult. Nu vrea să nu poată să le facă față, nu trebuie să le lase să-i scape. Un galben i-a adus aminte de ceva ce el de mult uitase, o frică pe care o ignoră din cele mai vechi timpuri. Unde ar mai fi farmecul? Și de ce are momente când simte mici tremuri ce nu-i aparțin? Să aibe legătură cu nuanța fricoasă de galben? Iar dacă, prin absurd, farmecul dispare, va veni rândul altei culori să facă farmece?

astenie

2010-05-04T12:50:00.001+03:00

autostrada fără lună

2010-05-03T14:29:00.005+03:00

E o plăcere să-i calci pe asfalt, să-i simți granulația, netezimea-i, pe tălpile de cauciuc. Se bucură de o realitate ieșită din comun, e dorința oricui, dar mult prea puțini se bucură de ea. Însă odată ce ai ajuns să-i calci pe urmele scrijelite de timp însuși, vei descoperi plăceri nebănuite, negândite de o minte verde. Nu e nici pe departe o utopie, se poate demonstra oricând, prin poze, vorbe și matematică. Am privit-o la început cu reticență, argumentele pe care știința mi le aduce nu le pot contrazice. Astfel că mă echipez și-mi iau avânt. Am să alerg până la epuizare, până când picioarele îmi vor fi așa de grele încât pașii vor lăsa în urmă basoreliefuri de-o eternitate indiscutabilă. Să vedem atunci cine va mai avea curajul să-mi arunce în față negații ori contestații ale unei caligrafi perfecte.

Așadartocmai când vechile limite se îndepărtează lăsând în urmă siluete dornice de recunoaștere, iar slalomul prin beznă e atât de bine dozat încât reușesc să ignor fiecare lege a fiecărei gravitații a fiecărei proiecții, apare! Neantul a ieșit la joacă cu o nălucă năucitoare și mi-e imposibil să le rezist. Ce caută aici și de ce a început să-mi lumineze noaptea?

O urmăresc deja de ceva timp și înțeleg că nu voi mai avea energie s-o ajung. Nu a semnalizat nici măcar o dată, de stat pe avarii nici nu poate fi vorba, schimbă direcția des și brusc. Simt că am intrat într-o buclă și mă învârt în aceeași intersecție, iar semaforul intermitent refuză sî-mi acorde vreun indiciu..

aniversare

2010-04-14T00:53:00.004+03:00

Tu! Ia niște timp și fă-ți de cap. Te învăț cum, nu că m-aș pricepe, dar știu. Îți zic ce să faci până și cu ferestrele dintre secunde, am aflat aproape tot. Căștile pe care le port mereu când cineva vorbește cu mine sunt fictive. De fapt zgomotul apare numai când mă adresez mie. În premieră recunosc, obișnuiesc să fac asta. Nu, stai liniștit am reflexe care mă ajută. De cele mai multe ori și pe cei din jur, sunt reflexe deloc des întâlnite, am să-ți mai povestesc despre ele.
Momentan deschide palma și acceptă-mi darul, numai așa o să afli. Adevărat, nu sună încurajator deloc, dar crede-mă că nu ai nici cea mai vagă idee a ceea ce o să urmeze. Promit că îmi voi verifica cutia poștală periodic și-ți voi răspunde fără întârziere la toate scrisorile de mulțumire.
Ahh, naivitatea asta!.. Nu renunț la nimic, nu mă schimb, nu îmi pune buna intenție la îndoială, te rog. De fapt nu te rog, te las să alegi. Tu, amatorule de plăceri rare și nu prea, intense și nu foarte, auzite și nevăzute, amână-mă după ce deschizi cadoul.

abisal

2010-04-12T08:58:00.007+03:00

Am prins o zi senină, un ocean liniștit, apa limpede. Din înălțimea stâncii mele favorite studiez atent siluetele diforme, le-am învățat haosul din mișcări. Am ajuns chiar la stadiul în care pulsul mi-o lua razna în fiecare moment în care le pierdeam din vedere. Spre norocul meu însă, le reîntâlneam după fiecare frecare la ochi ori după ce mă lăsam conștient hipnotizat de singurul soare pe care un cer așa mic îl poate suporta.

Am văzut hore, am văzut petreceri, zboruri marine în stol de rațe sălbatice, siluete grațioase și autoportrete stilizate. Am întâlnit bucurie, somn, meditație, agitație, nepăsare și zgomote surde. Dar probabil că știi deja toate astea, le urmărești cu același interes în fiecare nor de cer senin.

Am fost, sunt și voi fi mereu tentat să mă arunc într-un echer perfect, urmat de trei piruete care ar face invidios orice filet, oricât de antrenat ar fi. Am să mai stau totuși aici, e prea comod și îmi place mult prea mult ceea ce văd, chit că risc să mă rătăcesc în miraje. Știu că voi ceda la un moment dat, mă voi îmbăta și voi reacționa inconștient, fără să știu să înot.

ascuțitori

2010-04-06T22:38:00.002+03:00

Mă convinsesem în cele din urmă că e cazul să iau o pauză și să reflectez. Așa că am aruncat la vecini toate tentațiile și m-am apucat de treabă. Nici n-am colorat cum trebuie prima pagină și mă văd brusc întrerupt. Cât tupeu sa ai totuși să scoți din mediație un aspirant la titluri senzaționale? Mă dezmeticesc și pun creionul fără vârf deoparte, caut ceva să n-aibă nevoie de nuanța aia.

Perfect! Nici nu se putea mai bine. Un nou început optimist. Culori sinonime pentru ochii neantrenați sau deloc pentru cei prea critici. Ah, iar mă întrerupi? Nici măcar nu e așa urgent să nu suporte așteptare. Iar am rupt vârfuri tocmai când le mânuiam așa bine! Încep să te urăsc.

Mai încerc, doar n-am să mă dau bătut. Poate că lipsea fundalul sonor. Sau poate cel culinar. Experimentez în toate felurile, degeaba. Obosesc de atâtea schimbări, mă amețesc și mă fac să confund culori rivale.

Nu mai am soluții, aștept, sughițul m-a sleit..

procentual

2010-03-31T00:20:00.002+03:00

23,7% oțet balsamic
19,1% degeaba
10% smog
10% vânt
10% nisip
6,9% verde libian
6,38% antiteze de baltă
5,55% întuneric
3,14% litere șchioape
3% litiu-ion
2,22% vise necurate
0,01% esență de rom

fără hartă

2010-03-28T23:35:00.004+03:00

Te-am văzut plimbându-te în continuare printre aceleași, blocuri cel puțin seculare, neclintine de vreo eroziune spațialo-temporală. Aceiași pași, indicii ale unei muzicalități pe alocuri neînțelese, chit că privite după indicații. Ai putea chiar la un moment dat să-ți apeși amprenta atât de tare în familiaritatea străzilor încât ele, pe rând, te vor revendica sub ale lor plăcuțe albastre. Iar tu, în plictiseala-ți deloc profundă, îți vei dori să ajungi din nou în intersecțiile desenate mult prea identic, de unde va izvorî un nou drum, cu acelasi ritm.

Mă întreb de multe ori cât de absent poți fii în momentele în care strălucirea de vis a vis absoarbe tot ce ar trebui să rămână pe loc, iar tu pur și simplu uiți să mai ridici privirea înspre cel mai apropiat balcon. A crea inerție din repaus nu e un lucru cu care ceilalți s-ar mândri..

în tacla

2010-03-24T22:37:00.003+02:00

Retrospectiv vorbind, te-aș întreba de câte ori ar trebui să se întâmple un lucru pentru ca în urma lui să apară o concluzie de neclintit?

Am să-ți povestesc cum n-a fost să fie și cum a fost să nu fie.

Vei știi cum e să te pierzi, cum e să cauți și să nu găsești și apoi să te întrebi de ce oare nu mai vezi nimic în întunericul preferat.

Totodată poate vei realiza că oricât ar fi de tentant, nu e indicat să folosești sunete uzuale atunci când cineva ți se adresezează cu diacritice.

Și nu în ultimul rând, te voi asculta cu strângere de inimă când vei trage concluziile și când îmi vei ura.

prinsori atemporale

2010-03-14T14:45:00.006+02:00

Există oare o perioadă de timp maximă pe care să se poată întinde un pariu? Dacă da, cine o stabilește?

Personal mă gândesc că un pariu început prin tradiționala strângere de mână (cu sau fără martori, depinzând de gradul de seriozitate și interes al celor 2 competitori) nu se poate termina decât fie printr-o condiție încălcată, fie prin atingerea deznodământului. Și când mă gândesc la o clauza nerespectată, mă refer îndeosebi la capitolul *Forță majoră* și nu la eventuale mijloace ilicite folosite de una din părți pentru a scăpa de legământ.
Deadline-ul constă dintr-un eveniment viitor, de care ambele părți sunt conștiente ori de un task completat sau ratat ce influențează decisiv deznodământul rămășagului. În cazul duratelor lungi și foarte lungi de timp se pot alege date importante ce sfidează uitarea (ajunul Crăciunului, ziua de naștere ș.a.).
Astfel am ajuns la cele mai greu de întreținut pariuri, cele de lungă durată. Factorii descurajatori ce intervin în primă fază sunt: incertitudinea unei prietenii destul de trainice, interesul scăzut al mizei la momentul viitor și deloc de neglijat, festele memoriei.

Am de gând să găsesc modalități să fac pariurile ce includ decenii mult mai atractive. Până acum mi-au sărit în ajutor bancherii și unul dintre cele mai mici tatuaje. Mai caut. Pariu că până devii bunic(-ă) găsesc cel puțin 24?

baba dochia '10

2010-02-17T23:11:00.008+02:00

Cine spune că nu pune preț pe confort e cel puțin ipocrit. Cu siguranță e aceeași persoană care nu vrea să lipsească de la anumite evenimente cu toate că deja ochii-i refuză realitatea, iar picioare-i urăsc inerția. El e cel care mănâncă acolo pentru că așa face și ăla, se îmbracă de dincolo pentru că prețurile ating pragul maxim pe care și-l permite și merge la petrecerile Vâjj pentru că apar poze cu el pe net în ziua imediat următoare. Pentru el aparențele sunt totul!

De cealaltă îl avem pe el pentru care idealul se confundă cu plăcerea. El pune distracția pe primul plan și nimic altceva pe următoarele. El e hedonist și nu se tratează. Lui îi plac prietenii lui și nu-l interesează ce și unde mănâncă. El are haine comode care nu se asortează, dar ce contează? El se atașează de obiecte, de oameni, de ticuri, de vicii, de culori, de melodii și nu uită niciodată să-i ignore pe cei care tind să-l critice. El suferă când pierde unul dintre oriceurile care îl fac fericit.

Long story short, duminică la 8 dimineața am plecat încălzit spre casă, după o noapte de haos, fără geaca mea favorită primită de Crăciun de la ai mei. Puțin mai târziu moșu' mi-a lăsat însă un exemplar identic în cuier, iar casa s-a umplut de miros de brad. Marți cu băieții în drum spre un pub, am coborât în timp să-mi recuperez prima iubire. Acum am dublură și mă joc cu un hacky sack. E bine!

două treimi

2010-02-15T14:54:00.005+02:00

Am observat că de fiecare dată când acord banalului prea multă importanță, are tendința să se revolte și să mă uimească cu cele mai surprinzătoare scenarii de film. De ce ți-aș spune ție asta? Momentan habar n-am, dar dă-mi o șansă să mă explic. De fapt nu, dă-mi 3, vreau să fiu veridic. Cronometrează-mi poveștile cu sorbituri mici, cateodată reciproce. Te las să-mi contrazici convingerile, să-mi alterezi realitățile și-atât. Am putea să continuăm zborul, dar am să clachez. E prea mult pentru mine, m-am oprit în fața celui de-al treilea nor și nu mai văd nimic. E timpul să-mi promiți că mă ajuți și impreună vor ajunge la al nouălea. Minte-mă frumos, dă-mi aripi și-o poză. E tot ce-mi trebuie pentru a re-regiza fiascoul lui Amelie.

E ceață sau e fum, pe retină am smocuri de tutun roșiatic, dar țin minte că azi trebuia să decolez.. Ah, să decolăm, mă corectez, că doar a fost ideea ta. Cum, ai uitat? Imposibil, doar eu am voie, așa mi-am spus mereu. Las' că mai e o șansă, în noapte, tot la 11. Recunosc, e scenariul prost care prevestește filmul mediocru de care te-ai ferit mereu. Încet încet mi-aduc aminte de lucruri știute pe care nu mi le-ai spus. Nu intuiesc, mă sprijn pe al treilea nor și moțăi, mai e mult până departe..

se termină cu a?

2010-02-01T13:12:00.005+02:00

Politicos sau nu, observ că tind să folosesc pronumele în detrimentul prenumelui. Nu-mi dau seama dacă o fac voluntar sau fără intenție, cert e că îmi dă o senzație mult mai prietenoasă decât ceea ce se regăsește în Buletin. E drept, asta nu mă va ajuta deloc într-un scenariu în care eu, ca și căpitan de vas, încerc să dau indicații individuale echipajului pentru a ne pregăti să înfruntăm o furtună iminentă.
Revenind, există două scenarii în care memoria mea vizuală treBuie să se împletească armonios cel puțin cu memoria de scurtă durată, iar măcar una dintre ele să se ridice la nivelul gintei care m-a adoptat. Primul, în care există un element comun ce ne va face să ne strângem mâna și să prezentăm, al doilea în care măcar unul dintre noi are curiozitatea sau educația necesară pentru a folosi la un moment dat clișeul introductiv "Cum te cheamă?". Evident, în cazul suBsemnatului, niciunul dintre cele două nu reușește să-mi umple acei 8 Biți amărâți, Ba mai mult câteodată se întâmplă să mă pomenesc și cu câte o parolă din familia lapsusurilor ireversiBile.
Fac pe această cale un apel deschis către cei ce dețin putere asupra privirii mele tâmpe și a atenției nedistriButive cu care mă mai mândresc: faceți-vă milă de un Biet pezevenchi și atunci când mă vedeți că intenționez a-mi lăsa haina la garderoBă, strecurați-mi un pix și-un servețel în Buzunar și spuneți-i că sunt student la jurnalism. Mulțumesc!

dor.de

2010-01-22T15:00:00.003+02:00

Am o nevoie nouă. Mi-o doresc cum nu-mi aduc aminte să-mi fi dorit ceva vreodată. Simt că acolo mi-e salvarea mult așteptată. Problema e însă că nu-mi dau încă seama despre ce e vorba și ce ar trebui să fac concret. E ca atunci când aud o melodie, iar urechea mea acționează cum știe, prost! Nu o poate reproduce, nu mă ajută să o fredonez, nici măcar nu înțelege versurile. Deja cred că am un anumit ceva care mă tot induce în eroare și care se amuză pe seama mea, neținând cont de temă sau subiect.
Astfel am misiunea să-mi găsesc dorul și să mă înfrupt din ale lui poame până ceva-ul va striga răgușit că nu mai poate, că-i ajunge. Cum fac asta? Extrem de greu de anticipat, mă apuc de testat, poate, poate. Acum am nevoie ca niciodată de norocul începătorului!

la înălțime

2010-01-12T00:07:00.002+02:00

Era odata un oraș.
În oraș trăia un om.
Omul era brunet și avea o prietenă.
Prietena era brunetă și avea un prieten cu ochi verzi.
Erau vremuri grele și ei doar pe ei se aveau.
Nu erau prea multe de făcut, dar pe ei nu-i interesa.
Fiecare avea două zâmbete și le era de ajuns.
Într-o zi în viața lor a intrat o fata înaltă.
Acum toți aveau trei zâmbete, mai puțin fata înaltă.
Ea avea doar două.
Într-o zi l-a întrebat pe unul dintre ei ce se întâmplă, ea de ce nu se poate bucura de toate zâmbetele?
Nu a primit răspuns.
L-a întrebat și pe al doilea același lucru.
Nu a primit răspuns.
L-a întrebat și pe al treilea.
A primit o grimasă și un răspuns.
*Nu-mi place să port tocuri.*

roar!

2010-01-08T01:13:00.002+02:00

Să tot fie ceva posturi de când mă laud că restucturări, nebunii, idei noi, inovații. Bullshit! A fost nevoie de schimbarea a mai mult de 2 cifre ca aparențele să nu mai înșele.
M-am trezit într-un final apocaliptic, lovit din toate părțile, crunt, cutremurător. Scenarii de coșmar m-au învăluit și mi-au prezis un prezent sumbru. Adio sfaturi sau îmbărbătări, adio! Bun venit mie! Am un loc rezervat în loja neputinței, voi asista la spectacol înconjurat de voi. Vă ameninț cu decepții, am de gând să stau în picioare. Ce nu te omoară, cu siguranță te face mai deștept. Hai, să începem!

La ce m-am gândit, mă întreabă o reporteriță puțin cam prea peltică. La nimic, în mare. A Nordului, cum care? Aoleu, câtă lipsă de profesionalism. Unde am ajuns, ce ni s-a întâmplat? O, lume ciudată, mă accepți așa cum am ajuns? Să ne facem de cap, să ne cumpătăm destrăbălarea și s-o luăm de la început, de mai multe ori, în același timp și mereu cu alții. De data asta fac față, sunt absolut convins de asta. Am dat 3 cu primul zar, e inutil să-l arunc și pe al doilea, nu ar avea decât puterea să-mi confirme ceea ce deja știu. E momentul!

izvorul fericirii

2009-12-07T00:52:00.004+02:00

Am două misiuni, dar prefer să ignor una, asumându-mi consecințele. De toți banii plăcere! E atât de cald și liber, numai așa mă pot potoli. Investesc să-mi alin setea și mă așez. Momentan nu prețuiesc confortul, o masă cu bănci de lemn e tot ce-mi trebuie. Nisipul parcă frige, dar berea rece îl face uitat. Am în jur un decor de vis, un vis frumos, dar frumos tare! Cu muzică ca asta, oameni ca mine, zâmbete la fel. Mă uit spre ei, spre zare, mă joc cu rămășițele unei cochilii și mă bucur. Râd peste tot. Rămân în pană de superlative și onomatopee euforice. Nu e un vis și e atât de perfect! Beau în cinstea ei, a lumii!
Vino, așează-te și hai să stăm împreună. Hai să tăcem și să ascultăm ritmurile și șoaptele ce ne înconjoară. La cererea lor hai să încercăm să le ținem minte. Uită-te în ochii mei și promite-mi că n-o să le mai uit, că sunt ale mele pentru totdeauna. E atât de bine! Mai iau o gură. Ultima. Sunt prea beat de fericire.

intr-o doara

2009-11-30T23:25:00.000+02:00

Da impresia de cele mai multe ori ca a plecat de ceva timp. Nu se lasa corectat. N-ar fi cinstit fata de voi. Privirea-i pierduta, mainile-i inclestate in formatiuni scheletice nefiresti, mersu-i absent, nimic nu deranjeaza. Nu vrea sa reprezinte, aude si atat. Albastru-i din ochi e la fel de incolor precum paharul pe care il scapa regulat printre clipe de plictis. Cateodata retraieste minuni, atat de rar ca-i sunt imposibil de numarat. Alteori inventeaza revelatii false, atat de dese si colorate, dar cu o scoarta mult prea groasa. De cele mai multe ori insa infloreste cactusi spinosi si numai cu ajutorul vostru. Nu exista nimic pentru si nimic impotriva, dar chiar daca ar exista nu s-ar ajuta de ele, cel mult le-ar formula ca si intrebari. Acum n-are chef si n-are sa spuna nimanui. Asteapta in zadar sa fie ghicit si ii place!

Cat e adevar, cat nu-i provocare?

repede

2009-10-14T00:53:00.002+03:00

Adrenalina nu dă inspirație. Ba dimpotrivă, nu știe decât să împroaște cu iluzia puterii. Ia minți și dăruiește acte de vitejie, prostie, elan și bătăi rapide din palme.

Inspirația dă adrenalină. Cu cât mai multă, cu atât mai plăcută, la prima vedere. Aduce în prin plan scenarii fanteziste, vorbe rostit corect, vise și bătăi rapide ale inimii.

hai!

2009-10-02T02:01:00.003+03:00

O seară ce a fost și o zi ce se anunță, doar asta contează atunci când zâmbetul îți atinge obrazul și ochii ignoră oboseala.

Dă-mi mâna, ce-ai făcut azi?
Mă gândeam acum la tine și la cum îți place ție să ignori, să râzi de alții și să te deranjeze când lacrimile te încearcă. Și asta pentru că te încăpățânezi să mă asculți. Îți vreau doar binele și niciodată nu ți-am înșelat așteptările, nu înțeleg de ce n-ai avea încredere în mine. N-am să-ți zic nimic mai mult, refuz să mă lovesc cu fruntea de stânci reci și dure, doar pentru a-ți dovedi supunere. Nu îți voi oferi căpșune iarna sau buchete de ghiocei în septembrie. Nu mă chinui să te mint că sunt un Superman contemporan. Nu-mi stă în fire. Așteaptă-te să eman masculinitate pe care să n-o înțelegi și nu-mi cere explicații pentru ceea ce crezi că o precede. Nu te mai previn de nimic de acum, întâlnește-te cu imprevizibilul și arată-mi că-l accepți după ce-l privești scurt, m-am plictisit de amânări. Ți-aduci aminte cum era la început? Te vreau fără sens!
Dă-mi mâna, am o surpiză pentru mâine..

Ce ești? (1)

2009-09-28T22:42:00.000+03:00

Un măr

Îndrăznesc să-i acord titlul de regele fructelor. Nu prin prisma complexității, ci a notorietății. Este simbolul poamelor de pretutindeni, versatil și nobil. Privit în religie drept copacul interzis, este dătătorul de judecată, de libertate.

Am în față un exemplar galben-roșiatic, un măr de modă veche, clasic. Nu-mi dau seama dacă și când îl voi mânca, sau mă voi hrăni platonic cu imaginea-i, atât de des întalnită în arta umană a naturii moarte. Forma perfectă și îmbinările deloc unice de culori îl fac extrem de plăcut ochiului, iar gustul dulce sau dulce-acrișor îl fac o desfătare culinară dozată excelent. Are și calități de simbol, aducător de belșug, instrument științific creator de legi sau armă cu două taișuri în basme.

Notă finală: 9/10

(17/10/2008)

bah, viața e frumoasă!

2009-09-14T23:35:00.002+03:00

Avem în titlu concluzia mea, după 24 și ceva de ani de viață. Nu exagerez când spun că cel mai intens moment pe care l-am trăit a fost să mă nasc. Sunt absolut convins că strigam de bucurie când primul val de lumină mi-a pălmuit pentru prima oară irișii albaștri. Sunt totodată curios dacă e oare prima dată când observ cât de bine e să trăiești, cât de plăcut e să zâmbești și cât de interesant e să gândești? Autiștii de pretutindeni știu despre ce vorbesc și sunt convins că și autiștii de voi înțelegeți.
Încerc să mă adun și să scriu despre ceva concret, dar sunt atât de multe.. De la succese la decepții, la însurători, la amiciții, la soare, prin vânt, jocuri, muzică, cărți, plimbări, amintiri, planuri, surprize, tristeți, lumini și culori, totul se adună în jur și ne oferă tot ce poate mai frumos și mai trăibil posibil.
Nu sunt high, nu sunt îndrăgostit, nici măcar optimist, dar trăiesc cu convingerea că viața este cel mai bun lucru care ni se putea întâmpla. Să ne trăim bine!

ploua-v-ar!

2009-09-07T19:27:00.000+03:00

Orașul nu e trist când plouă, oamenii sunt depresivi și asta îl liniștește.

În ultima vreme am văzut prea multe poze fără zâmbete. Economic vorbind, din cauza crizei, spiritual vorbind, din cauza crizelor. Și ca antiteza să fie completă, oamenii se contrazic și lasă intenționat să se înțeleagă că banii aduc fericirea. După spusele a generații întregi, toamna e vreme de făcut copii sau/și de numărat bani. Nicio altă activitate nu are cum să coloreze cerul gri din jurul ochilor între-deschiși de somn și între-închiși de frustrare. Toamna ne spune că în curând se mai duce un an și că tocmai s-a terminat timpul liber, plătit, de huzureală la soare, cu picioarele murdare de nisip. Ce am făcut să merităm o așa trecere inuman de buscă? Nu ne ajunge că am mai ratat 12 luni aiurea, mai trebuie să ne și plouă când tocmai vroiam să reintrăm în rutina zilnică mult dorită?

Un câine prieten mi-a zâmbit și a dat bucuros din coada când l-am mângâiat, stricându-i poziția de covrig ud în ploaie.

wnw

2009-08-18T00:44:00.004+03:00

Pe Tic îl știu dintotdeuna, am copilărit împreună. De fapt, el copilărea mai rar cu noi, avea prostul obicei să dispară cu lunile și apoi să apară ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și a ieșit p-afară cum stabiliserăm ieri, acum 1 an. Nu am stat să mă gândesc ce făcea în timpul ăsta și nu l-am întrebat vrodată, nici nu cred că eram curios. Îmi plăcea compania lui, parcă își acoperea timpul lipsă într-o secundă, îl comprima în câteva ore.
L-am admirat, am văzut în el ceva complex, de multe ori incomplet, dar fascinant. Avea puterea de a anima și uni ceea ce alții plictiseau. S-au creat multe legende în jurul lui, dar cum cineva se apropia prea mult, urma perioada despărțirii. Era dureros pentru noi, aveam să mai petrecem mult timp în liniște până la următoarea lui apariție. Nu putea fi uitat, iar cum vreunuia îi trecea prin minte așa ceva, Tic apărea și ne aducea aminte de el, dispărând apoi instantaneu, lăsându-ne să ne zbatem într-un miraj obositor.
Așa a început totul..

misclick

2009-08-10T22:40:00.004+03:00

Băutură ieftină și tutun uscat, închipuiri
Mă înconjoară iar, văd cum transpiri,
Te ștergi pe mâini cu mâna mea
Mi-arunci căldură, aduci fiori din preajma ta.
Știu că greșim, m-alătur unei utopii
Veșnic în căutarea unui vis de împlinit.
Parcă am fost aici, e greu de retrăit
Acum sunt și mai mulți, nu doar copii.
Și dacă ești aievea, dacă nu mă mint?
Glasul tău, ochii, privirea, clipești la fel,
Ori sunt eu? Îmi place să m-alint,
Ești gri și-n fum, o să încerc alt link.

mazed

2009-08-09T23:59:00.002+03:00

Un șut, o paradă, un alt șut, aceeași paradă, un penalty decisiv transformat, urmat de un altul, toate îmi gâdilă moralul.
Degeaba, nu pot să-mi trezesc simțurile, trăiesc din reflexe și unii ar zice că nu o fac rău.
M-am plictist însă de inerție, muzică pe repeat și picioare amorțite.
M-am plictisit de zile identice și zâmbete tâmpe.
Nu-mi găsesc locul printre rafturi, e luna plină?
Halal memorie.
Inspirație nema.
Îmi trebuie ceva și un plan.

artistic

2009-08-03T22:24:00.003+03:00

Voi folosi un pătrat alb, fără cusur. Voi folosi culori inventate de sunete și linii transcrise cu ajutorul privirii. E invenția mea, la care lucrez de mult, întotdeauna fără efort fizic.

Totul începe cu o descătușare galben-verzuie, cu o tentă absentă. Urmează o tăcere punctată timid cu gri, acoperită ușor cu roz pal. Condimentez partea centrală cu picuri roșii, de sudoare și tinerețe inodoră. Îmi pun palmele pe ochi și îmi închipui un fundal neutru, colorat și nu prea, vag, supărător de incert. Colțul de sus il las gol, cercul de jos îl las plin, din el o să bem. Desenez două picioare, o mînă, un ochi și puțin păr. Cu tremur în glas și fără să privesc înfig compasul și creez galben. Mă așez deasupra și îl întreb ce lipsește: *Alb, mult alb..*

La prima vedere nu se înțelege nimic, poate nici la a doua. E foarte probabil să nu se ințeleagă de fapt, niciodată. Iată-mi creația care nu stârnește curioziate!

sunt unde?

2009-07-27T10:17:00.003+03:00

Imi place sa-mi pun din cand in cand intrebarea asta. O ascult atent, ma gandesc ca ar fi bine sa-mi dau un raspuns, dar subit o uit si nici macar nu-i acord diacriticele corespunzatoare. Cred ca cred ca vreau sa ma grabesc sa trec la urmatoarea, dar de cele mai multe ori ma insel si revin la ea. Si iar ma intreb si iar ii ignor floricelele si scrisul caligrafic, fara greseala.
Sunt mereu in acelasi ciclu neplictisitor, presarat pe alocuri cu alte mii de intrebari, inspirate si nu prea, dar intotdeauna simpatice. Nu sunt curios cand si daca bucla va rezista la infinit, momentan ne intelegem prea bine, iar zambetele tampe sunt la mare pret printre cafelele insipide si lichidele inodore, singurele care au puterea sa intervina si sa mai adauge anapoda cate-o virgula atipica.
O singura nelamurire mai ramane insa: 'In Jamaica ploua?'..

must listen (VIII)

2009-07-16T19:46:00.000+03:00

Alexandrina Hristov - Roule Taxi
Asculta mai multe audio Muzica

nisip

2009-07-16T19:39:00.000+03:00

Am luat-o deoparte și i-am șoptit șoapte. Privea în gol și se scărpina în tălpi. Nu-mi dădea voie să-mi dau seama dacă e atentă sau nu. Am apăsat-o încet pe umăr în timp ce mă îndepărtam și am privit-o cum revine la poziția inițială precum un resort perfect. M-am ridicat, prefăcându-mă că nu-mi pasă și că atenția mea e acum postată pe o insulă îndepărtată. Cu fiecare pas îmi concentram mai atent auzul asupra-i. Degeaba, se pierduse.

must listen (VII)

2009-06-03T21:34:00.001+03:00

sol

2009-06-03T20:13:00.006+03:00

Pe partea cealalta iarba e intotdeauna mai gustoasa, spune o veche zicala bovina. O auzeam destul de clar si des, astfel ca a venit o vreme cand, obsedat, n-am mai rezistat tentatiei. O singura problema aveam, nu ma puteam desparti de cei ce m-au adoptat. Chit ca plecam zile intregi, in cele din urma ma intorceam la aceeasi alee ce ducea acasa. Era din istinct sau nevoie, din dragoste sau de dor, pe oriunde as fi iesit din pamanturile cunoscute, odiseele se terminau la aceeasi intresectie de 3 drumuri, 2 dintre ele avandu-si capatul in fata, respectiv spatele ieslei mele. Odata ajuns inapoi, ma simteam din nou copil, in siguranta si fara griji, dar gandul unei nou avantari in necunoscutul salbatic, curiozitatea tipica mintii tinere, insetata de nivele inalte de adrenalina, imi incoltea din nou in inima.

Eram insa indecis, nu-mi faceam planuri, asteptam puseul de curaj care sa ma arunce doar in cateva clipe departe de fratii copaci cu care am crescut odata. Si iata-ma iarasi singur, in locuri de vis, nu prin prisma frumusetii, dar a enigmelor ce le bantuiau ori a detaliilor ce le slefuiau formele si senzatiile. Cateodata ma simteam atotputernic, cateodata unic, cateodata identic cu cei din jur, intotdeauna intruchiparea povestitorului, a eroului si a cititorului.

Avalanse de culori nu ma lasau sa privesc in spate. Nu aveam nimic programat, dar totul venea parca de la sine. Paseam interesat de fiecare textura ce-mi modeleaza talpile si priveam soarele din orice noua perspectiva, inchizand-mi ochii si absorbindu-i lumina in intunericul pleoapelor. Stateam tolanit in cea mai inocenta iarba, parca nu-mi venea sa cred ca viata imi poate oferi mie astfel de momente de care nu auzisem decat in povesti, care nu ma adormeau niciodata si pe care, oricat as fi incercat, nu puteam sa le constientizez, sa le aseman unor sentimente reale, traite sau retraite vreodata de vreo fiinta cunoscuta. Cufundandu-ma in ceea ce unii ar putea numi meditatie, uitam de realitate, de timp si scopul lui infinit, iar cand ma trezeam vroiam acasa. Atat de simplu mi se paruse drumul pana acolo, incat eram destul de naiv sa cred ca pot reveni oricand, reluand si continuand, intrerupandu-ma odata cu plictiseala si reintrand la loc in ciclu ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Senitatea cu care luam deciziile ar fi putut speria pe oricine, in afara de mine, pe care ma obisnuisem.

Si in ciuda modelelor clasice, circularitatea avea sa-si repete unduirile, lasannd-mi amintirile la capatul aleii, stiind ca n-are sa astepte mult pana cand voi veni dupa ele, mi le voi baga in buzunarele fara fund si voi pleca asemeni unui trubadur intr-una din cautarile epice ale unui ceva.

e-oameni

2009-05-28T00:13:00.003+03:00

leSS

2009-05-13T14:41:00.006+03:00

Drumul imi pare din ce in ce mai prietenos, cu fiecare kilometru parcurs in pozitii locomotorii nefiresti. Sunt absent, locurile mi se par mai noi si mai frumoase cu cat le vad mai des. Se poate ca lumina sa fie de vina, lumina din ochi ar zice unii. Imi place sa-mi privesc coechipierii in liniste, pe fundaluri muzicale fantastice, inventate de o minte insetata de ei.
As vrea sa avem destin si asta sa-mi fie menirea. Fara atasamente cidate, legaturi obligate de situatii asteptate si poezii cu versuri albe spuse pe dinafara. Prea multa autodictare inconjuratoare nu ne face decat rau, ne plctiseste anii, ii face sa se manance intre ei, ca mai apoi sa ne dea confuzii si depresii formale. Suntem prinsi in capcana aspra a satisfacerii de sine, mereu aceleasi medii ne provoaca aceleasi zambete insotite de acelasi ritm cardiac. Nu e cale de intoarcere, iar resemnarea si-a infipt de mult ghiulul in ceara fierbinte din jurul buzelor fiecaruia. Incubatorul functioneaza la capacitate maxima, cloneaza alb si negru si nimeni nu-si da seama ca mai mult nu se poate.
Ar fi inutil sa se inceapa revolutii, s-a incercat de nenumarate ori, numarul celor care inteleg ce se intampla, tinde la o cifra negativa si pe deasupra, mai sunt si pasivi. Stiu, e o mentlitate de lider revolutionar, nici nu am incercat vreodata sa insinuez ca intra in discutie aceasta pozitie, sunt un simplu partizan al culorilor si neprevazutului, un combatant din umbra al rutinei si prostului gust, al simplitatii fericite induse de mainstream. Cum ma manifest? In niciun fel, am spus doar ca suntem pasivi, nu incercam sa educam, nu ne batem gura cu gauri negre. Suntem hedonisti si cateodata ne uitam telurile pentru care am fost proiectati. Suntem artisti si cateodata ne place sa fim recunoscuti. Suntem solitari si nu ne cautam perechi. Ne place arta, niciodata intelegand-o toti la fel.

retrospectiv

2009-05-11T20:38:00.005+03:00

Ma gandesc sa angajez pe cineva sa mai stearga praful din cand in cand p-aici. Nu de alta, dar in ultima vreme am aruncat peste tot cu drafturi mototolite. Ma plictisesc asa incat imi vine cateodata sa-mi mut bratara pe cealalta mana si sa ma oftic.
Am descoperit si redescoperit insa cateva chestii care aduc a placere: un radio care promite orice, oricui (via Miezu), un loc cu prieteni si aceleasi joace care nu-i minteau pe baietii de la Level cand le spuneau ca le distrug viata sociala. Nu m-am tranformat totusi, sunt trecatoare. N-am fost in forma la paintball, am recuperat la fotbal. Mi-am dat foc, am fost mahmur ca pe vremuri, m-a durut fundul pe bancile de pe Motoare si m-am bucurat ca exista viata in Lipscanie. Mi-am facut planuri, multe degeaba, asa ca mi-am facut altele. M-a plouat in buzunare si pe sosete, dar nu m-am tuns. Am confundat oameni care meritau confundati, am ignorat oameni care nu meritau si n-am cautat altii. Am luat un examen usor si m-am lovit de o birocratie ascutita. N-am invatat o limba noua, am baut cafele si m-am plimbat cu trenul. Am ajuns pe locul 10 si am vrut sa impartasesc reusita cu localnicii din Fundulea. Am fost lenes, dezordonat si uituc si m-au apostrofat, au incercat in zadar sa ma faca sa-mi pese. Am zis de trei ori 'la multi ani' in propozitii ilizibile si apoi mi-am pus gluga si mi-am uitat ideile, nu neaparat in ordinea asta.

may I?

2009-04-28T11:52:00.002+03:00

Se anunță o revenire la origini. La cele recente, bine-nțeles, cine-și mai aduce aminte ce a fost înainte? Se va folosi cam aceeași compoziție, mai concentrată și cu un volum mai mic. Important e însă și ambalajul. Norme europene, globalizare, mainstream, toate aparțin unor modele pe care Vama, precum și palinca de Bihor, brânza sibienilor sau cârnații de Pleșcoi ar fi indicat să se încăpățâneze să le privească în ochi și să le recunoască tovărășie. S-a discutat prea mult despre salvarea spiritului Vămii și despre demersurile la care ar trebui să luăm parte pentru a ne face auziți. E lesne de înțeles că puterea nu se va lăsa înduplecată de schelălăielile unor pierde-vară.
Revenind la ce va fi însă, eu unul sunt optimist. Pe oricâți metri pătrați de asfalt voi călca nu am cum să nu-mi dau seama de locul în care mă aflu. Doar uităndu-mă peste valuri și peste somnul adânc, de mijlocul zilei al petrecăreților de mijlocul nopții, îmi voi aminti de spiritul vamaiot, pe care ochelarii de soare italian și camerele de 4 stele unde se adăpostesc să se adape cu aburi de whisky scump, nu vor putea vreodată să-l facă uitat.
Așadar, sperați că-l veți reîntâlni și nu veți fi dezamăgiți.

profesorul de surf

2009-03-26T14:14:00.006+02:00

Eram într-una din pauzele de țigară în care amândoi tăceam și ne uitam fix, în același punct imaginar:
-Am talent? Nu vroiam să întreb asta. Nu vroiam nici măcar s-o gândesc, dar așa a fost să fie. M-a ignorat, după cum era și normal. Mi-am dat căciula jos și am inhalat. Dezgustător! Mi-aduce aminte de trecutul plictisitor în care obișnuiam să-mi petrec zilele crude de primăvară. Mă afecta astenia.
-Ceilalți muncesc. M-am înecat sec și adânc. Ce rost avea? Dintotdeauna i-am văzut ca pe niște lemmingși. Chiar și din mijlocul lor mi se părea că nu eram diferiți deloc. Am uitat rapid ce gândeam când în față mi-a apărut silueta apusului. Mă simțeam liniștit, concentrat pe ale lui flagele luminoase și pe zgomotelele de fond. Urmam. Așteptarile au fost dintotdeauna mari și eram obișnuit să nu mă dezamăgesc. Mă supraestimam de cele mai multe ori, aș fi vrut să-mi urmăresc performațele prin ochii altora, să le imortalizez și să mi le aduc aminte mereu.
-Te aștept aici. Parcă mi-ar fi citit gândurile. Nici eu n-aș vrea să văd pe cineva copiindu-mi mișcările, știindu-mi intențiile. Probabil d-aia n-am făcut nicio repetiție împreună. M-am ridicat greoi, leneș, fără vlagă. Mă păstram. Aveam de gând să uimesc prin rapiditate animalică și forță, reflexe și intuiție.
-Urează-mi baftă!
-Nu știi să înoți..

kitschy

2009-03-04T11:48:00.003+02:00

Exista chef de scris, exista si timp pentru chef, iar saptamana in care, nu stiu voi, dar cel putin eu unul ma aflu, imi da si subiectul: ceva ce ar putea avea ca si traducere, destul de rudimentara ce-i drept, worshipping women and spring, nu neaparat in ordinea asta.

A inceput mai devreme, vinerea trecuta, inca in februarie. Flori, martisoare, flori, bomboane, cadouri, toate luate in graba, de oameni nerabdatori in fata primaverii si a fetei. Intocmai ca mesajele primite inainte de ziua ta, nu cu mult, cat sa se puna, un start furat pentru o cauza frumoasa. A urmat o sambata prietenoasa, cu negustori stand peste programul anual, incercand sa-si vanda marfa fara varsta. Duminica, respectiv primul punct culminant al saptamanii de cel putin 10 zile, a adus in prim plan talentul creativ al romanului. Surpize Kinder, papusi clasice de plus, magneti de frigider, toate au necesitat o singura funda si brusc au devenit simboluri al celui mai tanar dintre anotimpuri. Si cum la un moment dat la matematica ne-a fost demonstrat, prin niste operatii absurde, dar adevarate, ca 1=2, asa s-a intamplat si in acesasta luna. Luni a fost de fapt adevaratul Duminica, 1 Martie 2009. Miros de zambile in toate spatiile prevazute cu usi, sunete lascive de pupaturi mai mult sau mai putin obligate de situatie si vai-uri prelungi urmate de ce frumos-uri zambitoare. O singura observatie mai am de facut pe marginea celor ce-au fost sa fie, simbolul martisorului se judeca! A trecut de mult vremea cand un cosar era egal cu o brosa suflata cu aur, acum trebuie atinsa simbioza perfecta: sa se reflecte primavara in el, dar totodata sa aiba prestanta cand si daca isi primeste locul in pieptul mandrei. Si toate astea dintr-un maldar de kitschuri kitschoase sau din propriile maini.

Ce urmeaza? Din pacate acelasi lucru, Valentine's, Dragobete, 1 si 8 martie, totul e identic.

ceva frumos

2009-02-20T00:32:00.002+02:00

DISPĂREȚI !!

2009-02-09T14:52:00.004+02:00

Puține sunt momentele în care îmi ies din fire, în care îmi clocotește sângele. Știu că în astfel de situații aș fi în stare de acțiuni dramatice, cu urmări drastice. Și unul din aceste cazuri, dacă nu chiar singurul, îi privește pe criminali. Pe de altă parte pot fi acuzat de extremism și rasism, dar acest cuvânt îl asociez imediat țiganilor. Această rasă imbecilă, organizată în haite mizerabile, atacând în cele mai mișelești moduri, pe orice căi, pe oricine. Crime, hoții la drumul mare, bătăi și dezmățuri, tenul întunecat de jeg le cuprinde pe toate.

Cum să rămân impasibil când toată Europa ne asociază cu asemenea animale? Cum să merg liniștit pe stradă, știind că asemenea brute ma pot surprinde oricând? Vă urăsc din suflet și nu am să aștept să am probe pe al meu corp ca să vă pot da pe mâna legii. Cu prima ocazie voi acționa cât se poate de liber în fapte și gândire. Voi ignora eternul exemplu Mădălin, care mai mult ca sigur că ar fi tot un smardoi în scenarii de stradă.

Pieriți din fața mea!

Unicul Căpitan

2009-02-03T14:14:00.003+02:00

Azi e ziua lui. Ar fi împlinit 33 ani. Ar fi fost Unicul Căpitan în continuare, pentru totdeauna. Peluza s-ar fi numit tot PCH, pentru el, pentru tot ce-a făcut pentru Dinamo, clubul care îi e cel mai bun prieten, îi e casă și în preajma căruia se simte invincibil, nemuritor.

Am așteptat mult timp până să scriu despre Cătălin. Am în cap mult prea vie imaginea tragediei: în camera mea, un strigăt din sufragerie, mama, A murit Hîldan!... Nu simt, încerc să-mi dau seama cât de greșit și imposibil e gândul ăsta. Tata, Aoleu... Mi-e frig, din ce în ce mai frig, sigur e o greșeală, e vorba de altcineva, păsesc tremurând, tremur pășind, aștept să mă trezesc. Ajung în fața lui și amuțesc, amețesc. Nu înțeleg cum e posibil așa ceva. Mă uit la tata și văd lacrimi prin lacrimi, suntem goi de cuvinte, de idei, așteptăm să se trezească. Reluările ne confirmă, a doua oară, a treia oară.. De ce? De ce?

La mulți ani Căpitane!

reclamă

2009-02-03T10:04:00.003+02:00

De data asta o fac fără pretenții materiale.

E un blog: http://chestii.hostatic.ro/, plin de, după cum bine îi spune și numele, chestii!

Cine postează? În ordinea numerelor de pe tricou: Alex a lu' Bianca, Bogdan, Cosmin, Dan, Ina, Natalia, Mox (ăștia sunt cei mai activi) și alții. Ce postează? Chestii, trestii.

Vă așteptăm!

pensionărpește

2009-01-22T14:19:00.002+02:00

2009, cine s-ar fi gândit c-am să te găsesc într-un acvariu? Imprevizibil ce-i drept, dar totuși cum ai ajuns aici? O poveste lungă zici.. Am timp. Da, știu, nu te-ai fi așteptat să găsești pe cineva cu timp liber în aste vremuri agitate. Pentru prieteni, orice, te ascult.

Deci stai așa să ințeleg, aveai alte planuri, dar o întămplare rău intenționată, pe care nici măcar nu o cunoști, dar care e foarte puternică, fizic vorbind, te-a luat cu forța și te-a aruncat aici. Mi se pare greu te crezut. Nu te mai jura. Bine să zicem. Păi și cu toate asea ce e? Cioburi peste tot, un castel ingust, lumină artificială și drăcia aia ce e? Un magnetofon subacvatic? Hai mă să fim serioși. Ia pune ceva. Incredibil, merge! Dar ce-i mizeria aia care se aude? Bine, nu discutăm gusturi muzicale acum. Așa și de când ești aici, în sihăstrie? Vai frate, nu cred! D-aia ești așa răgușit, după atâta hibernare cred și eu. Păi și n-ai de gînd să faci nimic? Când asta? Bine, dacă tu zici. Ne vedem acolo. Ciao!

Re: ce

2008-12-18T00:46:00.003+02:00

A ajuns putin prea devreme. De mult nu mai face calcule corecte. Nu ca ar interesa-o, oricum tot ce o inconjoara dureaza la fel de mult, diferentele nu apar din cauza ei, ci din cauza ca lumea nu are ceasul potrivit dupa ora ei. Acum e o exceptie, nu s-a uitat ea la el, a facut-o din instinct.
Se uita in schimb la oameni, unii oameni se uita la ea, altii se furiseaza printre priviri si altii tac. Nimic deosbit. Parca e mai frig si mai lumina. Sa fie zapada abia inghetata, sa fie vantul crud, sa fie caldura ei? Conteaza mai putin, important e ca e frig. Mai corect ii e frig. Restul nu par sa sufere, nu-si dau seama cu siguranta. Un singur soare nu poate face atata caldura pentru atatia oameni, doar nu e Dumnezeu. Numai el poate sa faca orice, oricand, cu oricine, oriunde, si de oricate ori vrea. Suna de-a dreptul porno, scuzata fie-i gandirea. S-a rusinat de sine in fata propriei sine.
Acum cauta ceva. Pe blocul din fata nu e, pe sapca verde a tipului care sta jos n-ar avea loc, pe stalpul din stanga ar fi eclipsata de ultima noapte de concert a lui Stefanita, nici pe gard nu e, l-a pipait in toate locurile unde s-ar putea ascunde.
Simte o mancarime in talpa. Sau e in palma? E incredibil de placuta, parca nici nu s-ar scarpina. Se mangaie putin, usor, tangential, suav, ahhh. Ce repede a disparut. ce-i frumos dureaza putin, nu cineva a spus asta, toata lumea o spune. E adevarat insa, nu te certi cu adevarul. De cele mai multe ori risti sa pierzi, sau te incapatanezi sa inseli.
Grea asteptare.. Si cand te gandesti ca nu cu mult timp in urma era una din starile-i preferate. S-au cam schimbat. Acum e rece, sloi, atat de rece ca un sarut frantuzesc l-ar lipi pe curajos de ea pentru totdeauna. Si cine ar vrea asta? Ea cu siguranta nu, el nici atat, poate doar noi. Ne-am distra copios ce-i drept.
S-au reunit, o pirueta, doua, un sotron imaginar, un elastic roz, o plictiseala amara si ea. Parca e din ce in ce mai frig, isi freaca manusile una de alta in zadar, mai degaraba ar iesi scantei decat sa-si puna sangele-i nobil in miscare. E cel mai lenes lichid albastru existent, istoria asa l-a invatat, asteapta rasfat si desfatare, nu face nimic de unul singur.
Gata, i-a ajuns. A stat prea mult, risca o raceala si nu face nimic care sa-i provoace extaz, n-are logica situatia. Mai e destul pana la ora intalnirii oficiale, dar nu mai are de gand sa zaboveasca. Isi trage caciula pe ochi, isi strange bine fularul si face primul bulgare. Va fi un drum lung plin de tinte amuzante. Ii vor tine de cald.

wannabe

2008-11-26T11:18:00.005+02:00

Nu e greu să observi că e trendy să fii special. Și nici nu e așa greu, e deajuns să fii cât se poate de abstract, atât de greu de înțeles chiar și pentru tine însuți. Dar asta nu trebuie să te îngrijoreze, ba mai mult, cu cât ești mai obscur în gândire si acțiuni, cu atât factorul interesant e mai ridicat și atenția asupra-ți e mai sporită. În fond nu faci asta decât pentru ochii lumii, dacă ar fi după tine, ai prefera oricând laurii pe ritmuri orientale, încălzit de lumina reflectoarelor, în timp ce te relaxezi pe un șezlong de pe marginea piscinei hotelului de 11 stele în care ești cazat alături de tot haremul tău.
Unii îi zic artă sau pasiune și e drept că nu sunt în măsură să judec, din postura ignorantă în care mă aflu, dar trăim oare într-un tablou perfect, plin de artiști, fermecător tocmai prin prisma liniilor tremurate și al culorilor amestecate neglijent? Mi-e greu să cred.
Oamenii speciali strălucesc singuri, nu au nevoie de becuri și oglinzi cu care să ne orbească. Oamenii speciali sunt în primul rând simpli, urăsc popularitatea și tot ce fac e îndreptat în primul rând către satisfacerea de sine. Oameni speciali sunt greu de observat pentru că le place anonimatul și sunt înconjurați de oameni complecși care se dau speciali.

răspuns mut

2008-11-24T11:41:00.006+02:00

Nimicul, o minte leneșă minte leneș. Se întâmplă frecvent, la întrebări simple, cauze diverse, absenteism, rușinare, încercare de redirecționare a atenției focalizate asupra-i sau pur și simplu minimizarea activității către un zero absolut. Enervant, simpatic, ignorant, subtil, depinde cine și cum îl spune, unde și când, dar mai ales cui. Destinatarul, totodată inițiatorul discuției, are sarcina descifrării mesajului, pentru că, în definitiv, orice nimic are în spate o explicație lungă, prea lungă și prea minuțioasă.
Nimicul trebuie studiat îndeaproape, are multe de oferit în ciuda conținutului sec pe care-l afișează. Ba chiar la prima vedere s-ar putea compara cu un banal bine, însă diferența e uriașă, acesta din urmă asemănându-se cel mult cu un căscat zgomotos sau cu un scârțâit de pantofi pe un parchet lăcuit, mut și incolor.
J. Seinfeld a a făcut un serial despre nimic și a avut lumea la picioare, pe bună dreptate. Iată cum discuția începută cu La ce te uiți? La nimic.. brusc a căpătat sens pentru toți, prin amabilitatea unui om care i-a aflat sensul.

în frig, urare

2008-11-18T11:26:00.001+02:00

Și se mai duce unul. Mai are de trăit puțin mai mult de o lună, e în ultimul stadiu. A dezvoltat aceleași simptome ca și ceilalți, acum circulația îi e din ce în ce mai lentă, temperatura îi scade din ce în ce mai mult. Oricât de efemer ar fi fost în ochii unora, trăsătura specifică neamului, a reușit să-i schimbe pe mulți, cu sau fără voia lor. Și el, ca si stramoșii lui, are puteri fantastice, imprevizibile și nu se sfiește să le folosească. Totul va culmina cu cântecul de lebădă ce va marca nașterea unicului moștenitor, identic.
În mod deloc ciudat, lumea îi așteaptă sfârșitul. Morbizi în cuget și simțire, e parastasul favorit, așteptat cu înfrigurare, îl vor regreta la scurt timp. Probabil cu aceeași minte, primele semne vor fi în limbajul trupului, universal, imposibil de neînțeles. Încet însă își vor reveni, resemnați, în așteptarea petrecerilor dintre inevitabilele schimburi de generații.
Și ne vom ura la mulți ani, cât mai multe pahare de șampanie, în cât mai multe locații diferite, cu cât mai mulți oameni, printre care sperăm din tot sufletul să ne tot aflăm și noi.

teasers

2008-11-17T19:29:00.002+02:00

Am o bomboană. Ghicește în care mână e și ți-o dau ție. Greu să reziști la mirajul dulce. Poftă sau curiozitate, ceva te va face să cauți indicii: care pumn e mai mare ori nu cumva lucește acolo o margine de staniol? Altfel ai avea 50% șanse și parcă e mult prea puțin. Nu știu dacă e un exemplu potrivit, în ultima vreme mă cam încurc în analogii, însă eu-ul curios cu tu-ul pofticios facem parte din aceiași noi lacomi. Poate era o bomboană expirată, sau una foarte mică, dar dacă nu ghicim pumnul, vom fi dezamăgiți. Liderii grupului, cu o vastă experiență, nici n-ar mai fi încercat s-o descopere, Doar una? ar fi fost reacția imediată la propunere.
Voi apela la folclor, se pare că sunt ceva adevăruri în toate proverbele și zicătorile alea aparent puerile. Cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciodată niciunul? De ce? Nici nu e greu să-ți dai seama. Unu, pentru că cei doi iepuri voi alerga întotdeauna în direcții diferite și doi, pentru că și atunci când ești la un pas să pui mâna pe unul dintre ei, îți aduci aminte de al doilea și te pierzi. Grupul va fi mândru de tine, ai atins nivelul de lăcomie cerut, acum du-te și culcă-te, mâine o iei de la capăt, poate chiar cu 3 iepuri, sau cu 2 și o vrabie, sau cu 2 ciori, în cazul ăsta, una dintre ele ți-o dăm din seara asta, iar pe cealaltă o vei vedea mâine pe gard.

un colț de rai

2008-11-12T14:00:00.004+02:00

Mi-aduc aminte d-acel Păcală și d-acea ușă; cum el o căra pe ea, așa și eu îl căram pe el, ei înspre o pădure, noi înspre alta. De fapt nu, mergeam toți înspre aceeași. Toți, adică noi 2, un scaun și o ușă.
Drumul nu-i greu, e drum sălbatic, ușor de străbătut de oameni simpli. Am făcut stânga de 4 ori de la prima intersecție, apoi de 4 ori dreapta la a doua intersecție și ne-am oprit la prima răscruce. Eram cu siguranță în inima pădurii, doar susurul pârâului din apropiere suna cunoscut, în rest până și umbrele își schimbaseră poziția. Am părăsit drumul și am mers ghidați de mirosul apei reci de izvor. Am dat de o poieniță ca-n povești. Dacă n-am fi știut că suntem reali, am fi putut pune rămășag cu oricine că ne aflăm între rândurile unei cărți de basme populare, ediția a doua, revăzută și adăugită.
Am hotărât să ne stabilim aici, am înfipt ușa bine în pământ să nu intre nimeni peste noi și am fixat scaunul lângă o masă imaginară, cu o pâine rumenă și fierbinte și un pahar de vin roșu. Urma să punem capăt epopeei, l-am întrebat dacă îi place unde ne-am oprit. Nu mi-a răspuns, doar pupilele i s-au mișcat, îndemnându-mă la tăcere. M-am așezat pe scaun, el s-a scufundat în iarbă și s-a făcut liniște. Nu se mai auzea nici apa, nu mai vedeam nici umbrele, nu-mi mai era nici sete, nici foame, aveam mai puține dorințe decât o statuie seculară. Perfect de bine, de frumos!..

sleepless

2008-10-28T10:33:00.002+02:00

N-am mai fost de mult p-aici. O explicație ar fi acel writer's block de care m-am mai lovit nu de mult și alta ar fi activitățile pe cât de banale, pe atât de mâncătoare de timp. De menționat ar fi munca, jocul, filmul și pasiunea. Am observat totodată o mărire a nivelului de hedonism cu care sunt înzestrat. Nu știu dacă e deranjantă pentru cei din jur, dar eu nu pot să-i fac față și așa-mi place..
Pe de altă parte, iar am avut o altercație cu timpul, care sub pretextul acordării tuturor o oră de somn în plus, ne-a furat o oră de amurg; acea oră cu care mă înțelegeam cel mai bine și cu care eram la un pas să semnez un contract de colaborare pentru un vechi proiect amânat.
Toate cele enumerate, plus răsăriturile de weekend la care am luat parte mi-au cam dat peste cap somnul, elementul fundamental pe care obișnuiam să-mi clădesc existența. Și astfel, direct proporțional, mi-au crescut acțiunile random și deciziile de instinct, sunt din ce în ce mai imprevizibil cu mine. Sunt curios unde mă va duce chestia asta, probabil la un moment dat cineva, foarte probabil eu, va primi o lecție, sau un ceva care, chit că nu mă va readuce la starea inițială, măcar îmi va trasa ceva linii ajutătoare.
Până atunci, let there be chaos, and light, and pleasure, and pain!

muzică, liniște si întuneric

2008-10-20T19:30:00.003+03:00

Nu, nu va fi un post emo, în ciuda aparențelor. E un post liniștit, de stare. Atmosfera de meditație ar zice unul, atmosfera gay ar zice altul. Oricum ar fi, mie mi se pare cel mai absolut tablou. Am să explic si cele trei variabile din titlu.
Muzica este întruchiparea forței divine când e vorba de insinuat stări de orice fel, o cască, două căști, o idee, un vis, un univers. Liniștea pare într-o ciudată antiteză cu muzica și totuși o simți mereu, e liniștea ta, pentru că taci și asculți. Întunericul e străjerul noii tale apariții, îți ocrotește uneltirile și îți pune în aplicare fricile.
Poți să negi, știi că-ți place, tu cu tine și cu tine.

agenda agendelor

2008-09-30T11:05:00.004+03:00

Stăteam și mă gândeam ce o să fac pe 22 noiembrie. Pur și simplu din curiozitate, nu că aș avea agenda plină până atunci. De fapt n-am agendă deloc. Ar trebui să-mi iau și eu una, ca tot omul. Am observat că agendele astea au ceva cu mine, de fiecare dată când mă apucă necesitatea inutilă pentru un astfel de obiect, e fie de acum 5 ani, fie completată prima pagină de alcineva, fie cu vreo hartă lipsă. Știu că nu contează nicidecum, dar vreau să fie in stare impecabilă, eventual de anul viitor. De fapt nu, dacă e de anul viitor n-am s-o folosesc decât de la 1 ianuarie. Da, așa am să fac. La cumpăna între ani, beat mort, am să scot agenda, am să mă așez la primul birou care-mi iese în cale în baia în care zac de 1 an și am să mă apuc de scris. Ce? Programul zilnic pe care-l voi urma cu strictețe, conform tiparului agendei. Abia aștept, va fi un nou pas virtual menit să anime o viață anostă.
Revenind la 22 noiembrie, o zi de mare importanță a anului în curs. Poate că și la anul va fi la fel de importantă, posibil ca și acum 3 ani să se fi întâmplat ceva cutremurător. Păcat că atunci n-am avut agendă. Aș putea să completez vreo 23 agende retroactiv, nu și-ar da seama nimeni. Unii au 23 primăveri, eu voi avea 23 agende. Hehe. De fapt nu eu! Sau eu? Hai că nu mă mint, de data asta să fiu cine sunt, am să mă relatez întrutotul.
Pentru a treia oară revin la 22 noiembrie, (ciocoflenderul din mine nu poate să reziste să tot deschidă paranteze) o sâmbătă rece, mohorâtă, a cărei dimineață o serbez la ora prânzului. Trec peste activitățile puerile și absolut comune, ce formează tiparul oricărei sâmbete din plebe și ajung la momentul culminant:

Da, Nouvelle Vague, un post în care am bătut câmpii ca să ajung la ei. Enjoy.

Aș reveni totuși la agenda 2009 care mă îngrijorează puțin. Cum am să completez o pagină întreagă doar cu activitățile mele dintr-o zi? E imposibil. Cred că voi folosi agenda 2009 pentru toate cele 23 primăveri. Poate găsesc una mai subțire, sau cu 2-3 zile/pagină să nu trebuiască totuși să scriu lăbărțat 23 propoziții simple, zilnic.

leoarcă

2008-09-25T15:06:00.005+03:00

Un sunet, două, trei, îmi fac pielea să tresară. Îmi prind mâneca într-o ceașcă goală și ma întreb dacă greșesc. Aș vrea noi. Suntem abia la început. Drumul e îngust, pe alocuri crestat și deloc bărbătesc - poate doar în momentele cănd stă drept, impasibil la mișcările unduitoare ale unora dintre ele. Privirea în gol e trădătoare și știu asta. Ne-am contrat pe tema asta de câteva ori și am ajuns mereu în aceeași râpă, ocrotiți de fapte și idei. Ne-am dat reciproc dreptate și am rămas ascunși.
Spuneam ceva de o ploaie vesel colorată, în nuanțe de bej, cu stropi vizibili la microscop. E o rudă îndepărtată a mondenului muson, nu-s certați, numai că nu-și vorbesc, doar se privesc. Îmi povesteau odată premoniții ale unor apariții, dar cine sunt eu să îi judec? Le-am lăsat o bucată de tăcere transformată în aur și mi-am luat zborul spre adâncurile norilor. Sus, prea sus și nici măcar nu știu să înot. Mai are vreo importanță? Oricum nu se uită nimeni și pot să trișez, cum fac întotdeauna, mai puțin atunci când mint. Îmi voi trimite niste porumbei verzi să mă învețe minte. Dar nu încă, mai am niște timp în buzunarul de mărunțiș. Îmi ajunge de o ceașcă. Ultima! Nu promit!

fular exotique

2008-09-23T13:56:00.005+03:00

Vine iarna, bine-mi pare! Sincer m-am cam săturat de tendințele ecuatoriale apărute sub pretextul încălzirii globale. Mă dor ochii de atâta soare și pielea de atâta transpirație. Sunt sătul de stat în curent și de răcit la umbra aerului condiționat, frisoanele vara sunt clar într-un top 10 al senzațiilor pe care le detest. Căldura mă pune în imposibilitatea de a juca fotbal la ore decente și de a mă plimba în mijlocul zilei fără să simt cum mă cufund în asfaltul mișcător. Sunt doar câteva dintre motivele care stau la baza stării conflictuale.
Dar ce-mi văd ochii odată cu primele plimbări ale mult așteptatei toamne? Palmieri, boscheți tropicali și rude ale ananașilor, postați în ghivece uriașe, cam peste tot. Ce-am facut să meritam asta? De ce să nu ne bucurăm de frunzele roșiatice, cum o facem în fiecare an? Și dacă totuși ne-am atașat așa mult de verdele ăsta, de ce nu-l folosim pe cel al nemuritorilor brazi autohtoni? Sau singurul lor scop a ajuns să fie doar de consumabile de Crăciun? M-am săturat de exodul ăsta bananier, nu m-am născut cu picioarele în nisip și nu mi-am petrecut copilăria cățărându-mă în arbuști sfrijiti și bețe rasta.
Vreau toamna înapoi! Vreau furtuni și frig. Vreau să-mi înghețe mâna pe mouse. Vreau mere, pere, nu-mi mai băgați protocale pe gât. Halal români, vă invit pe toți să plecați să vă căutați rudele latine departe de Carpați!

minte-mă frumos

2008-09-23T13:15:00.003+03:00

A minți este o artă. Nu citez pe nimeni, îmi asum fiecare cuvânt. A nu se înțelege însă greșit, nu o promovez întrutotul și nu consider mitomania ca aparținând genialității. Îmi îndrept atenția mai mult spre minciuna de uz personal, cu tente ipocrite și influențe anamorfoze. Să mă explic, îmi place ascunderea adevărului, dacă asta are urmări benefice pentru toate părțile. Pentru asta însă, e nevoie de oameni mult prea pricepuți, care, ca și în orice alt domeniu, sunt incredibil de greu de găsit.
Amatori de baliverne, aberații, exagerări și elucubrații sunt pe toate drumurile și asta mă întristează. Sunt mult prea slabi și mult prea previzibili, iar o minciună prost spusă poate la fel de bine amuza sau enerva, bucura sau răni.
Așadar, folosiți ironia insesizabilă în acele cazuri extreme sau ascultați-l pe Ombladon și încercați să mințiți frumos!

new world

2008-09-08T15:08:00.004+03:00

Atinge sfios fiecare fir de praf pe rând. Ceva îl jenează și i se citește pe piele. Nu își dă seama cum să reacționeze sau să comunice ce simte. Locul unde se află e mult după orizonturile lumii lui. Nu a îndrăznit vreodată să se gândească ce e acolo și regretă. Trebuia să se pregătească. Nu a primit nicio atenționare de la oamenii în care are încredere și pe care i-a urmat fără ezitare. E și vina lui și acum trebuie să se descurce!
Se apleacă și-l atinge cu degetul. Îl apasă încet până când ajunge să-l atingă cu palma. Degetul e urmat de celelalte degete și devine pumn. E o senzație neașteptată, plăcută. Se ridică ținându-l strâns, să nu-i scape nicio particulă. Un gest inutil, îl pierde încet, încet. Cu o mișcare bruscă îl aruncă în buzunarul pantalonilor. Răsuflă ușurat pentru moment. Îi e prieten. Acum are curajul să avanseze, ignorând sunetele sinistre venite dinspre grupurile statuare ce planează deasupra-i. Niciodată nu i-au plăcut zgomotele și de cele mai multe ori le-a ignorat.
E incredibil de mare, prea mare pentru el, pentru ochii lui, pentru mintea lui. Nu o poate cuprinde, nici macar nu o poate privi. Ea e la fel, pe cat de maiestuoasă, pe atat de timidă. Se apropie si se departează la intervale bine definite. 7 secunde! Sau 8. E o funcție recurentă, sinusoidală. Ah, matematica îl urmărește geloasă. Decide s-o ignore. E în fața unei minuni și n-are de gând să-și amestece cifrele aici. De ce e așa nehotărâtă? De ce nu-i dă un semn? Închide ochii și ridică capul. L-a înconjurat și il neliniștește. Acum o privește fix! Sau cel puțin încearcă, îi caută privirea. N-o găsește, poate nu-l place. Oftează scurt și tresare! L-a atins! Nu a fost nici 7, nici 8, a fost un 6! S-a grabit, sau poate a alunecat și l-a atins din greșeală. E decis, face un pas înainte. Vrea să știe ce simte ea. Îl atinge din nou și din nou și din nou! Îl place! Zâmbind mai face un pas.
Urmele de sandale de pe plaja pustie duc la un puști slab, cu început de scolioză și o șapcă verde.
Soarele va răsări în curând.

roata câștigătoare

2008-09-02T19:46:00.008+03:00

Cum arată un ipod în variantă metropotamată? Uite așa!

Am păstrat roata aducătoare de sunete și pe blog.

Animalul urban e dependent de roată. Oriunde s-ar duce, drumul trebuie sa alunece lin, cu minim de efort și în cel mai scurt timp. Nu suportă căldura, aglomerația, urăște mirosurile celorlalte animale și preferă scurtăturile mai lungi decât rutele convenționale, pentru că cel mai mult urăște timpul. Starea de enervare îi este impusa de plictiseală, care la rândul ei este specialitatea timpului. Animalul nu gândește foarte mult, preferă s-o facă alții pentru el, lui îi place să se uite pe poze colorate și la filme zgomotoase și să asculte anecdote matinale și zvonuri mondene. Câteodată se implică direct, țipă către alte animale, le atinge ori le împinge, totul pentru alungarea rutinei care se plimbă ca un monociclu pe sfoara intinsă ce-i ține urechile.

Mersul în haită îi provoacă de cele mai multe ori disconfort, adoptă roluri de gânditor, cuceritor, somnoros sau observator. Sociaizarea nu este în niciun caz punctul lui forte. Ar vrea o roată numai a lui. O roată comodă, pufoasă, prevazută cu un LCD wide pe care să se joace pe PS3, cu o ladă frigorifică cu alcool la discreție, pentru că urăște legea și ar face orice să fie în afara ei. Temperatura în jurul roții să fie ușor de setat, de preferat bizonică, e o roată cu 2 locuri totuși. Sunetul surround nu poate lipsi, ba chiar are montate boxe in afara roții, sa se bucure și celelalte animale de gusturile fine ale nobilului exemplar de la volan. Am zis volan? Mă scuzați, comandă vocală vroiam să spun. Animalelor le place tehnologia, iar GPS-ul cu hărțile download-ate de pe torrente e indispensabil. Cât despre viteza roții, cu dotările standard poate atinge viteza sunetului, insă cu mici adjustări, o roată tunată trece puțin peste viteza luminii.

Bine, bine, dar cine are voie să conducă o roată și cum se poate intra în posesia ei? Nimic mai simplu, documentul ce atestă că un animal e apt să manevreze o roată se poate obține fie prin examen, fie prin donarea către centrul de examinare a unei lăzii cu banane, exact la prețul unui manual de examen. Cât despre achiziționare, roțile ieftine si de calitate bună se aduc exclusiv din Germania de animale acreditate și demne de încredere.

Pentru cele ce nu-și permit, există roțile comune, unde toate temerile animalelor antisociale și dependente de confort se adeveresc. Este adevărat, unul dintre principalele sisteme de valori al țării este roata pe cap de locuitor. Coeficientul se calculeaza ușor, prin impărțirea numărului roților mijlocului de transport la numărul animalelor din haita ce-l folosește.

Trăim intr-o junglă, mai mult sau mai puțin urbană, învârtire plăcută!

Făt Frumos și Ileana Cosânzeana

2008-08-29T10:56:00.008+03:00

Unul din subiectele care își fac loc inevitabil într-o discuție, la un moment dat, este crearea modelului femeii/bărbatului absolut. Fie că are drept introducere La ce te uiți prima oară la o femeie/un bărbat sau Hai să facem un top al celor mai sexy vedete de televiziune, discuția ajunge mereu in același punct, Cum ar arăta femeia/bărbatul perfect?

Tema asta are o istorie îndelungată, îndrăznesc să spun că ne-a marcat copilăria. Cred că sunteți cu toții conștienți că inofensivul Flori, fete și băieți cam asta avea la bază. Florile sunt doar o încercare de infuzie a purității in ale noastre gânduri nepătate. Ce urmează în titlu e self explanatory. Ochi albaștri sau verzi? Blondă sau brunetă? Înalt sau scund?

Mi-aduc aminte că în generală făceam clasamente cu băieții și astfel ajungeam la colega perfectă, ochii lui A., buzele si picioarele lui B., părul lui C. și tot așa, urmând să rezulte portretul robolt al celei mai sexy colege de clasă, de generație sau de școală. Da, erau multe clasamente, mulți jurați și multe feluri de acordare a punctajelor. Nu pot să zic că am evoluat, dar cred că gusturile se diversifică odată cu creșterea în vârstă, iar astfel de practici au cam dispărut.

Întrebările de genul celor enumerate mai sus, La ce te uiți prima oară la o femeie/un bărbat și Ce apreciezi cel mai mult la ea/el, încă își fac simțită prezența. Prima cere detalii exclusiv fizice, pe când a doua aduce în joc și caracterul, abilitățile, psihicul. Recunosc că ambele mă enervează. Nu găsesc răspunsul și mă îndoiesc profund că există persoane care chiar îl știu și se ghidează după el. În Miss Litoral apare la un moment dat un șablon, ca probă eliminatorie, prin care fetele trebuie să treacă. Ei bine acest șablon nu există în realitate. Nimeni nu are in cap un model și la el se raportează mereu.
Și totuși trebuie la ce mă uit prima dată la o ea? Părul? Sigur , de azi îmi plac brunetele cu codițe. Ochii? Evident, dacă n-are ochelari de soare. Gura, nasul? Uite ce buzițe simpatice are, cum să rezist? Sânii? Decolteul asta cere. Fundul? Blugi strâmți cu talie joasă, sunt un biet bărbat.. Manichiura, pedichiura, gleznele, tenul si câte și mai câte. De unde să știu eu ce mă atrage cel mai mult pe moment?
Cât despre celelalte calități și anume morale, mi-e absolut imposibil să-mi dau seama. Se spune că extremele se atrag. Se mai spune că cin s-asemănă s-adună. Concluzie? Niciuna!

Să dezvălui și cum am ajuns la subiectul ăsta. Ieri dimineață m-am îndrăgostit iar. M-am gândit să i-o arăt pe tipă și lui frati-miu, care mi-a tăiat-o scurt: Are sprâncene nașpa..
Ea e (Gabriella Climi):

Castrându-l pe Ares (2)

2008-08-15T10:31:00.003+03:00

Cuplu ciudat, Afrodita și Ares: ea, frumusețea absolută, el, într-o căutare continuă de putere; ea, mereu adulată, dorită și admirată, el, temut, urât și grandoman.

Timpurile se schimbă, dar ei rămân mereu la fel. El i se supune ei. Tot ce face face pentru ea, pentru atenția ei. Ei i se pare simpatic, inofensiv. Se joacă cu el. Îl ia de mână și-l trage după ea. El își leapădă forța și se transformă in jucărie, mic si pufos, câteodată roz. Își aduce aminte de puteri doar când trebuie să-i ofere confort sau protecție, ignoră oboseala și greutățile fizice și se impune in fața cuceritorilor cu priviri crude și strigăte războinice. Totul pentru victoria supremă, ale ei grații.

Zilele trecute am observat un exemplu contemporan. O terasă, un el și o ea. Un el aparent timid, ca orice Ares ce se respectă, aparențele trebuie să inșele! Ea îl trage după el până la bar. Lui i se citește satisfacția pe față. Se transformă și se impune când alt Ares vrea să-i fure locul la coadă. Se întorc la masă, el cărând și pentru ea. Lasă proviziile și se duce să caute o bancă, singur, nu are nevoie de ajutor. Se intoarce repede ignorând kilogramele obiectului din lemn masiv, cărat cu o singură mână. O lasă pe ea să se așeze prima, e manierat, nu se dezminte. Se așează și el, scuturându-și pe ascuns mâna.

young people lying

2008-08-12T12:45:00.004+03:00

Simteam nevoia sa vad ceva chill, amuzant. M-am oprit la canadienii din YPF. Imi cer scuze fanilor South Park, dar am am vrut sa le dau si lor o sansa.
Inca de pe la inceputul filmului apare cuprinsul. Filmul are 5 planuri independente intre ele, structurate pe capitole, intocmai ca o lucrare de diploma, opera a 5 studenti diferiti. Avem 5 situatii ce au ca punct culminant sexul. Sexul intre prieteni, sexul in casnicie, sexul la prima intalnire, sexul pervers si tot asa. Filmul per ansamblu nu e rau, scenariile sunt experiente de viata prin care am trecut sau vom trece cu totii.
N-am sa spun mai multe, il recomand spre o vizionare cu prietenii, e presarat cu scene inocent de amuzante.
Ca o singura observatie personala, toate personajele mint. Dar mint cum mintim cu totii, asta pare a fi singura chestie care poate impune un fel de stanjeneala si smulge ranjete putin fortate, in ciuda subiectului tabu dezbatut.

Nu puteam sa rezist sa nu postez o scena reprezentativa:

Vizionare placuta!

centrul cercului circumscris

2008-08-11T12:18:00.003+03:00

E bine sa fii punct. Stii cu siguranta ca esti unic, apartii cel putin unei drepte, marchezi intersectii, ai mereu coordonate, te poti chiar proiecta. Nici virgula nu e rau sa fii. Esti practic un punct mai cu mot, in jos. Iar cand un punct si-o virgula se intalnesc, lucrurile se complica si o pauza e necesara.

Punct fiind, prin definitie, esti egocentrist. Degeaba negi, stii ca esti centrul oricarui cerc posibil, orice dreapta te adora. Si profiti de asta, pentru ca nu esti un punct prost. Ai multe alte puncte si virgule ce graviteaza in jurul tau, multe cercuri in care ele stau si nu se vad unele pe altele. Sunt puncte care nu-si lasa cercurile sa se intersecteze, nu-si vor multimile reunite. De ce? Habar n-am.. Poate pentru ca daca s-ar uni, s-ar aseza in linie si le-ar fi greu sa inteactioneze, departandu-se unele de celelalte, punct cu punct.

Solutia? Cercul. Punctul, eu, tu, in mijloc. Restul, in cea mai mare hora de puncte!

bloguri competitive

2008-08-08T11:41:00.003+03:00

Geloasa ca intreaga lume si-a indreptat privirile catre China, blogosfera riposteaza cu un concurs de proportii. Nu aveam cum sa lipsesc si iata-ma inscris.

Dac-as fi pentru o zi fotbalist

2008-08-05T12:24:00.002+03:00

Articol de Andrei Gheorghe

Vreau sa rulez.
ag@andreigheorghe.ro

Admir fotbalistii cu ciuda si ma gandesc ca mi-ar placea sa tin un discurs de 90 de minute, in fata unui stadion plin de oameni si sa-i fac sa planga, sa rada, sa ma asculte cu atentie, sa ofteze la fiecare respiratie a mea si dupa aceea sa intoarca pe toate partile cuvintele rostite de mine in fata lor. Nu c-ar fi al' dracu' de tare? Si sa mai fac si chestia asta saptamanal, ba uneori chiar mai des. Si pe masura ce enunturile mele devin tot mai bune, cumva intr-un campionat obiectiv al intelectului sa ajung la olimpiada mintii. Delirez, ca noi toti ceilalti frustratii, cu genunchi din cartilaje moi si respiratie aparent decedat tabagica. Ce este de retinut, insa, este performanta uluitoare la care au ajuns fotbalul si fotbalistii. Cine oare mai poate astazi sa declanseze pasiunea cu regularitate? Nici cantaretii nu mai sunt ce-au fost si nici stadioanele parca nu se mai umplu de rockeri. Gloria este a fotbalului astazi. Nici un om politic, nici un leader de opinie nu poate sa viseze sa coaguleze o asemenea energie. Cincisprezece mii de germani au scris de buna voie cu trupurile lor un Deutschland in mijlocul Vienei. Au facut-o gratis, benevol si foarte organizat. Ca buni germani eficienti ce erau. Iar baietii sunt perfecti. Tineri, puternici, sanatosi, bogati si frumosi; ce mama nu si i-ar dori de ginere? Cand eram mic voiam sa fiu Led Zeppelin. Astazi as vrea, daca as putea, sa fiu fotbalist.

ce altora le place, tie nu iti face

2008-08-01T09:17:00.004+03:00

In ciuda sfarsitului prematur al SS-ului, consider jocul ca fiind reusit. Micile lacune in regulament nu au alterat decisiv buna lui desfasurare.
Ce concluzii am tras? Ca timpul e principalul factor care mi-a daramat ideile. Traim intr-o era a comunicarii, a tehnologiei, iar izolarea e pura nebunie. Nu m-au deranjat catusi de putin remarcile lor, ba chiar de cele mai multe ori ma amuzau. M-a deranjat insa ca n-am fost sincer cu timpul, nu ne-am inteles, ne-am incomodat reciproc. Cat n-a fost el prezent SS-ul a fost un joc frumos, linistit, mut, a atins perfectiunea din definitie.
Regulile timpului sunt drastice. Lungi, complicate si lumea le urmeaza orbeste. Ce se intampla cand nu le urmezi? Lumea nu te place, lumea inchide ochii cand treci pe langa ea, lumea dispare. Esti singurul manelist in grupul de punkeri, singurul care scrie fara diacritice in redactie, singura oaie in haita de lupi, absolutul. Halal reguli, nu stiti sa va jucati si insistati sa pierdeti. Dar cine sunt eu sa va spun cu ce echipa sa tineti? La sfarsit, clasamentul decide si deocamdata sunt lider detasat. Acum ma retrag si ma apar. Va voi surprinde pe contraatac.

SS.3 - Game Over

2008-07-31T00:12:00.005+03:00

Doi-zece, doi-zece. M-aud?
Nu va urma un discurs de pierzator, nici macar unul de regret. Am simtit nevoia s-o fac, atat am putut, asta e.. Sa incerci marea cu degetul nu e lucru usor, ba cred ca e mai usor putin decat ce-am incercat eu :p Da, incerc sa ma consolez, nu-mi place sa pierd.. De fapt, daca stau sa ma gandesc e lucrul pe care-l urasc cel mai mult. Sa pierd totusi la jocul meu, hai frate..

Am inceput-o optimist, era abia a treia zi, n-ajunsesm nici macar la mijloc. O dimineata putin somnoroasa, un drum tacut, o zi agitata. Fie vorba inte noi nu prea i-am facut fata, dar planurile pentru seara speram sa ma relaxeze.Ajuns acasa, am plecat. Ca de obicei, singur. Singur? Chiar singur? Am auzit intrebarea de prea multe ori ca sa-mi mai trezeasca vreo farama de rasculare. La 19h imi lipseste muzica. Si comunicarea. Si e cam trist..
Nu ies bine din scara, ca ma opreste o bunica: "Am si eu o rugaminte. " Bunul samaritean ce-ar fi facut? Si iata-ma cum ii incarc creditul Cosmote, pe-al sau mobil. "Nu stiu ce m-as face fara el (n.a. mobilul). E indispensabil. De obicei nepoata-mea ii incarca creditul, dar acum bla bla bla." Focus ba! Incarci un mobil, iti calci pe reguli si te gandesti la nepoata-sa. Snap out! Gresesc si cele mai banale instructiuni. "Nu primesc confirmare.", "Nu stiu, nepoata-mea il incarca si azi n-am vorbit cu ea bla bla.", "Ah, uitasem un diez. Gata! Aveti 8,6E credit", "Nepoata-mea il convertea in mii de minute ( mii si mii si mii..ce stie nepoata-sa, auzi), dar mersi mult","Mda, cu placere!".
Capitolul prima oprire: "vino mai tarziu, sa se intunece, se proiecteaza un film"; Vilacros a doua, si ceva fum. Sa fie agitatia, sa fie berea, sau a doua, sa fie punct! A urmat o coincidenta si ceva discutii placute, cu ei pe care i-am renegat. Imi pare rau ma. Meritam rosu cand am luat galben!

thumbs up: reducerile de la border's, cinema capitol, tehnologia, voi
thumbs down: sunetul de slapi in inima bucurestiului, cracile copacilor rupte de cracile masinariilor, eu

SS.2

2008-07-30T00:19:00.003+03:00

Parca jocul incepe sa capete culoare. E mai greu, miza inexistenta ma atrage.
va trebui sa ma pazesc, deja am incasat primul galben. A fost extrem, nu aveam ce face. Am cedat jumate din sansele de reusita pe un sms onomastic. Nu aveam cum sa n-o fac si cred ca am stiut asta dinainte. Eh, abia acum incepe cu adevarat distractia.
Dupa o dimineata neasteptat de lenesa, intarziata de sosirea fiului ratacitor, a lui fratimiu, a urmat o zi plictisitoare la birou. M-a pus dracu sa termin tot ieri.. Ziare iar n-am citit, stiri iar n-am aflat, iar acum situatia s-a complicat, odata cu venirea lui fratimiu. Am 2 camere cu televizoare deschise si una cu un calculator abia upgradat, din totalul de 3.. E clar ca afara mi-e scaparea..
Am aflat ca dragostea dureaza 3 ani, mi-am adus aminte cum arata flirtul prin atingeri inofensive si m-am indragostit de un parfum. Per total o seara de marti fara cele 3 clasice rele. Asta daca ignor ce trebuie sa ignor, inca n-am reusit sa blochez si sms-urile si era sa-mi fie fatal. Ma tin insa tare si continui, va urma si 3-ul. ;)

thumbs up: parfumurile cu iz de indragosteala, ploile de vara
thumbs down: tentatiile interzise

SS.1

2008-07-28T22:18:00.003+03:00

Prima zi, ca intotdeauna o luni. Ce pot sa zic, am avut oaresce emotii, ceva frica sa nu pierd din start. Dar iata ca, oarecum contrar asteptarilor, a fost poate cel mai reusit inceput de saptamana muncitoreasca la care am luat parte.
M-am trezit mai devreme ca de obicei, pe la un 7 si 15, deloc obosit. Ajuns la birou, un frappe si un espresso m-au luat prin surprindere si iata-ma plin de energie la 9 matinal. Orele au trecut pe nesimtite, ca un nebun, am facut azi de 2x cat am lucrat in ultimele 2 saptamani. Entuziasmul venit de nicaieri nu s-a oprit aici, iar ora 18h n-a mai avut puterea de alta data si iata-ma in drum spre centru, in cautarea unui ziar care sa ma informeze ce si cum a fost lunea asta pentru restul. Evident ca n-am gasit nicio taraba deschisa, maine tre sa le iau de la baietii de la semafor. Mi-au lipsit putin castile, dar a fost ok. Am ajuns pe Motoare, am baut o bere la 330. Incredibil cum se comercializeaza asemenea glume de volume. Cate basini sa ai, ca bautor de bere, sa vrei sa bei la 330, sa vrei sa faci o mie de drumuri sa le cumperi, asta pe langa obisnuitele drumuri la toaleta?? Clasicul bautor de bere este, prin definitie, lenes, deci &^%*!! Evident ca am pierdut astfel si locul racoritor de la bar si m-am retras undeva spre intrare, unde, observand atent marele zid pictat, am observat si cea mai gay (in adevaratul sens al cuvantului) imagine, dar va las sa fiti oripilati la randul vostru (!hint: 2 maini si un roz). Am incheiat apoteotic, cu o plimbare linistita prin cismigiu, acompaniat de zburatoarele negre si mirosurile deloc colorate ale cutiilor de plastic.
Din nou acasa, am mancat ceva, am scris ce se vede si ma bag la citit. C ya maine!

Ca un rezumat:
- thumbs up: productivitatea muncii, sprinkler-urile de la barul de pe motoare, bannerele cu zicatori de pe universitate, clasicul zumzait al ciorilor din cismigiu, muzica de pe guerrilla
-thumbs down: lipsa b24fun de la intrarea in laptarie, cocalarii care intrau in lift si se intrebau 'e o femeie care sta inauntru?', berea la 330, pasajul de la universitate

ps. mobilul e ocupat, stiu, vorbesc mult la el in perioada asta :p

SS rules

2008-07-28T00:14:00.003+03:00

A inceput, cu putine momente intarziere, dar m-am inscris. Sa va prezint regulamentul:
- nu voi folosi mobilul cu absolut niciuna dintre utilitatile lui (telefonie, sms, mp3 player etc) cu o singura exceptie: comunicarea in interes de serviciu;
- nu voi folosi calculatorul in afara serviciului si acolo doar cu aplicatiile absolut necesare. Si aici exista deasemenea o exceptie, blogul, pe care voi relata zilnic in ce stadiu ajunge plictiseala;
- nu voi asculta muzica decat la radio;
- nu voi incerca sa mijlocesc comunicarea prin pasarea oricaror dintre actiunile de mai sus altor persoane;
- dupa indelungi negocieri, am stabilit de comun acord cu mine, ca voi fi contemporan cu Graham Bell, astfel avand acces la telefonul fix;
- la prima abatere de la reguli, voi primi cartonasul galben. La a doua pe cel rosu si implicit eliminarea din concurs.

Acestea fiind zise, sa inceapa!

soundtracks

2008-07-24T10:08:00.003+03:00

hit by leapsa

Sa fie, intr-o ordine total aleatoare urmatoarele:

1. House MD
2. It's all gone Pete Tong
3. Cruel intentions
4. Requiem for a dream
5. Juno

SS game

2008-07-23T12:20:00.004+03:00

Ieri a cam plouat. Mai exact a fost furtuna. Si evident ca mi-am luat adio de la netul d-acasa pentru cateva zile. A fost exact ce aveam nevoie.
Ma gandeam acum ceva vreme cat de mult ma tot cufund in prostie. Sunt dependent de net, de jocuri, de distractie, de petreceri, de bautura, ma depravez continuu. Recunosc, nu rezist tentatiei placerii.
Aseara insa, stand cu picioarele pe geam, cu scaunul pe spate si talpile in adierea rece a vantului, am avut o revelatie. Poate fi usor tag-uita cu gay, sociopat sau pur si simplu tampita. Mie insa mi-a placut la nebunie(nu mox, nu sunt gay ;p).
Am creat un joc. Un joc care ma va duce basicurile societiii moderne. pentru o saptamana voi renunta la: mobil, mail, messenger, bautura si jocuri. In aceasta saptamana voi urma cursul normal al vietii, excluzand comunicarea contemporana. Voi iesi in oras total random, neplanuind nicio intalnire. Voi relata tot ce se intampla numai pe blog, oprind insa comentariile. Apreciez daca nu ati recurge la telefonul fix, pe care foarte probabil ca-l voi folosi in situatii extreme.

Astfel incepand de lunea viitoare, 28 iulie, ma inscriu in Silenzio Stampa Game.

tentatia seductiei

2008-07-22T09:56:00.018+03:00

metropotam>concurs>arta fotografica>seductie

Personal fav:

Seductie surpinsa

Seductie indepartata

Seductie ascunsa

Seductie candida

Seductie timida

Seductie straina

Seductie pura

Seductie!

vis 3

2008-07-21T11:40:00.003+03:00

Din pacate e unul din acelea a caror desfasurare nu ramane limpede dupa trezire. S-a intamplat undeva intre 6.00 si 7.20, intre 2 guri de apa si un stranut, respectiv ochii deschisi si urari de 'neatza. Se spune ca un vis dureaza maxim 10 secunde si tind sa dau dreptate zvonurilor, pentru ca exact atat mai tin si eu minte.
Subiectul central este o ea, blonda, dotata, trista si frumoasa (se poate chiar pune cate un foarte in fata fiecarui adjectiv), figurantii eram noi. Eu in principal, pentru ca de ceilalti nu-mi mai aduc aminte, cu siguranta eram un grup de baieti. Restul decorurilor, o camera de hotel, un pat mare, un cearsaf, o curte, un mire dezorientat si libidinos.. si cam atat. Practic ce-mi aduc aminte ca imagini, sunt doar 2 cadre. Prima cu ea pe pat, eu undeva in coltul camerei, probabil asezat pe ceva. E goala, cu o mana tragand cearsaful spre ea, cu cealalta incercand sa-si acopere pieptul. Se vede ca e trista, dar resemnata. Evita sa se uite spre rochia de mireasa ce leviteaza aproape de ea. Nu-si ridica privirea din pamant, ma evita si pe mine. Din cauza mea a ajuns aici, dar a continuat sa-mi fie prietena. I-a fost greu, dar n-a recunoscut niciodata. Si nici n-o va face, cunoscand-o insa, stiam dintotdeauna.
Al doilea cadru, parca privit de la fereastra camerei, cuprinde curtea mare, cu prea putina flora si cu un barbat in costum alergand in zig zag dupa o tanara domnisoara. Nu mai aveam ce sa fac, regretele nu-mi acopereau vina. M-am intors, m-am uitat la ea si n-am uitat.

ulcioare de pamant

2008-07-17T17:01:00.004+03:00

Am citit de multe ori despre ele, despre izvoarele fericirii. Aduc intr-adevar fericire, nemurire sau bogatii nemasurate, implinesc orice dorinta specific umana, o maximizeaza si o duc la stadiul de absolut, iar cei ce se bucura de ele sunt numiti eroi fantastici. De ce fantastici? Evident pentru ca nu exista, sunt idealul de neatins al naturii.

Si totusi, sa ne imaginam ca intamplator mergem singuri printr-o padure si intr-o poienita emanand magie, il gasim. Chiar in fata noastra se afla Izvorul. Cu o structura deloc impresionanta, ba dimpotriva, comuna si saracacioasa, nu atrage atentia trecatorilor de rand. Numai ca odata ajuns in preajma lui, misticismul se dezlantuie si zglobia si multicolora fairy ne confirma ca fiind alesul, the chosen one, avem unic acces la.. la ce?

tbc

must listen (VI)

2008-07-17T00:47:00.003+03:00

2 aug, drink with me

crossroads

2008-07-10T01:06:00.005+03:00

Take a left? Take a right?
Suntem indecisi. Am asculta o a doua parere. Am intreba un ochi. Am vrea sa stim cum sunt ambele si abia apoi sa alegem. Parca se vede ceva, ceva. Nu e destul de clar, vrem certitudini, vrem siguranta, uram riscurile. Ne asezam si ne gandim. Ne e frica sa pasim. Poate ratam ceva exact cand credeam ca ne-am hotarat. Ne trebuie cineva sa ne tina spatele, sa ne atentioneze daca nu cumva a aparut ceva in ultima clipa. Si daca nu, daca tremurand inaintam, sa ne impinga. Sa ne tipe in ureche si sa ne tina de mana.
Dar cum ne dam seama daca am ales bine? Nu vom stii niciodata daca partea cealalta e mai calda, mai verde. Nici nu trebuie, unde ar mai fi farmecul? Mergem spre urmatoarea rascruce deja si ne trebuie o minte limpede.

Inchide ochii, trage o gura mare de aer si.. flip a coin!

substitution

2008-07-03T01:39:00.005+03:00

Am urat dintotdeauna un lucru: sa dezamagesc. Poate o fac des si nu-mi dau seama, insa atunci cand realizez regretele ma omoara. Diriga din liceu imi spunea ultimul om si chiar nu era departe de adevar. Mereu m-am vazut un om superior, fara falsa modestie, poate ca sangele arian ce-mi curge in vene nu se lasa ignorat. Dar vin acele momente, acele clipe in care imi vine sa intru in pamant, chit ca-mi dau seama pe moment, sau la ore distanta. Si nu mai e nimic de facut. As putea sa incerc sa repar, dar de cele mai multe ori chiar nu este indicat, riscul sa ma cufund in penibil fiind mult prea mare.
Simt nevoia sa citez din nou, de data asta pe cei de la Nirvana: I'm worse at what I do best/
And for this gift I feel blessed. Mi se pare cea mai mare prostie pe care am auzit-o vreodata, nepatand insa talentul artistic al lui Kurt. Nu vad cum ai putea sa te lauzi in stanga si-n dreapta cu o mare abilitatea de-a ta, iar cand vine momentul sa o demonstrezi tu te faci de ras. Nu inteleg, pur si simplu..
Postul acesta si-a cerut drepturile in ultima vreme, mi-a dat destule motive sa cred asta. Nu sunt nici pe departe mandru de mine, ba chiar am senzatia ca a mea curba are o tendinta absolut descendenta, iar eu, eu sunt incapabil de vreun reflex.
Nu vreau resemnare, dar pentru moment cer schimbare..

aparentze

2008-06-30T23:42:00.003+03:00

Vorbe, haine, poze, cantece, jocuri, priviri, drumuri, idei, nimic nu e ceea ce pare. Si ca sa il citez pe House, everybody lies. Toata lumea are intentii ascunse, toti se prefac, toti avem ca hobby manipularea si as fi ipocrit sa nu ma includ in restul societatii. E o activitate greu de intretinut si la fel de greu de descifrat, de fapt aproape imposibil. Si toti stim asta, din pacate. Spun din pacate pentru ca dispare factorul sincer. Mereu suntem circumspecti, mereu cautam intelesuri ascunse, interpretari fanteziste, extrapolam, ne pierdem. Alungam din start posibiltatea unei realitati simple, a unor fapte instinctive si frumoase, suntem duplicitari si mult prea intelepti.

capitolul 3

2008-06-26T03:43:00.002+03:00

Am terminat o facultate. Am intrat in randul intelectualilor. Evident, peste 50% din viitor e asigurat. Cine a mai pomenit ratati cu studii superioare? 4 ani de acumulari, de aprofundat stiintele administrarii afacerilor si implicare in numerose proiecte care mi-au captat intrutotul atentia. Cam asta a fost, teoretic. Cu atatea informatii as fi gata sa fac bani din absolut orice.

Cum a fost de fapt? Al naibii de plictisitor! Inceputul, ca de obicei, a fost promitator. Pe parcurs insa ne-am indepartat reciproc. Sa fi fost eu de vina, sa fi fost ea, adevarul e undeva pe la mijloc. Cert e ca spre sfarsitul aventurii a inceput sa-mi para rau. Am purtat multe si diferite discutii, in multe si diferite locuri, ea deghizata in multi si diferiti oameni. Ba chiar, mi-a fost pentru o vreme prietena. O prietena simpatica, ultima care ma mai considera copil si ma ocrotea ca atare. Da, cred ca-mi vor lipsi toate astea. Ne vedeam rar, nu ne-am implicat, putea sa fie mai frumos..

Inevitabil, a venit momentul in care ne-am luat adio oficial. Si astfel, pentru performantele obtinute pe durata relatiei am primit un 69. Si atat.

must listen (V)

2008-06-23T23:23:00.001+03:00

stiu ca zambesti :)

demodat

2008-06-23T01:46:00.004+03:00

Nici n-am iesit bine din casa si mi-a atras atentia, doar pentru o zecime de secunda. Facusem deja un pas si il pierdusem. M-a facut curios si m-am intors la pozitia initiala. Si iar l-am vazut. M-am apropiat si fragmenul de ciob a tacut timid. Surprinzator de mic, luminii i s-a facut mila de el si iat-o cum il ajuta sa impresioneze. O sclipire perfecta intrun hol dezolant!
Mi-am adus asa aminte de un ceva mare, negricios, invelit intrun altceva roz, mulat, plin de oarece mini cristale. Mi-a luat ochii. Realmente la soare ma puteam uita, dar la el nu. Probabil asa se explica si ochelarii de soare atasati obiectului cu pricina, evident ferindu-l de orbire in cazul in care i-ar sari brusc o oglinda in fata. Nefiind primul astfel de exemplar intalnit, am ajuns la concluzia, poate pripita, ca moda e de cacat! Am sa fiu poate contestat, stiu ca voi nu considerati asa ceva moda, dar fiecare apartine unui grup social si cu siguranta in randurile lui exista o moda proprie. Punkeri, manelisti, rockeri, houseri, junkeri si femei, sunt doar cateva din categoriile devoratorilor de moda. Aparent muzica are cea mai mare influenta in vestimentatia omului modern. Si nu, nu sunt deloc misogin, dar pe cuvant daca pe voi va inteleg doamnelor si domnisoarelor.
De ce atata machiaj? De fapt de ce machiaj, punct? Pe bune ca ar trebui interzis consumul zilnic de ruj, fond de ten si alte prafuri si creioane colorate. Nu cred ca place cuiva sa admire amprentele rosiatice de pe paharul de vin, sau ochii negru-inlacrimati dupa ce te-a prins ploaia 2 minute, sau atingerea deloc suava a stratului de fond de ten intr-o apropiere pasionala.
De ce push up, de ce unghii lipite, de ce solar, de ce tocuri? Nu va fac sa va simiti bine, va castiga cel mult cateva intoarceri de capete pe strada si niste ganduri masculine indecente, daca nu chiar si mesaje tipate. Sa mor daca va inteleg.
Eu unul urasc tinutele formale, de fapt urasc cam orice fel de tinuta in care nu ma simt bine. Am ajuns saptamana trecuta la facultate sa sustin proiectul de licenta si ce sa vad: lume la costum, sacouri, camasi, nebunie! Ora 8 dimineata si parca ajunsesem la bal. Si m-a prevenit mama, ca ia-ti o camasa, da sa-ti calc una alta. Am preferat o tinuta lejera, decenta. Si totusi, incredibil, dar a avut dreptate. Nu sunt un rebel nici pe departe, dar refuz sa ma subjug unor astfel de practici. Nu cred ca exista cineva care s-ar lipsi de serviciile impecabile ale unuia care gandeste ca mine si ar prefera pe un altul, prost, dar cu camasile calcate. Nu incurajez indiferenta, neglijarea totala a imaginii publice, nu haina il face pe om!

Iata un filmulet pe care va recomand sa-l savurati pana la capat: Portret de familie. (link provided by mox)

suporter emo

2008-06-17T23:45:00.003+03:00

Simt frustrare. Neputinta. Durere. Sunt un biet naiv, credul si pueril. Lacrimi, oftaturi si atat.

momente

2008-06-17T02:33:00.004+03:00

Sunt clipe efemere pe care le astepti cu infrigurare. Traiesti pentru ele. Cel putin la fiecare cateva cateva minute te gandesti la urmatorul. Asta e singura regula dupa care ele apar, sunt mereu succesive, niciodata 2 in acelasi timp. Si iti distrag atentia, te fac sa visezi cu ochii deschisi, sa-ti inchipui cum ar fi daca le-ai trai acum. Cum ai reactiona? Cum ai vrea sa se intample totul? Cum n-ai vrea? Practic zeci de filmulete, de situatii fantastice te seduc precum cele mai candide nimfe. Si asta e tot farmecul, nimic altceva nu mai conteaza sau totul trebuie sa treaca cat se poate de repede pentru ca tu sa ajungi acolo unde gandurile-ti sunt prezente cu mult inaintea ta.
Viata e frumoasa cand sunt multe astfel de momente, timpul zboara si cu toata ca in viitorul apropiat vei uri aceasta expresie, acum este exact ce vrei sa se intample. Urmatorul meu moment este in cateva ore, marele meci cu Olanda, deja simt vuietul tribunelor in mine, imnul imi inteapa venele si intreaga lume se transforma intr-un petic de iarba si un tremurand de suflete. "Am pentru ce trai!", cum bine spunea un bun prieten.

n/a

2008-06-05T02:12:00.003+03:00

Sunt lucruri pe care crezi ca le poti face. De fapt esti convins ca nu vei avea nicio problema in a le practica, tinzi chiar sa speri ca poti excela ducandu-le spre perfectiune. Sunt oameni care chiar faca asta, se numesc popular genii. Chimie, drept, medicina, sport, literatura, conducatori de imperii, tacticieni, genialitatea are multe forme.
Dar revenind la ideea cu aptitudinile banale ale oamenilor cu prea multa imaginatie. Imi place parkour-ul. M-a fascinat dinainte sa aud de el. De mic imi placea sa sar peste, printre sau pe diferite obiecte. Si o faceam foarte bine, nu ma laud, dar majoritatea amicilor cu care incercam diferite concursuri erau infranti cu usurinta. Astfel am terminat prin a fi laudat de profii de sport, atat in generala, cat si in liceu pentru performantele fizice atinse, saritura in lungime, probe de viteza si chiar flotari. Ajunsesem in generala sa sar scara dintre doua etaje, fara sprijin, pur si simplu picioarele imi spuneau ca pot, iar eu le ascultam.
Dar vine acel moment in care deceptia te loveste ca un baros in moalele capului, zambetu-i batjocoritor umplandu-ti mintea. Un banal gard mi-a pus capac, mi-a legat bila detinutilor de sperantele genialitatii neslefuite. Schiopatatul imi aduce aminte neincetat de visele puerile la care am indraznit sa aspir.

Crezand ca pot m-am inselat!
Crezand ca sunt m-am inselat!
Crezand, m-am inselat..

Dansati pentru noi!

2008-06-03T13:18:00.012+03:00

Mai sunt 4 zile pana incepe marele bal, marea sarbatoare a Europei! Si de data asta ne-au lasat si pe noi sa participam. Avem la dispozitie cel putin 270 minute sa demonstram ca avem cel mai frumos dans, cele mai tehnice miscari si cele mai mari inimi. Va fi o sala plina, si-au anuntat prezenta 23 milioane de sustinatori. Ne oferim sa-i purtam pe brate sau sa le stergem lacrimile. Pe toata durata concursului ii vom incuraja numai pe ei, chit ca seful ne va improsca cu deadlineuri sau prietena va invoca romantismul ca ultima arma de persuasiune.

Am asteptat 8 ani, am terminat un liceu, inca putin si las si facultatea in urma, am avut mult prea mult timp sa inmagazinez emotii si sperante. In sfarsit galbenul geloziei, al frustrarii, ma va ineca cu mireasma-i. Nu este doar un hobby, nici macar pasiune, sevrajul mi-e aproape, sunt dependent si nu, nu ma tratez. Voi comunica prin clisee, voi denigra poezia si va voi sfatui si pe voi sa faceti la fel.

Hai baietii! Hai Romania!